Universul ne vorbește simplu, noi suntem cei care complică totul

Zilele trecute, am fost să-mi plătesc factura de telefonie mobilă. Bonuri de ordine. Bifez ‘persoană juridică’, iau hârtiuța și mă așez, pregătită de stat ceva vreme pentru că era extrem de aglomerat, într-un colțișor. Așa mă protejez eu, cât de cât, în locurile aglomerate. Caut un perete de sprijin, care să-mi țină spatele.

Care se ceartă, care că vezi, Doamne, el se grăbește și s-ar băga un pic în față… numai angajat să nu fii în magazinul ăla. Un domn și o doamnă așteaptă împreună în preajma mea. Domnul mă fixează cu privirea de câteva ori, eu ocolesc, că ce treabă am eu? Îmi văd de ale mele. Statul ăsta la coadă e și pentru mine un test. Al răbdării. Al calmului. Al discernământului. Al lucrurilor făcute cu rost, nu fără și nu în grabă.

La una dintre case, mai este un număr și urmează al meu. Nici nu mai știu ce număr aveam… La casa de lângă, urmează domnul și doamna. Nu dau atenție la ce au de făcut, însă, la plecarea lor, domnul mă fixează iarăși și… îl simt, nu numai că-l văd, îl și simt cum vine spre mine, se strecoară printre oamenii dintre noi și îmi întinde bonul lui de ordine rugându-mă să-l iau, el folosindu-l pe-al doamnei. Eu îi spun că aștept la persoane juridice și că oricum eu urmez, conform bonului meu, însă accept și bonul oferit, în cele din urmă, doar de “dragul” insistenței dumnealui. Pe sistemul, “Dă încoace, dar numai taci și lasă-mă!”.

Ajung acasă și, în timp ce mâncam, îmi revine în minte privirea… Odată cu ea, apare și întrebarea… “Mă, dar de ce?”. Și-mi dau seama brusc, ca și cum un bec s-ar fi aprins la mine-n căpuț… “98!”. 98 scria pe bonul de ordine al domnului. Cum de nu mi-am dat seama atunci?! 98 este, în ultimul timp, un fel de 55 de acum câțiva ani pentru mine. Iar gestul dumnealui n-a fost unul de binefacere, pur și simplu, ci un îndemn. Același pe care-l tot primesc, de ceva vreme. Să mă concentrez pe menirea mea… asta înseamnă 98.

De ce n-am înțeles de prima oară? Pentru că mintea mea era ocupată, agitată, neatentă. Aveam în cap numai vuietul problemelor de zi cu zi, care nu lăsa liber canalul de comunicare cu… dincolo.

Întâlnim toți, frecvent, astfel de mesaje în jurul nostru. Numere care se repetă obsesiv. Nu, nu sunt coincidențe, sunt semne. Sincronicități. Sunt încercările entităților divine de a ne transmite informații legate de viața noastră, de ce anume avem de făcut, de ce anume trebuie să ne ferim. Poate chiar răspunsuri la întrebările noastre… întrebări, în aparență, fără răspuns.

Numerele ne ajută să înțelegem ce se întâmplă, de fapt. Și… cine suntem. Numerologia este, clar, conectată cu divinitatea. Este mijlocul prin care noi comunicăm cel mai simplu, sub forma întrebare-răspuns, cu sursa noastră. Prin ea primim definiții, sfaturi, avertizări.

Fiecare grupă de cifre și de combinații de cifre vizează un anumit capitol din viața noastră. Prin apariția lor repetată, cineva de dincolo încearcă să ne transmită ceva ce ne este, cu siguranță, de folos. Da, știu că sună a treabă de copii. Nu zic că n-o fi, că e chiar amuzant, uneori. Nu o dată m-am trezit zâmbind pe stradă, de una singură, datorită unei astfel de întâmplări. Însă, pe cât de a copiilor treabă pare ea, pe atât de serioasă este.

Energiile benefice din jurul nostru lucrează, în permanență, cu noi. Ca o echipă. Și, cum ne-ar sta inima în loc, dacă s-ar arăta vreun spirit, într-o zi, să ne spună “Nu semna contractul cu X, pentru că ajungi la sapă de lemn!” sau “Apucă-te de scris, că asta ți-e calea!”, de partea cealaltă s-a făcut o ședință, acum multă vreme, și s-a ajuns la concluzia că numerele astea ar fi o metodă numai bună de comunicare.

De ce nu le prea observăm noi? Păi pentru că ne considerăm singuri pe lume. Și, singuri pe lume așa cum ce considerăm noi, ne complicăm, în subiectivismul nostru, în nșpe mii de variante și supoziții, acuzăm, scuzăm, păcălim, învârtim… până când nu mai înțelegem nici noi nimic și… de cele mai multe ori, alegem să facem tot ce nu trebuie.

Înțelegerea faptului că nu, nu suntem singuri pe lume, ci avem în spate o întreagă echipă… nevăzută ea, dar nu și inexistentă… ne poate scăpa de multe belele. Ne poate scuti de mulți nervi tociți și de mult timp pierdut. Ne poate monta pe… drumul nostru. Pe calea noastră către împlinirea menirii noastre. Și-a sufletului nostru.

Lasă un răspuns