Am reușit să parcurg toată fișa pe care mi-ai făcut-o și cu siguranță o voi păstra și peste trecerea anilor, iar când mă voi afla în altă etapă pe care o descrii tu o să o recitesc. Mă sperie gândul că o dată de naștere și un anumit timp și loc pot caracteriza viața și personalitatea unui om, dar fac față acestei surprize a vieții să zic așa 🙂 Pot spune că mă regăsesc în multe din observațiile tale și legat de evoluția mea, aș avea prea multe de spus încât nu știu exact ce ar fi relevant și ce nu, dar un lucru îți pot spune cu certitudine. Faptul că am conștientizat multe din defectele, neajunsurile și trăirile negative pe care mi le-ai descoperit și tu și am încercat să procedez fix cum mă și sfătuiești acolo. Parcă ai avut posibilitatea să privești cum mi-am conturat caracterul în timp și ce decizii am luat și fix pe acelea le-ai precizat tu ca soluții. Aș putea spune și că mă regăsesc în multe din alegerile și vorbele tale pe care le-ai descris în carte și în articolele tale. Încerc mereu să mă cunosc și să profit de neajunsurile pe care mi le-a oferit viața. Vreau să le depășesc cu orice preț și să am un suflet curat. Să știi că respir același aer ca și tine aș spune și împart o sumedenie de convingeri pe care le promovezi. Ești o persoană deosebită care mă ajută să conturez multe din aspectele existenței mele. Sunt fericită că am vorbit cu tine și am aflat atâtea lucruri noi despre mine. Sper că și peste trecerea anilor vom avea tot atâtea experiențe inedite de povestit și măcar o parte din dorințele noastre să devină realitate. Te pup și te îmbrățișez cu drag!

Mădălina I. aprilie 19, 2018

Comments are closed.