Vindecarea vine din bine şi binele e în orice om

La mai toţi oamenii pe care îi întâlnesc adulmec din zbor capacitatea de vindecare. Adică bunătatea. Fiecare om e bun. Fiecare om deţine nişte calităţi şi nişte daruri. Fiecare om are nişte abilităţi. Fiecare om are… capacitatea de a se vindeca şi de a vindeca tot în jurul lui. Fie prin puterea propriei energii, fie prin artă, fie prin amuzament, fie mai ştiu eu cum. Dar în fiecare om zace măcar o fărâmă de ceva bun. De medicament natural pentru viaţă lungă şi frumoasă.

Într-adevăr, se întâmplă să trăim o viaţă întreagă fără a fructifica vreun pic ceea ce zace în noi. Dar asta nu înseamnă că n-avem ceva în noi de fructificat, ci doar că nu ne îndreptăm suficient de mult atenţia asupra noastră, cât să observăm acest ceva de-l avem de fructificat. Nu toţi suntem făcuţi să respirăm lângă un om şi să-i luăm boala cu mâna, dar toţi suntem făcuţi să împărţim bine din binele nostru. Nu trebuie să picăm pe mâna vreunui mediu sau pe-a vreunui ghicitor ca să ne spună că avem har. Cu har suntem toţi binecuvântaţi atunci când venim pe lume. Harul e ceva ce face parte din noi toţi. Tot ce trebuie să facem este să ne uităm la propria noastră viaţă. Să ne uităm în propriul nostru suflet. Şi să ne lăsăm surprinşi şi motivaţi de ceea ce găsim pe-acolo.

Cu siguranţă, toţi avem măcar un gram de empatie, emoţie şi cunoaştere a durerii şi-a plăcerii, pe care să-l folosim pentru a discerne. Cu siguranţă, toţi ştim ce-i panica, depresia şi groaza. Toţi cunoaştem toanele care ne pot încerca, într-un moment sau altul. Toţi avem soluţii la problemele noastre şi la ale celor din jur. Toţi ne-am dori să putem ajuta cumva lumea. Toţi conştientizăm că sinteticul nu face bine. Toţi avem măcar o rudă aruncată în trecutul neamului care să fi cochetat cu spiritualitatea. Toţi am simţit măcar o dată în viaţă fluturi în stomac şi furnicături pe piele. Toţi am intervenit măcar o dată într-o ceartă ca s-o stingem. Toţi am privit măcar o dată cu blândeţe şi drag în ochii unui animal. Toţi am ascultat măcar un om vărsându-şi necazurile, fie el cunoscut, fie un străin într-o staţie de autobuz. Toţi am fost copleşiţi de emoţie. Toţi am simţit ce înseamnă să tragi adânc aer curat în piept pe malul mării… sau în vârf de munte. În linişte. Sau în sunetul valurilor. Toţi am atins pământul cu tălpile goale şi-am simţit asta până în creştetul capului. Toţi am ciulit măcar un pic urechile la o poveste cu fantome, când eram copii. Toţi am tânjit după un masaj de relaxare şi cufundare în calm. Toţi am ascultat cu interes, câtuşi de puţin, un tâmpit vorbind despre păcat, iad, lumea de dincolo. Toţi am trecut măcar o răceală. Toţi am trecut prin suferinţă şi-apoi prin bine şi invers.

Pentru că toţi suntem oameni. Avem sentimente şi viaţă în noi. Ce ne diferenţiază… felul cum reacţionăm la ceea ce simţim şi la ceea ce întâlnim şi experimentăm în viaţă. Toţi avem probleme, dar nu toţi reacţionăm la fel în faţa lor. Aici e diferenţa. Aici se despart aşa-zişii vindecători, magi, “oameni ai lui Dumnezeu”, oameni “speciali”… de ceilalţi. Însă între noi, ca şi structură… diferenţele nu există. Toţi putem. Toţi avem. Toţi facem. Într-o măsură mai mică sau mai mare. Uneori deloc, acolo unde supapa binelui e acoperită de prea multe greutăţi.

Dar de-aia suntem atâţia şi atât de diferiţi. Să ne întindem mâini, să ne întrebăm şi să ne răspundem. Să ne sprijinim. Să ne împingem. Să ne certăm. Să ne înghiontim. Să n-avem loc unul de altul. Ca să ne mişcăm. Ca să ne schimbăm locul. Să ni-l căutăm. Până ce ne găsim pe noi cu totul. Până ce descoperim de ce anume suntem în stare, de fapt.

Viaţa noastră nu este despre a atinge nişte targeturi fixate de societate. Am lucrat în vânzări ani la rând. Am încetat să mai fac asta în momentul în care m-am săturat de comisioane tăiate doar pentru că nu mă încadram în modalităţile de vânzări impuse, deşi bani făceam peste pragurile cerute. Aşa şi cu viaţa asta. Am încetat să mai merg a bou prin ea, în ritmul şi în modul impus de alţii, în momentul în care mi-am dat seama că aşa doar mă zbăteam ca un peşte pe uscat, fără să realizez nimic, fără să fiu fericită, fără să fiu… cineva. Viaţa noastră nu este despre încadrări în targeturi şi limite. Nu este despre un job, o familie, o rată la bancă şi copii crescuţi doar ca să fie şi ei ca şi noi. Asta da, ne-a fost sugerat, în mod excesiv, până la asimilare, de-a lungul vremii, fără să fie însă potenţialul nostru maxim. Asta e doar un… cerc vicios, departe de scara aia a evoluţiei, pe care noi avem de urcat. Viaţa nu e despre frică, manipulare şi servitute. Deştepţi cei care ne-au adus aici, dar nu suficient de deştepţi cât să nu scape vreo doi, trei nebuni care să nu le-accepte mizeriile şi care să ajungă reîncarnaţi în nebuna de mine sau în alţi nebuni ca mine.

Om înseamnă o fiinţă care are minte să gândească, mâini să facă şi suflet să simtă. Şi toţi suntem oameni, nu pe alese. Toţi avem însă de ales între a gândi şi a nu gândi, între a face şi a nu face, între a simţi şi a nu simţi. Toţi avem libertatea de a ne descoperi pe noi înşine şi de a ne dezvolta, fiecare în pătrăţica lui. Diferenţa o face alegerea. Alegem să da sau alegem să nu încă?

Lasă un răspuns