Şi-un zid de gheaţă s-ar topi

Un frigider mi-a spus cândva că rar a întâlnit o femeie care să gândească şi să trăiască atât de subtil şi profund ca mine. Un frigider am zis, da… un zid de gheaţă… un bărbat dintre cei mai reci. De la care n-ai zice că poţi auzi vreodată despre sentimente şi altele de-ale inimii. M-a indignat iniţial.

– Ce ştii tu despre ‘a trăi subtil şi profund’?!?

– Eh, puştoaico… în cuvintele tale disting mereu cu uşurinţă teamă, dar e aşa… o teamă amestecată cu un deplin extaz. Şi tu te arunci în extazul ăsta exact ca un copil în zăpadă. Chiar şi numai cu gândul de-ai face-o! Te arunci ca înecata! Nu mai ţii cont de frică, tu când te arunci în viaţă trăieşti şi cam atât. Şi taci. Ai o tăcere naivă, care ascunde atâtea lucruri inimaginabile… Tu dacă ai iubi, ai face-o intens. Oh, norocos bărbat. Nu văd să conteze pentru tine spaţiul sau timpul, ci doar sentimentul… şi intuiţia aia cu care m-ai zăpăcit de cap! Pentru tine nu contează unde eşti sau de ce, contează să fii. Să simţi că eşti. Tu nu accepţi aparenţa. Tu nu te mulţumeşti cu ce se mulţumesc alţii. Tu eşti spirit pur. Cu toţii suntem. Dar tu şi ştii asta. Cât despre teama ta… dincolo de teama ta eşti puternică. Eşti puternică, deşi adori să te afunzi uneori slăbită în nişte braţe deschise. Eşti deşteaptă, dar ai în tine o prostuţă care adoră gafele, care adoră să-şi pitească ochii ruşinaţi în spatele acelor braţe deschise. Eşti calmă, dar ochii tăi ţin în lanţuri o impulsivitate cutremurătoare. Tu simţi înainte să gândeşti. Nu, ţie nu raţiunea îţi dă fiori, copilă. Ci simţul. Tu mergi prin ploaie desculţă când alţii se îngrămădesc sub umbrele. Toţi te-am iubi. Până şi noaptea te-ar iubi… te-ar iubi pentru că tu o asculţi în linişte ore în şir când ceilalţi o dorm sau o beau. Când alţii împart doar griji în jur, tu împarţi zâmbete. Când alţii ascund tristeţile sub râsete false, tu plângi. Când plângi ai ochii şi mai frumoşi, apropo.

– … ( linişte… )

Lasă un răspuns