Una e iubire şi alta doar se vrea cu orice preţ a fi

Şi eu obişnuiam să înţeleg cum nu trebuia relaţiile. Şi parcă acum când aud oamenii discutând despre ele aşa cum şi eu o făceam odată, îmi vine parcă să dau timpul înapoi şi să mă bat singură. Pentru că şi eu gândeam exact la fel ca ei. Prost. Aş vrea acum să pot să scot afară ce am eu înăuntru şi să arăt tuturor. Ca să nu-i mai aud cu reproşuri de-astea de genul “Când o iubeşti cu adevărat, nu o înşeli.” şi altele care parcă îmi mai scot pe loc câte un fir de păr alb când le aud. De parcă nu le-aş avea eu destule pe-ale mele scoase. Aş vrea ca lumea să nu se mai urască doar pentru că nu se iubesc…

Oameni buni, iubirea nu trădează. Iubirea nu înşeală. Iubirea nu minte. Iubirea nu bate. Iubirea nu fuge. Iubirea nu pleacă… iubirea nu răneşte. Experienţele o fac. Ca noi să învăţăm din ele. Ca după fiecare dintre toate aceste experienţe să tragem câte o linie şi să înţelegem ce-am avut de luat bun de la fiecare în parte. Cu ce ne-a fost fiecare de folos. Cu ce am devenit noi mai buni.

Oamenii nu înţeleg un lucru. Iubirea nu e de-a gata şi nici nu e cu oricine ne iese în cale. Că dacă mie îmi place mâine unul că are ochii nu ştiu cum şi fundul nu ştiu cum şi vocea nu ştiu cum, asta nu înseamnă că peste un an, dacă mă mut cu el în casă, îl voi şi suporta mai mult de-o săptămână. Dacă pe mine mâine mă face unul să râd mai mult decât oricine altcineva în viaţa mea de până acum, asta nu înseamnă că peste 20 de ani nu mă va face să plâng. Dacă mâine unul îmi taie pur şi simplu respiraţia, nu înseamnă că ăla e omul meu pentru totdeauna. E posibil să-mi taie respiraţia tocmai pentru că lângă el am de învăţat o lecţie. Să o iau mai uşor, spre exemplu. Şi să învăţ o lecţie, nu-i aşa, îmi ia numai o perioadă de timp. Determinată. Perioadă în care apar x lucruri şi y situaţii, bune sau mai puţin bune, care mă duc la sfârşit înspre a da examenul final şi a face tot posibilul să iau măcar notă de trecere. Apoi să-mi strâng catrafusele şi să merg mai departe. Pentru că atât a fost. Experienţa aia a mea acolo s-a încheiat.

Asta cu “M-a înşelat, e un nenorocit.” îmi frânge creierul în două acum. M-a înşelat, înseamnă că locul lui nu era lângă mine şi nici al meu lângă el. Nicidecum asta nu înseamnă că el e un nenorocit şi eu o sfântă. Ci înseamnă doar că eu nu am dimensiunile necesare să mă încadrez în spaţiul liber din viaţa lui şi nici el nu le are pentru spaţiul liber din viaţa mea. Înseamnă că menirea noastră în acelaşi loc este temporară, doar cât să ne învăţăm unul pe celălalt câte ceva, ceva cu care să mergem apoi fiecare la treaba lui mai departe… şi cam atât.

Uneori devin secătuită de răbdare şi mâhnită în acelaşi timp de neştiinţa oamenilor care se plâng şi plâng în acelaşi loc… inutil. Parcă mă doare pe mine de timpul lor pierdut. Şi mai ales de energia lor pierdută. Ei trag şi urlă după un om care a fost în viaţa lor un om potrivit doar pentru o perioadă şi nu pentru totdeauna.

Nu există pe lume tentaţii, nu există momeli, nu există ispite. Nu există “E vina ta!”. Există numai experienţe şi alegerile noastre de a le trăi ori ba. Şi dacă alegem să nu le trăim la timpul lor, ne vor alege ele pe noi mai devreme sau mai târziu.

– Copii, definiţi iubirea!
– Iubirea e atunci când mami îi pregăteşte cafeaua lui tati, dar înainte să i-o servească, gustă ea mai întâi ca să fie sigură că e delicioasă.

Aia e iubire. Aia e familie. Alea sunt destine împlinite în experienţe şi unite într-un singur drum. Aia e iubire. Când bărbatul meu flirtează ca un domn diplomat şi educat ce este cu toate femeile care-l admiră, doar pentru că îi face plăcere să fie în centrul atenţiei, iar eu nu fac nimic altceva decât să îl admir din spatele lor cu mândria că ăla e bărbatul meu. Când ochii lui îmi vorbesc de dincolo de cuvinte şi îmi spun că suntem împreună de mii de vieţi, chiar dacă nu ne-am întâlnit în fiecare dintre ele. Când binele şi răul devin amândouă bine, doar pentru că nu există altceva între noi doi. Când toate curiozităţile îl îndreaptă întotdeauna înspre mine, doar pentru că noi doi folosim acelaşi limbaj în toate… şi asta nu pentru că am face noi vreun efort.

Pentru că iubirea n-are bariere şi nici linii trasate şi nici capăt. Pentru că iubirea n-are frici şi nici goluri. Pentru că iubirea nu are nevoie de eforturi. Pentru că iubirea nu pune condiţii şi nu acceptă târguieli. Pentru că iubirea nu cere. Iubirea dă. Iubirea trimite. Iubirea e liberă. Şi dacă nu e… nu-i iubire. E doar încă o simplă experienţă.

Lasă un răspuns