Şi da, ca la Miss. Vreau salvarea balenelor şi pacea mondială.

Folosesc chestionarul ăsta destul de des. Sunt nişte întrebări uşoare care mă ajută să-mi dau seama ce şi cum la un om. Mi s-a răspuns la el de nenumărate ori, însă recent cineva drag mie mi-a cerut să răspund şi eu. Şi-am făcut-o. Şi invit şi eu acum pe oricine vrea să se descopere încă puţin… să-i dea bice.

1.

Într-o singură frază scurtă, cine eşti tu?
Răspuns: Sunt o femeie fără limite şi cu multe vise de împlinit.

Care-s cele pentru care contezi?
R: Toate şi toţi cu care am interacţionat şi cu care voi interacţiona vreodată.

Care este acel ceva pe care îl deţii, la care toţi ceilalţi tânjesc?
R: Ambiţia.

Care este nevoia ta cea mai mare în momentul ăsta?
R: Să ştiu de existenţa cât mai multor oameni ca şi mine.

Care este cea mai profundă dorinţă a copilului tău interior?
R: Să mă fac mare cu folos.

Care este cea mai mare frică a ta în momentul de faţă?
R: Nu mai am nicio frică.

Ce ai vrea să îţi aminteşti pentru totdeauna?
R: Cine sunt.

Ce te face să te simţi în siguranţă?
R: Îngerii.

Care este cea mai dificilă decizie pe care ai lua-o vreodată?
R: Nu mai am dificultăţi în a lua decizii, indiferent de ce natură ar fi.

Ce activitate te face să pierzi noţiunea timpului?
R: Nu cred că e ceva din tot ceea ce fac care să nu mă facă să pierd noţiunea timpului.

Care este cel mai mare factor motivator din viaţa ta în momentul de faţă?
R: Împlinirea dorinţelor pe care Dumnezeu şi le-a pus în momentul în care ne-a creat pe noi toţi şi lumea.

Ce nu ai face niciodată?
R: N-aş acţiona împotriva simţurilor şi intuiţiei mele.

Care este acel lucru pe care ai spus că nu l-ai face niciodată şi totuşi l-ai făcut?
R: M-am despărţit de primul meu iubit.

Ce ai învăţat nou despre tine în ultima vreme?
R: Că am capacitatea de a echilibra şi de a ajuta oameni mai mult decât aş fi crezut vreodată.

Când priveşti în trecut, ce simţi că îţi lipseşte cel mai mult?
R: Copilăria petrecută la ţară.

Ce anume din trecut nu îţi lipseşte deloc?
R: Adolescenţa.

Într-un singur cuvânt, cum ai descrie personalitatea ta?
R: Statornică.

Cum eşti catalogat de către prieteni şi familie?
R: De prieteni echilibrată. De familie independentă.

Care este acel lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl cunosc despre tine?
R: Sensibilitatea.

Care sunt cele mai importante trei calităţi pe care cineva trebuie să le deţină pentru a-ţi fi prieten?
R: Sinceritate.

Ce înseamnă ‘acasă’ pentru tine?
R: Nucleul sufletelor dragi mie care să mă sprijine să fiu EU şi care să mă motiveze să îmi folosesc capacităţile la maximum.

Ce te-ar face să zâmbeşti în acest moment?
R: Siguranţa că mai e puţin timp până când îmi voi pune mâna pe burtă ca să simt cel puţin încă o inimioară bătând pe lângă a mea.

Care este cea mai mare minciună pe care cândva o credeai a fi adevăr?
R: Că oamenii care sunt exemplari în ceea ce spun sunt exemplari şi în ceea ce fac.

Ce situaţie dificilă te-a întărit şi te-a transformat într-un om mai puternic?
R: Fiecare întâmplare dificilă din viaţa mea s-a dovedit a fi bună prin ceea ce a urmat după ea.

Ce este acel ceva pe care nu ţi l-ar putea lua nimeni, niciodată?
R: Intuiţia.

Care este acel lucru pe care îl faci foarte bine, în mod natural?
R: Îmi transpun viaţa în scris.

Ce ţi-a şoptit în ultima vreme vocea ta interioară?
R: Să continui ceea ce am început.

Care sunt acele trei lucruri de care nu te poţi sătura niciodată?
R: De muzică, de natură şi de a admira privirile celorlalţi oameni şi ale celorlalte vietăţi.

Ce ai face diferit dacă ai şti că nu te va judeca nimeni niciodată?
R: Aş renunţa la diplomaţie ca să pot fi în largul meu şi sinceră după cum mi-e firea. Diplomaţia pentru mine e o mască pe care uneori sunt nevoită să o port.

Ce te fascinează?
R: Comportamentele vieţuitoarelor inferioare omului, conexiunea spirituală pe care o simt şi o resimt zilnic şi sunetele care îmi fac pielea de arici şi care îmi fac ochii să lăcrimeze de emoţie.

Care este diferenţa dintre a fi în viaţă şi a trăi cu adevărat?
R: A fi în viaţă e un reflex. A trăi cu adevărat e un complex antrenament caracterizat de dorinţă şi de efortul depus pentru a o împlini.

Ce ai face zilnic, dacă ai putea?
R: Aş cânta.

Ce este mai rău, să dai greş sau să nu încerci niciodată?
R: Să te laşi condus de frică.

Dacă ţi s-ar ivi oportunitatea de a transmite un mesaj unei mase de oameni, care ar fi acel mesaj?
R: Să studieze orice întâlnesc în viaţă, fie că e vorba de un cadou, fie de un om, fie de o situaţie, fie de o oportunitate, fie de o idee, fie de orice ar fi… până la capăt, în aşa fel încât să nu-şi lase loc de îndoială şi de nici cel mai mic semn de întrebare. Întotdeauna să caute şi să afle tot până la capăt. Şi voi face tot posibilul ca în viaţa asta, sub o formă sau alta, să umblu peste tot pe unde pot în lumea asta şi să ţin prelegeri despre lucrurile pe care le cunosc pentru a determina şi pe alţii să meargă mai departe în profunzimea lor şi să se cunoască cu adevărat pe ei înşişi.

Ce va fi diferit în viaţa ta peste un an de acum înainte?
R: Nivelul cunoştinţelor şi abilităţilor mele.

Faci lucruri pe care le iubeşti sau lucruri care nu au legătură cu tine?
R: Am ajuns să fac doar lucruri pe care le iubesc sau care au măcar legătură cu mine, chiar şi fără să le iubesc.

Cum ştii când e timpul să mergi mai departe?
R: Simt. De obicei sub forma unui declic care îmi arată sub o formă a sentimentelor că nu mai am nimic de făcut într-un loc sau într-o situaţie sau alături de o persoană.

Ce faci atunci când nimic nu pare să te facă fericit?
R: Meditez.

2.

Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
R: Mă simt prea bătrână ca să am curaj să zic vreun număr.

Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atât de multe lucruri care ne plac?
R: Din lipsa conştiinţei.

Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
R: Cu siguranţă vorbesc puţin şi fac mult. Uneori încă greşesc şi trebuie să pun şi “prea” în faţa lor. Vorbesc prea puţin şi fac prea mult.

Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult să îl vezi schimbat la oameni?
R: Personalitatea.

Faci ceea ce ai visat să faci sau faci ceea ce faci doar pentru că împrejurările te-au adus aici?
R: Nu fac ceea ce am visat să fac şi mă bucur. Pentru că fac altceva mai bun şi mulţumesc zilnic împrejurărilor care m-au adus aici.

Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
R: Nu.

Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
R: Sunt preocupată să fac lucrurile care trebuie… pentru că zodia mea are grijă să le fac şi cum trebuie.

Dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi ăla?
R: Să nu se îndoiască niciodată de el.

Ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
R: Un geniu veritabil pentru că sigur aş fi şi fericit şi deloc stresat.

Ce-ai alege între a pierde toate amintirile pe care le ai până acum şi a fi incapabil să îţi mai faci amintiri de acum înainte?
R: Dacă mă refer la amintiri superficial, de genul amintirilor despre întâmplări şi oameni dragi, aş prefera să le pierd pe cele pe care le am, pentru a avea altele de acum înainte, pentru că încă îi am în viaţa mea pe cei care contează pentru mine şi pentru că îmi doresc şi amintiri cu şi despre cei ce vor urma. Dacă mă refer la cunoştinţe… prefer să nu mai capăt de acum înainte pentru că am ajuns la un nivel la care mă descurc în a împlini ce vreau fără să dobândesc altele în plus.

Îţi mai aduci aminte de momentul ăla de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
R: Deloc.

Dacă ai câştiga 1 milion de dolari ai renunţa la ce faci acum?
R: Pentru nimic în lume.

Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
R: De fiecare dată când am crezut în ceva din tot sufletul am mers până la capăt indiferent ce m-au sfătuit ceilalţi.

Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
R: Aseară.

Lasă un răspuns