Totul stă scris în stele

Oh… astrologia. Chiar ieri am văzut un film despre Babilonia, Nebucadneţar al ei şi “ghicitorii” lui. Şi mi-a făcut o deosebită plăcere să realizez străşnicia cu care astrologia a străbătut tot acest timp… până în zilele noastre. Încă de pe atunci oamenii urmăreau stelele fixe, le notau poziţiile şi urmăreau atent deplasarea planetelor. Ei observaseră că toate aveau un rost. Totul avea o anumită coerenţă. Încă de pe atunci au apărut primele hărţi stelare, primele tabele de efemeride, cele douăsprezece constelaţii prin care observaseră ei că Soarele şi Luna treceau în mod regulat. Pe vremea aia existau preoţii astrologi. Da, da. Pe-atunci existau preoţii astrologi. Şi, deşi ciudat, nu-i aşa, astăzi biserica condamnă astrologia şi o numeşte “păcat”. Ei, preoţii astrologi, au inventat astrologia naţiunilor şi statelor. Ei erau cei care consiliau cu privire la momentul oportun de a aşeza piatra de temelie a unei noi cetăţi, în funcţie de ceea ce citeau în cer. Şi astfel… am ajuns la astrogramele atât de amănunţite de astăzi.

Astrologia cică e o ştiinţă ocultă. Adică ştiinţă inaccesibilă cunoaşterii obişnuite… ceva supranatural. Ei bine, nu e deloc aşa. În ziua de astăzi, cu toate cunoştinţele cu care ne-am ales noi, norocoşii, datorită lor, strămoşii noştri, avem acces la tot ceea ce este necesar cunoaşterii de sine.

Întreb adesea oamenii dacă ei cred în reîncarnare. Mulţi zic nu, dar tot mulţi zic da. Răspunsul lor depinde de ce informaţii au accesat până acum şi de când de interesaţi au fost de a cunoaşte rostul şi rolul vieţii. Ei bine, reîncarnarea, din punctul meu de vedere, are o perfectă logică. Nu e nici credinţă, nici teorie, nici nu ştiu ce complicaţie psihologică, ci este un fapt. Este o realitate. Este ca o carte cu mii de capitole. Este un fenomen clar, guvernat de legi concrete, legi care reprezintă manualul nostru de utilizare a sufletului. Şi fiecare om pe care l-am avut “pe mână” până acum s-a luminat la faţă la auzul minunăţiilor din astrograma lui, oricât de lipsit de încredere în ea ar fi fost. Pentru că fiecare a regăsit şi regăseşte reflexia lecţiilor din trecut în viaţa de zi cu zi de acum. Totul se leagă. Totul are o logică. Sau capătă brusc una.

Mulţi întrebăm “De ce mi se întâmplă tocmai mie asta şi altora nu?”. Păi ştim noi vorba aia mare “Nimic nu e întâmplător.”? Tot ceea ce se întâmplă este o necesitate. Cu un rost anume. Este nevoia noastră de a dobândi ceva din trecut. De a încheia ceva din trecut. De a învăţa ceva… din trecut. Şi de a merge mai departe.

Eu folosesc, mai ales cu cei care nu cred în reîncarnare, un exerciţiu alcătuit din întrebări pentru ale căror răspunsuri mintea trebuie băgată puţin în seamă. Acum aleg să folosesc numai una… poate cea mai dureroasă întrebare dintre toate… cam cine şi cu ce noţiuni morale divine stabileşte care om se naşte pentru a muri de bătrâneţe şi care om se naşte pentru a muri de cancer la nici 2 ani? Să gândim puţin. Cum poate un Dumnezeu cinstit în care toţi credem să dea unor părinţi bucuria de a-şi creşte copiii mari ca ei, iar altora să le dea durere… luându-le copilul care n-a apucat nici măcar să rostească toate cuvintele limbii lui? Nu-s cumva ele lecţii de fapt? Nu-s cumva ele venite din vina noastră ca suflete şi nu din vina lui Dumnezeu? Nu-s cumva ele rezultate ale unor fapte făcute chiar de noi într-o altă viaţă din trecut şi nu blesteme sau eu mai ştiu ce nenorociri le acuzăm noi a fi în viaţa asta?

Aş zice chiar că fiecare alegem înaintea naşterii noastre cam tot… ţara, părinţii, reuşitele, problemele, toate, toate de care avem nevoie pentru a ne plăti datoriile, pentru a începe alte lecţii pe care să le ducem la capăt… pentru a evolua. Destinul ni-l cam alegem noi, dar nu la nivelul conştient pe care-l trăim zilnic, ci la nivel de rezonanţă. Ce e acel ceva de care avem nevoie pentru a evolua? Păi pe-ăla îl primim. Nu ca să fim chinuiţi de Dumnezeu că aşa îi face lui plăcere, ci pentru că avem lecţii de învăţat pentru a evolua. Exact ca la orice examen. Învăţăm, dăm examenul. L-am luat, felicitări, nu l-am luat, mai dăm o dată. Până îl luăm. Sau nu-l luăm. Depinde de ce chef şi capacitate de a persevera avem. Depinde de cât de mult ajungem să ne cunoaştem de la o viaţă la alta şi de cât de rapidă este evoluţia noastră spre împlinire.

Astrograma asta ce face de fapt? Păi ne dezvăluie itinerariul trecutului nostru şi probabilele rezultate viitoare. Ne spune cine am fost, ce profesii am avut, în ce condiţii s-au desfăşurat existenţele noastre precedente şi orice altceva a condus spre existenţa prezentă. Astrograma ne prezintă modalităţi clare de depăşire a blocajelor şi barierelor care aparent stau în calea dezvoltării noastre. Ea ne arată cum să depăşim practic toate cele ce stau între noi şi dorinţele noastre aparent greu de împlinit. Ne spune care sunt calităţile, defectele şi posibilităţile cu care am venit în viaţa asta, astfel noi putând înţelege tot ceea ce este necesar pentru a merge mai departe cu succes. Ea împărtăşeşte cu noi tot ce trebuie să ştim despre rănile subconştiente pe care le cărăm cu noi, despre metodele de vindecare a lor, despre ghizii noştri spirituali, despre trezire şi echilibrare, despre sănătate, despre relaţii, despre afaceri, despre rolul altora în viaţa noastră, despre rolul nostru în viaţa altora, despre căsătorii, copii şi multe altele.

Legile existenţei noastre pe acest pământ sunt foarte bine bătute în cuie. Depinde doar de noi dacă alegem să ţinem cont de ele sau nu. Putem continua să trăim cum am trăit şi până la momentul actual, însă dacă simţim că ceva nu este la locul lui, dacă simţim că încercările şi eşecurile nu se mai sfârşesc, o schimbare este necesară. Iar stelele au deja răspunsul. Trebuie doar să-l citim.

Lasă un răspuns