Întâlnire cu Îngerul meu păzitor – Da! Îngerii există! Şi sunt oameni ca noi. Mi s-a demonstrat încă o dată că în viaţă nu întâlneşti pe nimeni întâmplător şi nimic nu se întâmplă fără un motiv. Totul are un sens, o cale, un drum care ţi se arată. Trebuie doar să crezi şi să vezi. Doar “orbii” încăpăţânaţi nu ajung să se lumineze. Aşa, ca mine. Întâlnim oameni în viaţă cu un scop, acela de a învăţa noi o lecţie sau de a îi învăţa pe ei o lecţie. Am realizat cum toate rezolvările la orice situaţie din viaţă e chiar sub nasul nostru, e alegerea noastră dacă vrem să le vedem sau nu. Întotdeauna ţine de noi şi de alegerile pe care le facem. Nu zic că e uşor, dorinţa trebuie să fie imensă. De cele mai multe ori, ajungem în stadiul acesta după multe trânte cu viaţa, după multe lovituri primite şi dezamăgiri trăite. După multe încercări eşuate de a ne ridica. Când simţi că nu mai poţi, mai poţi puţin, nu? Ăla e momentul! Acesta a fost şi momentul meu. Îi spuneam unei prietene (tot un înger păzitor al meu, dar nu cel despre care am să vă povestesc în continuare) acum câteva zile că recunosc că nu mai pot, totuşi aş mai putea, dar nu mai vreau. Păi cam cum vine asta? Pot, dar nu mai pot!? Îmi ziceam eu în sinea mea că am alergat prea mult după Soare şi nu l-am prins, ia mai bine să aştept eu să vină el pe strada mea, doar ştie unde stau. Trebuie să treacă şi pe la mine să îmi mai alunge norii şi furtunile din suflet. Eh, de-ar fi aşa simplu! Am zis eu că nu mai vreau, dar ego-ul îmi tot bătea în piept. Nu fi fraieră, continuă! Şi am ales să continui. Am ales să văd din nou partea plină a paharului, să trec în revistă toţi oamenii şi toate lucrurile pentru care merită să fiu recunoscătoare şi să mulţumesc pentru ce am, nu să mă plâng de ce nu am. A durat DOAR 3 zile, din acel moment, ca viaţa mea să se schimbe. De ani buni, mă luptam cu gândul că nu reuşesc să îmi dau seama ce îmi place să fac, la ce sunt bună. Acest gând a luat o amploare imensă în ultimele luni şi m-a secat de toată energia. Toate cărţile citite şi toate conversaţiile avute cu diverşi oameni se rezumau la: totul este în tine, concentrează-te şi vei găsi. Hai, pe bune? Caut de ani de zile şi zero rezultat. Deja nu mai pot cu nervii, dacă mai aud o dată asta, o iau razna pe câmpii! Nu e în mine, clar! Trebuie să vină de undeva. Bullshit! Zăcea în mine de ani buni, doar că nu conştientizam şi mereu reprimam pornirea asta. A tot ieşit la iveală de-a lungul anilor, dar o ignoram. Who’s the fool now? Poate că nu eram pregătită şi trebuia să-mi aştept rândul. Ura! Am ajuns în faţă! Prima lege a Karmei, cauză şi efect, spune aşa: Primim ceea ce oferim! Aşa e! Am oferit şi am primit. Nu este obligatoriu să primim de la persoanele cărora le oferim. Ceea ce oferim, bun sau rău, se întoarce întotdeauna la noi sub diverse forme şi de la diverşi oameni. Ajută, chiar dacă ştii că nu poţi fi ajutat înapoi de acel om, vei întâlni omul potrivit care să te ajute atunci când ai nevoie. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Mi-am întâlnit un Înger păzitor sau, mai bine zis, l-am reîntâlnit, pentru că exista în viaţa mea de ani buni. I-am vorbit la o cafea despre toate prin câte trec, printre care şi lucrurile pe care am tot încercat să le fac de-a lungul timpului. Toate se rezumau la: am încercat, am renunţat, am încercat, am renunţat. Însă aveau un numitor comun. Tot ce am încercat eu să fac se lega de creaţie, de unicitate, de dragoste de frumos şi de un sentiment puternic de a ajuta oamenii din jurul meu. Eu vorbeam şi povesteam şi nu era prima oară când spuneam asta, dar niciodată nu mă auzeam şi nu conectam datele. Însă m-a auzit el şi mi-a deschis ochii. Îţi mulţumesc, ai schimbat un destin! M-a făcut să văd ce zăcea adormit în mine şi ce trebuie să scot la lumină. Da, era acolo în mine de atâta timp, doar că nu am vrut să văd. Chiar dacă eu căutăm, nu aveam cum să găsesc pentru că nu mă cunoşteam suficient şi nu aveam încredere în mine şi în ce pot să fac. Mă tratam superficial fără să îmi dau seama. O vorbă mai spune că o persoană se defineşte prin ceea ce gândeşte şi spune despre alţii, eşti ceea ce gândeşti despre alţii. Şi ghiciţi ce? Despre ce oare mă tot plângeam eu cu ardoare în ultimul timp? Despre faptul că oamenii de care mă înconjor sunt superficiali. Asta da surpriză! De azi înainte am să pun osul la treabă şi am să muncesc pentru visul meu, pentru că acum ştiu!

How a woman loves - A. august 22, 2017

Comments are closed.