Întotdeauna mi-am dorit ca ceva în viaţa mea să se schimbe, să capete un sens, să am o viaţă fericită, dar singură îmi puneam piedici… De ce? Pentru că nu ştiam să apreciez tot ce este frumos în viaţa asta! Pesimismul, negativismul, delăsarea şi multe altele erau la ele acasă şi niciodată nu am avut voinţa, curajul necesar de a-mi da o şansă! Sau, dacă apreciam câtuşi de puţin, apreciam totul atât de superficial! Nu ştiam cum să las în spate toate “bagajele” care mă trăgeau înapoi şi cum să privesc către ceea ce mă aştepta frumos şi bun în viaţă! Suntem ceea ce gândim şi suntem responsabili de toate acţiunile noastre! Şi, uneori, avem nevoie de cineva care să ne înveţe asta, care să ne îndrume… Îţi mulţumesc pentru faptul că mi-ai luminat calea şi că mi-ai arătat că avem în noi cheia spre succes, fericire, armonie, ea este, într-adevăr, în Sufletul nostru, în mintea noastră… Mulţumesc din Inimă, Om Frumos!

Lavinia V. august 11, 2017

Comments are closed.