Unde-s mulţi puterea creşte

Căscatul ochilor mai bine într-ale divinităţii a venit la pachet cu o naţie străină de singurătate. Zic naţie străină pentru că nu vorbesc despre singurătatea aia clasică, de te simţi singur între oameni mulţi, ci una de te simţi ciudat lângă oamenii pe care îi cunoşti de-o viaţă. “Cine sunteţi, bă băieţi, şi în ce m-aţi ţinut captivă până acum?!”.

Un alt început. Cu oameni noi.

Civilizaţia asta, pe care noi o numim modernă, este ca o grotă. Materialismul, consumerismul şi negativitatea ne mănâncă de vii. Din fericire, începem să crăpăm ochii de ziuă. Tot mai mulţi. Ce-am făcut să mă menţin zdravănă la cap în noua mea singurătate, în care prietenii mei de-o viaţă au devenit nişte străini şi în care realitatea m-a izbit după ceafă cu o bată nenorocită şi mare?

Păi am tras aer adânc în piept şi m-am liniştit puţin. Vin oameni noi oricum. Noul înlocuieşte vechiul pe deplin. Ca-n filmele alea în care umblă unii sub acoperire, cu ochelari de soare la ochi sub care-şi ascund privirea, iar tu te duci să le tragi ochelarii jos şi respiri uşurat, zicând “Pfiu… în sfârşit… eşti de-al meu. Mai sunt şi alţii în afară de noi?!”. Şi descoperi că sunt peste tot. Din ce în ce mai mulţi. Oameni care acţionează cu iubire, în sfârşit… oameni care au înlocuit astfel frica noastră cea de toate zilele. Frica aia care ne-a îndepărtat de ceea ce am vrut cu adevărat să fim şi să facem mai pe la începuturi. Frica aia care a atras în urma noastră fix lucrurile de care am fugit. Care ne-a blestemat să trăim în grotă, în vecii vecilor. Fără “Amin!” aici. Că se schimbă treaba. În bine.

Viaţa în lumea asta modernă a noastră e bolnavă. O boală dusă la extrem. Să nu ne grăbim şi să le luăm pe rând, aş zice. Nu suntem într-o cursă, “trebuie” nu există, iar de impresionat nu trebuie să impresionăm decât cerul… prin iubire şi devotament faţă de ceea ce suntem.

Aşteptările de genul… o gaşcă mare pentru ieşelile de weekend şi o relaţie perfectă ca-n filme dăunează grav sănătăţii. Ele pot doar să creeze stres şi confuzie. Aş zice să învăţăm să ne uităm puţin prin noi, să ne cunoaştem, să aflăm ce iubim de fapt, dacă iubim, ce ne face să zâmbim, ce ne relaxează şi, mai presus de toate, să lăsăm totul să fie…! Astea sunt cele mai bune lucruri de făcut pentru o viaţă sănătoasă. Intuiţia, bat-o vina, şi naturaleţea lucrurilor, astea le-avem de urmat. Urechea pusă pe propria inimă şi ascultarea cu băgare de seamă.

Suntem mulţi, slavă cerului. Şi sunt mulţi care vor să fie ca noi. Care-şi dau seama că ceva-i în neregulă şi caută ajutor. Caută răspunsuri şi soluţii. Să ne căutăm cu toţii între noi, să ne căutăm fără încetare şi să nu ne descurajăm dacă astăzi nu ne-am găsit. Mâine-i o nouă zi. Să strângem mâinile între noi şi să desenăm cu puterea intuiţiei noastre viaţa de-acum înainte. A noastră şi a pământului care ne-a fost dat drept casă. Să păstrăm uşile deschise şi să primim cu braţele calde plângăcioşii care aleargă spre noi disperaţi, revoltaţii care-şi caută în sfârşit dreptatea, iubăreţii care-şi cântă sufletul, pe toţi.

Să ne iubim că existăm şi că suntem milioane. Să ne mândrim cu autenticitatea noastră şi să avem încredere în cer că primim sprijinul de care avem nevoie. Să păşim în această zonă de disconfort, s-o cercetăm şi să ne împlinim sufletele. Acum zic că ar merge şi-un “Amin!”, nu?

Lasă un răspuns