Sufletele pereche pot rătăci, dar ele nu se despart niciodată

Conexiunea dintre ele este… “de când lumea și pământul…”, de când li s-a dat lor drumul în viață. În vieți… Și nimeni, nimic niciodată nu o poate întrerupe. Nici măcar ele. Ele, sufletele pereche, ele, gurile rele, ele diferențele, distanțele, piedicile… ele… oricare ele ar fi.

Când doi oameni sunt desprinși din aceeași minge de energie, poa’ să se pună cine vrea, inclusiv ei doi, și-n fund, și-n cap, că tot împreună își găsesc liniștea. Pentru că acolo e iubire. Astfel au fost creați. Și, oricât de mult ar rătăci departe unul de celălalt, mai devreme sau mai târziu, se regăsesc. Juliți, învinețiți, șchiopătând în corp, în inimă, în… suflet. Ei se regăsesc.

Da, știu, suntem nerăbdători. Știu că ne mulțumim cu oricine ne suge măcar puțin din întunericul singurătății din noi, doar pentru că ne e prea frică să ne luptăm noi cu ea. Știu că n-avem răbdare. Știu că ne e… dor. Știu că vrem acum, că “apoi se face prea târziu!”. Știu că ne place să încurcăm iluzia cu realitatea. Știu… Dar mai știu și că facem asta degeaba. Autenticul câștigă oricum. În defavoarea noastră, exact. Și, mai devreme sau mai târziu, ne dă cu aerele noastre de atotștiutori peste bot. Pentru că ne-am încăpățânat să facem ca noi, doar pentru că așa ne-a dictat slăbiciunea aia de moment…

Iubirea este, într-adevăr, un mister, dar este, în același timp, un… adevăr. Un simplu adevăr. Pe care nu-l putem face să dispară nici cu cea mai gogonată minciună din lumea asta mare. Și… iubirea nu mângâie. Nu, nu… Cel puțin, nu la început. Iubirea… trosnește! Chiar și atunci când o așteptăm, când suntem în căutările cele mai profunde, ne-o dă de unde nici nu ne-așteptăm, cum nu ne-am imaginat vreodată. O privire, o întâlnire, un eveniment, o bancă, un gest, un accident, o… greșeală… o interdicție, o aparență, o confruntare… un ceva care ne dă toate calculele făcute până atunci peste cap. O scânteie aparent nesemnificativă care aprinde… reaprinde focul. Focul ăla care arde în cascade, în munți, în văi, în adâncuri și… de la capăt.

Și e, întotdeauna, din ambele părți. Iubirea nu-i niciodată doar dintr-o direcție. Aia nu-i iubire! Să nu mai încurcăm borcanele, că nu facem nimic altceva decât să pierdem vremea… Iubirea nu se lasă rugată, nu se cerșește, nu cere timp de decizie… Iubirea nici măcar nu decide! Ea este, pur și simplu. Iubirea nu trebuie să lase de la ea și nici să ia o pauză. Ea poate, cel mult, să modeleze. Așa cum un copil modelează o figurină drăguță dintr-o bucată de plastilină.

Iubirea n-are nevoie de romantism ca să fie dulce. N-are nevoie de argumente ca să continue. Și nici să se facă preș ca să rămână…

Încercăm, încercăm parteneriate, experimente… marea cu degetul… nimic însă nu se compară cu potrivirea aia perfectă, cu căldura degajată în aer de două suflete aflate împreună, nu doar de trupuri goale… În parteneriate și experimente ne pierdem ușor unul de celălalt, în iubire ne pierdem ușor unul în celălalt. Pentru că suntem aceeași energie. Avem același conținut. Aceeași substanță.

O legătură uneori înspăimântător de puternică… care ne face, poate, să dăm și înapoi. Pentru că nu seamănă deloc cu ce credeam noi că-i iubirea. Pentru că nu suntem, cu adevărat, pregătiți pentru ea. Pentru că, înainte, avem nevoie de încercări, de lovituri, de greutăți care să ne antreneze ceva mai mult… mușchii emoțiilor și-ai sentimentelor noastre.

Putem fugi de iubire, da. Pentru că încă nu suntem pregătiți, pentru că fricile noastre încă-s stăpânele în noi, pentru că lecțiile personale încă-s neînvățate…

… pentru că o astfel de legătură, de o așa profunzime fără margini… are nevoie ca acești doi oameni să-i facă față, să știe de când, de unde și… de ce. Când, cum și încotro.

Iubirea are nevoie de încredere și de… speranță. Vrea ca noi să ne facem partea noastră, să nu renunțăm niciodată la ce purtăm autentic în noi și ea… ne va da o șansă. Apoi încă una. Apoi încă una… Ea va controla acele forțe aflate dincolo de controlul nostru pentru ca “soarta”, “destinul” sau cum mai vrem noi să-i spunem să ne aducă împreună. Doi câte doi… Aceiași doi mereu.

One Comment

Lasă un răspuns