SOS! Salvaţi-ne sufletele!

Noi nu aparţinem doar acestei lumi… da, despre lumea asta de-o vedem cu ochiul liber vorbesc. Nu aparţinem doar ei. Sufletele noastre sunt ACASĂ şi dincolo de linia orizontului… şi dincolo de câmpul minţii noastre. Ştiu, ştiu, mulţi au mai auzit asta. Dar… câţi oare au şi percutat?

Vizita noastră pe aici prin zona asta are scopul ei şi nu e deloc ales la întâmplare. Fiecare dintre noi ne naştem într-o anumită familie, într-o anumită zonă, în anumite condiţii, toate alese cu mare atenţie pentru a forma TOTul nostru necesar de data asta… necesar de fiecare dată, în fiecare viaţă. Venim pe-aici fiecare cu… vechimea noastră, cu pachetul nostru, cu bogăţia noastră. Venim cu toate adunate pentru a le dezvolta şi mai mult… şi mai mult, până la împlinire.

Fiecare dintre noi mai adăugăm câte ceva la ceea ce deja sufletul nostru a strâns. Fiecare reflectăm în jur ceea ce ne cuprinde înăuntru. Şi învăţăm. Prin unele locuri încă dăinuie războaiele, prin altele pacea mult dorită dintotdeauna începe parcă să-şi facă loc, pentru că, nu-i aşa, omul face locul.

Toate vin cu noi şi din noi. Atâta putere avem de nici nu ne imaginăm. Tot ceea ce ne doare este… reversul medaliei, atât. Nu uneltire a sorţii, nu rea-voinţă a cerului, nu. Este doar rezultatul acţiunilor noastre. Totul. De la vreme până la ura dintre oameni. Sau mai bine zis… lipsa iubirii.

E plin de de toate peste tot. Suflete tinere, suflete bătrâne, unele dintotdeauna pe-aici, altele mai noi. Şi… câte suflete, atâtea obiceiuri. Fiecare dintre noi avem câte ceva de cărat şi de îndeplinit. Diferit. Toate pentru ca, până la urmă, să ne îndeplinim chiar pe noi. Să tragem linie şi să zicem “Misiune îndeplinită!” şi să o întindem fuguţa sus, să zicem “Gata, tăticule, treaba mea s-a încheiat, stau cu tine de-acum să mă uit la lume, să vadă şi ochii mei cum se vede totul de aici de sus de la tine.”.

Dar până acolo, unii dintre noi se mai pierd în detalii. Se mai pierd în numărat bani, în înfruntat depresii, în vindecat relaţii, că de, nu e tocmai simplu să treci prin atâtea vieţi, atâtea locuri, atâtea timpuri… Nu-i tocmai simplu să dobândeşti o bucurie pentru totdeauna.

Ce uităm uneori este că fiecare dintre noi primim la naştere, dar şi dinainte, tot ce ne trebuie. Şi în noi şi în jur. Tot ce este util bifării tuturor celor de făcut pe aici. Primim zodii, primim oameni, primim lecţii, primim arme, natură, tot, tot. Ah, şi cap. Creier, minte, personalitate. Şi astea, culmea, ne dau cel mai mult de furcă. Ne pun cele mai multe piedici. Ridică în faţa noastră cele mai înalte şi aproape de nepătruns ziduri. Cu astea ducem cele mai încrâncenate lupte. Nu, nu cu bombele, ci cu minţile. Totul pleacă din minte şi nu din puterea armelor. Barierele se ridică din personalitate, nu din pământ.

Cu toţii participăm la evoluţia locurilor şi timpurilor în care trăim de-a lungul vieţilor noastre. Nu scapă unul. Cu toţii suntem prezenţi… cu fapta, cu gândul şi cuvântul. Şi cu emoţiile, mama lor de emoţii. Însă prea puţini cu iubire. Şi totuşi… rămâne timp şi pentru asta. Aproape o veşnicie… doar să învăţăm să iubim. Atât.

Lasă un răspuns