Prietenia, cerşeala şi interesul n-au loc în aceeaşi oală

Cu toţii avem cunoştinţe. Avem cunoştinţe să ne punem şi-n cap. Puţini însă, dintre toţi cunoscuţii noştri, ne sunt şi prieteni.

De fapt… dacă stăm să analizăm puţin mediul care ne înconjoară, cercurile prin care ne învârtim, oamenii din viaţa noastră… aşa, în general… observăm, uneori cu dezamăgire, că ne sunt prieteni atât de mulţi… de putem să-i numărăm pe degetele de la o singură mână. Uneori poate chiar pe un singur deget…

De ce? Păi pentru că încă sunt puţini cei capabili de prietenie. Puţini sunt cei care au ajuns la nivelul la care să-şi fi depăşit demult problemele şi frustrările cât să fie apţi de o prietenie sinceră. Puţini sunt cei care denotă calm, încredere… uşurinţă în a trăi într-o relaţie cu exteriorul, indiferent ce aruncă către ei exteriorul ăsta. Puţini sunt cei care înţeleg. Care se înţeleg pe sine suficient de bine cât să fie capabili să îl înţeleagă şi pe celălalt. Puţini sunt cei cărora le pasă suficient de mult de sine… cât să le pese şi de celălalt. Puţini permit diferenţe. Puţini acordă atenţie suficientă… sieşi şi celuilalt.

Puţini ştim să fim cu adevărat prieteni. Puţini ştim să existăm într-o relaţie de prietenie cu toată fiinţa noastră şi nu doar pentru a profita de câte ceva. Puţini ştim să ne oferim capacităţile pe tavă într-o relaţie de prietenie… fără a ne lăsa umbriţi de egoism, fără a strânge puţin din fund cu sentimentul că… parcă totuşi dăm prea mult de la noi. Puţini ştim să spunem “Te iubesc!” unui prieten cu sufletul şi nu cu egoul şi emoţia de moment. Puţini ştim să respectăm libertatea unui prieten… fără a-l ignora însă. Puţini ştim să ne-acceptăm greşelile faţă de un prieten fără să simţim furie şi frustrare. Puţini ştim să înfruntăm încercările grele şi neplăcute la care suntem uneori supuşi într-o prietenie… cu curaj şi încredere. Puţini ştim să recunoaştem şi să admirăm într-un prieten un talent sau o virtute pe care noi nu o avem, dar pe care poate ne-am dori-o. Puţini ştim să diferenţiem interesul de iubirea sinceră.

Puţini ştim să fim prieteni cu adevărat, da. Pentru că nu avem încredere în noi sau… pentru că avem prea multă şi degeaba. Pentru că nu ne regăsim deloc în noi şi ne regăsim greşit în alţii. Pentru că încă există părţi în interiorul nostru mult prea diferite… ba chiar contradictorii uneori. Pentru că în noi încă urlă dorinţa… în acelaşi timp cu lenea şi ignoranţa. Pentru că vrem, dar încă nu facem. Pentru că primim, dar nu căscăm încă mintea suficient de larg cât să şi înţelegem.

Pentru că rănile şi fricile încă domnesc în noi. Şi noi încă le îmbrăţişăm cu mai mult drag decât ne îmbrăţişăm prietenii şi împrejurimile.

Ne trebuie nişte acceptare. Şi nişte urechi pâlnie la ce ne învaţă unul, altul de… mai sus. Şi înţelegere. Calm, răbdare şi… muncă, muncă, muncă. Pentru ca, în sfârşit, să ajungem să ne cufundăm într-o stare autentică de bine. De iubire. De încredere. De compasiune şi de toate celelalte necesare unui suflet întreg. Şi fericit.

Lasă un răspuns