Privire aruncată-n suflet

Odată aş fi zis despre mine că-s un suflet de femeie care iubeşte dintotdeauna… Tare m-aş fi mândrit! Bine c-am tăcut. Cine ştie cine mă mai auzea?!

Pe atunci nu ştiam ce înseamnă să iubesc. Tânjeam după atenţie în fel şi chip, tânjeam după cineva care să–mi poarte grija. Să asculte ce am de plâns. Să mă mângâie şi să îmi aline sufletul. Dar nu, nu iubeam. Cum aş fi putut simţi nevoia de alinare dacă aş fi avut sufletul plin de iubire? Cine mai simte lipsuri când are iubire-n suflet îndeajuns? Ce-aş fi oferit eu cui m-ar fi îngrijit? Ceva ce nu aveam?! Nu, nu iubeam. În schimb ştiam să fiu singură. Mă pricepeam de minune. Singură şi egoistă. Ţineam totul doar pentru mine. De teamă. Şi mai ceream şi de la alţii în continuu. Ceream atenţie, ceream iubire, ceream, ceream. De nesiguranţă. Şi certam lipsa pe care o resimţeam neprimind. Certam orice prindeam. De frustrare. Şi continuam să fiu singură. De proastă.

Aşteptam ceva ce nu mai apărea odată! Aşteptam pe cineva care să mă scoată de acolo din singurătate. Dar cine? Cine avea sufletul plin cu atâtea încât să-l umple şi pe al meu? Of! şi era atât de simplu răspunsul… Şi era atât de aproape de mine. Trebuia doar să privesc mai cu atenţie în mine. Să casc ochii. Şi sufletul.

L-am scormonit ca un copil care deschide un cadou… până am apucat ceva între degete. Şi-am scos afară să văd. Un şnur care lega strâns o cutiuţă. Am rupt tot pe nerăsuflate, am deschis şi am găsit tot ce am căutat o viaţă–ntreagă de pui de om. M-am găsit pe mine urlând aproape isteric. Urlând aproape fără aer.

– Mai aşteptai mult? Era să mor sufocată aici!

M-am găsit. Mi-am găsit urechile cu care acum ascult, mi-am găsit empatia cu care acum iubesc, mi-am găsit mâinile cu care acum strâng în braţe, mi-am găsit gura care în sfârşit vorbeşte, ochii care mai lăcrimează doar când sufletu-mi e bucuros, picioarele care–mi umblă fără încetare de parc-ar vrea s-atingă orizontul… şi sufletul. Mi-am găsit toate bucăţile rătăcite. Şi le-am adus pe toate la un loc. Sunt eu. M-am găsit. Şi sunt atât de frumoasă!

Şi da, iubesc. Fără condiţie. Tot. Dintotdeauna. Acum o zic. Iubesc! Am şlefuit chiar şi zgârieturile vechi de pe oglindă… ca să mă văd mai clar. Sunt eu. Şi ce frumoasă sunt!