Te vei găsi

Cine eşti tu? Ştiu sentimentele, ştiu emoţiile, gândurile, dorinţele, visele, vorbele, faptele… ştiu ce sunt. Energie. Dar tu, omule… tu ce crezi că eşti?

Energie. O energie fără capăt eşti. O energie care nu dispare nicicum, nicicând. Da, omule, şi tu eşti energie. O energie care vindecă. O energie care vindecă tot. Boli, războaie, sărăcie, tot. O energie care vindecă durerea provocată lui Dumnezeu prin trecutul nostru.

Ne-am mâncat, omule. Ne-am mâncat între noi. Am transformat pământul nostru drag şi iubit, încă de la începuturile noastre, într-un abator. N-am înţeles, omule. N-am înţeles care-i mâncare, care-i prieten, care-i respectul, care-i responsabilitatea, care-i credinţa. N-am înţeles nimic, omule. Şi le-am făcut pe dos pe toate. Şi s-a vărsat sânge, omule. S-au sufocat familii chiar în casa Domnului. S-au biciuit suflete pentru amuzament. Şi dacă undeva mai rămăsese o urmă de spiritualitate… am ars-o pe rug pe toată, omule. Şi am profitat de diferenţe doar pentru că am putut. Şi nu ne-am gândit că aşa ne înconjurăm şi ne umplem de cruzime şi crimă… de distrugere. Am hrănit doar ca să ne hrănim noi înşine. Am închis ochii şi ne-am acoperit urechile crezând că astfel nu ne facem vinovaţi de ce era de văzut şi auzit.

Ne-am ucis între noi, omule. Şi am tăiat de la rădăcină tot ce era cu adevărat de fapt hrană pentru noi. Ne-am ucis între noi şi am ucis pacea cu totul, omule.

Totul e energie, să ştii. Sentimentele, emoţiile, gândurile, dorinţele, visele, vorbele, faptele… toate sunt energie. Şi tu. Şi toate lasă o amprentă în urmă. Şi tu le ai în tine, omule. Pe toate. Şi, pe lângă tine, le au şi restul. Şi, pe lângă voi, le are şi Dumnezeu. Pentru că el e în tot ce-i vietate, omule. Nu doar în tine. Ci în tot ce-i vietate…

Şi abia când vărsarea de sânge va înceta… energia lui… a ta… va redeveni una vindecătoare. Abia când noi vom înceta să ne mai omorâm între noi energia nu va mai fi una care doar atârnă greu… din ce în ce mai greu… în noi şi în viitorul copiilor noştri. Abia când vom pune capăt durerii şi terorii vom vedea pacea şi lumina pe acest pământ. Abia când vom înceta să mai fim propria noastră pradă… viaţa va începe să fie viaţă cu adevărat.

Războaiele au început cu tine împotriva altor vietăţi, omule, iar mai apoi ai trecut la războaie împotriva altor oameni ca tine. Şi pace şi iubire cui să cerem acum? Lui Dumnezeu? Pe care l-am ucis puţin câte puţin, zi de zi, veac de veac? Şi el să ne dea de unde? Din energia fricii şi terorii în care am ajuns să trăim? De ce, omule? De ce când Dumnezeu ţi-a dat rol de protector al sufletelor lui, omule, tu le-ai omorât? De ce te-ai numit tu singur superior şi te-ai urcat tu singur în vârful piramidei? Of, de-ai fi ştiut că fără bazele piramidei tale te vei prăbuşi…

Nu vezi?! Creat cu iubire… ucis cu sânge rece. Aşa ai ajuns.

Cine eşti tu, omule? Mai ştii?! Iţi zic eu. Tu eşti iubire, omule. Şi vindecare. Eşti tot ce-ţi trebuie. Doar caută-te un pic mai bine. Te vei găsi.

Lasă un răspuns