Tag Archives: evolutie

Suntem tot timpul mai mult decât mintea ne lasă să știm despre noi! Suntem mai mult decât planurile “de viață” pe care ni le scriem, mai mult decât întâlnirile din agendă și mult mai mult decât ar putea spune despre noi meseria, salariul, casa, mașina sau vestimentația! Şi am şti …

Noi suntem aşa, de fel, foarte cu pieptul înainte, frumoşi şi deştepţi foc, dar, în acelaşi timp, suntem nişte plângăcioşi şi nişte delicaţi. Avem standarde ridicate şi pretenţii de numa’ numa’, dar ne lamentăm de nu ne mai satură Dumnezeu de atâta lamentare. Noi suntem sfinţii sfinţilor, restul sunt toţi …

În mintea noastră, suntem nişte privilegiaţi. Pentru că stăm pe două şi ştim să şi vorbim. Pentru că avem topor, sapă, bici, nuieluşă, bâtă, case, societăţi, locuri de muncă, bani, averi, puteri şi alte superficialităţi de-astea. Însă… dacă ar exista iadul, noi, oamenii, privilegiaţi aşa cum suntem, am avea locuri …

Şi pentru mine e destul. E tot, de fapt. Pentru că acum sunt aici, adică departe. Sunt atât de departe în evoluţia mea, că înţeleg ce înseamnă perfectul în relaţia cu propria mea viaţă. Îmi înţeleg profunzimea gândirii şi asta mă ajută să înţeleg perfect şi simplitatea vieţii mele. Îmi …