Ziua când am încetat să mai fim femei

Cu toată modestia o zic: am crescut ajungând în momentul de faţă să fiu o femeie mişto. Chiar sunt mişto, da… Dar uneori mă-ntreb… oare mai sunt şi femeie?

Adică dacă arunc un ochi în jurul meu, da, prin comparaţie cu ceea ce văd, mai sunt femeie. Încă nu mi-am ras părul în părţi şi vara mai pun, din când în când, şi-o rochie pe mine. Dar obişnuiesc “să-mi bag p***” destul de des. Şi să schimb becuri prin casă, să repar prize, să desfac în bucăţi maşina de spălat şi s-o fac la loc, să car sacoşe întregi de cumpărături, să mut mobilă… De dus gunoiul nu mai zic. Am avut la un moment dat o tentativă de a-mi ruga iubitul de la vremea respectivă, în timp ce eu spălam pe jos şi el se juca la calculator, să ducă gunoiul…
– Păi ce?! Eu te pun pe tine să schimbi roata la maşină?!
Hai sictir de bou…!

Şi da. Ştiu să schimb şi roţile la maşină. Nu scuip pe stradă şi nu mă scarpin la ouă, da-n rest cred că le fac pe toate. Inclusiv mâncare, curăţenie, sex şi altele de ţin de muieri.

Da, sunt conştientă că, vorba mamei mele, “cum îi creşti, aşa îi ai”. Total de acord. Dar… oare în ce moment am dobândit reflexul ăsta de a zice “Lasă, iubitule, stai liniştit că fac eu aia şi aia şi aia”? Şi de ce? Cam cât de înfricoşate să fi fost de singurătate şi de suprimare, încât să devenim aceste… femei moderne de astăzi?

E curios… mai citesc prin cărţile nebunului de Osho… că am uitat de generaţii întregi să fim femei, nu de acum. Ne-am răsculat de nebune împotriva bărbaţilor că nu ne mai convenea să fim fabrici de făcut copii şi bucătărese de serviciu. Aşa, şi ce-am făcut?! Ne-am luat ouăle în mână şi-am devenit… tot nişte fabrici de făcut copii şi nişte bucătărese de serviciu… doar că acum avem banii noştri şi… mai puţin timp liber. Nişte doamne, dacă ne mai putem numi astfel, care încă îşi mai cumpără pantofi cu toc, însă doar pentru a-i adăuga colecţiei din dulap, nicidecum pentru a-i purta zi de zi. Alergăm prea mult ca să ne mai ţină picioarele pe tocuri, corect?

Ce-i drept, dacă analizăm puţin, ne respectă mai mult acum bărbaţii. De frică. Am lovit atât de tare cu pumnul în masă, încât au început să se dea şi ei după noi. Se epilează, îşi pensează sprâncenele, tricourile lor mai că au devenit rochiile noastre, iar rochiile noastre au devenit budigaii lor cu tur lăsat. Ei au ajuns să poarte nişte pantaloni atât de mulaţi pe fund şi noi nişte frizuri atât de scurte şi ţepoase, încât, dacă priveşti un cuplu pe stradă din spate, nu-ţi mai dai seama care-i femeie şi care-i bărbat.

Ce şi cât de mult ne-o fi lipsit încât să ajungem până aici oare?! Ce nu ne-o fi plăcut la cerceii ăia mişto din chihlimbar, de i-am înlocuit cu capete de morţi? Când au devenit mărgelele din perle sidefate culori bătute-n piele? Când am pus ţigara-n gură şi-am decis că ne stă bine? Care-a fost ziua când am încetat să mai fim femei?!

Aş zice uneori că m-am născut eu în secolul greşit. Sau că am iubit prea mult vreo viaţă din trecut ca să mai pot trăi o alta atât de diferită. Sau că sunt o tânără prea bătrână ca să ţin pasul cu moda. Sau poate-s doar ciudată… Dar, ciudată aşa, îl rog din sufletul meu bătrân pe bărbatul meu să poarte cu mândrie părul de pe picioare şi cravata de la gât. Să nu cumva să atenteze vreodată la tocurile mele şi mai ales la farduri, că jur că las tot şi fug în lume!
A, şi îl mai rog să-mi arunce toate sacourile şi toţi pantalonii la dungă şi să-mi cumpere rochii de toate culorile şi lungimile. Să schimbe el de acum clanţa la baie şi, dacă mă mai aude întrebând “Vrei să te ajut?”, să lase naibii clanţa aia, să îmi dea brânci spre pat şi să-mi promită râzând pe sub mustăţi că o să regret ce-am întrebat.
– Te rog, iubitule, fii tu bărbatul vieţii mele şi adu-mi aminte cum e să fiu femeie!

2 Comments

  1. igNic

    Wuauuuu. Da sa sti ca nu toti barbatii sunt la fel. Cum nici toate femeile nu sunt asa :)))). Tre’ sa recunosti ca nu stiai asta :))) Altfel BRAVO! Este uimitor, no offense, cum ai surprins atat de … sincer, onest, profund, chiar daca legitim de frust, o realitate cat se poate de … reala. Si nu in partea de bine a ei.

Lasă un răspuns