Viața-i trăită cu adevărat atunci când e trăită liber și, mai ales, prin sine

Pe când noi ne-am obișnuit cu controlul și exteriorul. Ne-am obișnuit să fim vii nu numai într-ale noastre, ci și-ntr-ale celor din jur. Ba mai rău, prea puțin într-ale noastre și.. cu totul într-ale celor din jur. Ne place să ne spunem părerea despre toți și despre toate, să îndrumăm oamenii în ce direcții vrem noi, să-i constrângem cum vrem, să-i forțăm să-și însușească și ei gândirea noastră cu totul. Pentru că gândirea noastră este cea mai bună.

Noi le știm pe toate, noi avem sfaturile cele mai bune de dat, soluțiile cele mai bune la toate problemele, ideile cele mai bune pentru viitorul tuturor, nevasta potrivită pentru fiul vecinei, bărbatul potrivit pentru nepoata vânzătoarei din colț. Noi știm când trebuie să se ia oamenii, cu cine, de ce, unde să-și facă nunta, unde casa, cu ce firmă de construcții, de la ce magazin să-și cumpere faianța, parchetul, ce medicamente, pentru ce, de la ce farmacie. Tot!

Povești, suntem plini de povești. Că, dacă ne-ar pune cineva să și trăim tot ceea ce vorbim, am da-o cotită, că stai să vezi, că eu am acum puțină, puțină treabă, dar vorbim noi mai încolo… Suntem buni la a arăta cu degetul și la a da indicații, însă… când vine vorba de a ne urma noi nouă propriile indicații și sfaturi, mai bine lasă, mai încolo.

Ne place, de fapt, atenția. Suntem nemulțumiți noi, în sinea noastră, fie de noi înșine, fie de ce-avem în împrejurimi, fie de ambele și… căutăm să atragem atenția tuturor celor de mai la distanță, încercând astfel să mai uităm de ce ne doare aici, aproape. Căutăm să trăim în viețile altora, pentru că alea parcă-s puțin mai animate decât ale noastre. Ne atrag mai mult. Și, dacă tot ne atrag, noi avem tendința de a ne băga mai mult decât cu privitul. Ne băgăm cu totul.

Suntem dezamăgiți de drumul nostru, deși nu vrem nici s-o recunoaștem și nici s-o arătăm, și ne trezim așa, că așa avem noi chef, poziționați în drumurile altora. Ca găina. Că noi știm, dom’le, ce e de făcut acolo, ca să fie bine. Și așa să se facă… poate așa trăim și noi prin altii măcar o părticică din ce n-avem curaj să ne-apucăm să trăim pe propriul nostru drum… pe de-a întregul.

Nu se face întocmai? Atunci trecem la manipulare emoțională. Învinovățim. Dramatizăm, devenim victime. Din amabili și binevoitori, ne transformăm în niște supărăcioși și niște certăreți. Și-i mai întoarcem și pe-ăialalți împotriva “vinovaților”. Auzi tu tupeu… să nu facă cum zicem noi..!

Trecem la spălat de creiere și la umiliri de-a dreptul. Și măcar de ne-am rezuma la adevăr, dar nu, nu e de-ajuns. Denaturăm totul. Schimbăm întâmplările și discuțiile după bunul plac, adăugăm ce ne-ajută, tăiem ce nu, negăm, întortochem, sucim totul așa cum ne convine nouă. Încercăm să strângem astfel frânghii care, de fapt… nu există. Nici măcar acolo unde “vinovații” pică în capcană și permit acestor frânghii imaginare să-și facă mendrele.

Nu la asta se referă viața însă, atunci când ne cere s-o trăim. Ea nu e despre a pune piciorul în pragul altuia, ci despre a pune piciorul în pragul propriului sine, despre a-l educa pe sinele ăsta și-abia apoi despre a-l scoate la suprafață… apt de altele. Plin și gata de a interacționa cu exteriorul, nu gol și ahtiat după a controla la tot pasul, în speranța de … măcar un pic mai plin…

Trăim cu adevărat atunci când suntem pe deplin conștienți, prezenți în propriul nostru câmp, activi pe propriul nostru drum, în propriile noastre scopuri, planuri, idealuri. Trăim cu adevărat atunci când suntem una cu adevărul, când funcționăm din și pentru adevăr, când avem curajul să ne asumăm cine suntem și să facem toate cele necesare pentru a deveni cine ne dorim.

Viața nu înseamnă să trăim preluând de la alții sau, mai rău, controlându-i pe alții. Nu înseamnă să stăpânim în jur, ci… în noi înșine. Să știm, să ne încredem în ce știm și să fim… noi, pur și simplu.

Nu devenim fericiți, nu trăim cu adevărat… dacă ne credem Dumnezeul fericirii și-al vieții celor din jurul nostru, ci dacă ne asumăm să fim Dumnezeul prezent în noi… pentru noi înșine, înainte de toate.

Lasă un răspuns