Precum în cer, aşa şi pe pământ

O agentă de influenţă mistico-religioasă… Aşa am fost numită astăzi dis-de-dimineaţă. Având în vedere că nu m-am simţit pe deplin şi că n-am exprimat până acum nimic practic despre religie şi biserică, am zis să iau măsuri şi să îndeplinesc pe cât posibil toate atribuţiile din fişa postului unei astfel de agente… de influenţă mistico-religioasă.

Cred că aş putea spune că… din fericire… n-am fost crescută într-o doctrină religioasă. Altădată aş fi zis probabil “din păcate”, dar între timp mi-am dat seama că am fost binecuvântată cu libertatea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu dincolo de oameni, cărţi, biblii, texte, fel şi fel de lupte între religii şi credinţe, războaie, păreri şi altele. Eu pe Dumnezeu l-am cunoscut singurică. Din durerile, bucuriile, întâmplările fel şi fel, piedicile, uşile închise şi deschise pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor. Am pornit de la a avea nimic… şi am ajuns până la a avea totul. Şi am dobândit acest ‘tot’ treptat. Am pornit din beznă şi am ajuns în lumină, pe propriile picioare, ghidată de lumina sufletului meu. Am învăţat şi am urcat pas cu pas.

Am fost botezată în rit ortodox, însă n-am prea fost dusă la biserică, la propriu. Ba chiar nici măcar singură n-am obişnuit să merg, asta până când durerile şi bocetele adolescenţei au început să mă împingă înspre a-mi căuta liniştea. Iar pe doamna linişte a mea am găsit-o în liniştea naturii, în liniştea bisericii şi, ulterior, în liniştea interiorului meu. Întâmplările şi cursul vieţii mele m-au adus către catolicism, unde am găsit cel mai potrivit mediu pentru mine şi pentru sufletul meu. Nu recomand nimănui o direcţie religioasă sau alta. Nu recomand nu că nu mi-aş dori să o fac, ba mi-aş dori din tot sufletul… să existe. Mi-aş dori din tot sufletul să existe pe acest pământ o direcţie despre care să am curaj să zic că e completă şi total reprezentativă cerului şi divinităţii. Până astăzi nu am găsit ceva în exterior care să-mi inspire asta, ci doar în interior. Şi asta da, recomand din tot sufletul, cu toată tăria de care sunt capabilă, până în ultima mea clipă de viaţă… recomand tuturor să-şi caute interiorul. Să-l caute pe Dumnezeu în sine. Să caute divinitatea în propriile bucăţi de carne, de suflet, de sentiment, de tot ceea ce ţine de interior. Pentru că în noi este tot ceea ce este sfânt. Nu în cărţi, nu în doctrine, nu în spaima indusă de dualismul rai – iad, nu în manipulare şi nici în limitări. Nu există limite. Există alegeri şi liber-arbitru, însă limite deloc. Există iubire şi absenţa ei, însă ură deloc. Există conştientizare şi inconştientizare.

Mă întreabă destul de des persoane dacă eu cred în existenţa iadului. Nu, nu cred. În schimb cred în vagabondarea sufletului dintr-o viaţă în alta la nesfârşit, cred în neîmplinirea sufletului. Nu cred că Dumnezeu ne primeşte pe veci în rai sau ne trimite pe veci în iad în funcţie de faptele noastre dintr-o viaţă medie de 70 de ani. Cred că Dumnezeu ne primeşte în cer alături de el şi de toţi ceilalţi pe care noi îi numim sfinţi şi alături de celelalte suflete împlinite… atunci când şi noi trecem prin toate cele date să fie experimentate de un suflet, atunci când balanţa este într-un final în echilibru şi suntem împliniţi pe deplin. Altfel… ne lasă oricâte vieţi ne sunt necesare pentru a dobândi acea viaţă veşnică în cer… poate şi un infinit de vieţi. Cred că raiul este într-adevăr viaţa veşnică a tuturor sufletelor împlinite, iar iadul este vagabondarea din viaţă în viaţă la nesfârşit, în cazul sufletelor prea încăpăţânate să înţeleagă care le este menirea de fapt.

Da, merg la biserică. Şi aş recomanda celor ce-şi caută un colţişor de linişte ca sursă de energie să încerce. Să încerce de la una la alta, doctrine cât de diferite şi de opuse ar fi, pentru că există şanse să găsească printre ele ceva pentru sufletul lor. Altfel… să meargă mai departe cu încercările. Să nu se oprească niciodată din a-şi căuta liniştea sufletească. Să nu se oprească niciodată din a-şi cunoaşte interiorul, din a-şi cunoaşte mama şi naşterea divină. Să nu se oprească niciodată din a cunoaşte iubirea şi liberul-arbitru cu care ne-am născut noi toţi. Să nu se oprească niciodată din a face tot posibilul să dobândească toate cele bune, din a face tot posibilul să plece capul pe pernă seara cu împăcare în inimă. Să nu se oprească niciodată să asculte tot ce există în jur şi să cearnă după propriul discernământ ce e bine şi ce e lipsit de bine din tot ceea ce aud. Să nu se oprească la barierele impuse de cărţi, preoţi, politici, cuvinte de om, ci să păşească dincolo de ele cu încredere, pentru că abia dincolo de ele îl vor găsi pe Dumnezeu. Să nu se oprească la graniţe trasate de oameni prin panică şi tremur, ci să le şteargă cu încredere şi cu talpa goală şi să calce mai departe, pentru că Dumnezeu a binecuvântat corp, dar mai ales suflet… chiar din el, cu libertate deplină şi iubire.

Da, ascult cuvântul scris în cărţi atunci când merg la biserică, dar cern şi extrag ceea ce simt că este împlinitor pentru sufletul meu, cern şi extrag ceea ce mă face să păşesc pe uşă înapoi înspre casa mea fiind o femeie şi mai mândră că respir şi că am şansa să reprezint ceva divin pe acest pământ şi că am şansa să cresc nişte pui din şi prin mine… aşa cum mi-aş fi dorit şi eu să fiu crescută. Aşa cum îmi doresc să conştientizăm cu toţii că e împlinitor să fim. Dacă n-aş zâmbi şi n-aş simţi pe pielea mea ceea ce zic… n-aş îndrăzni să exprim.

Sunt mândră că sunt şi sunt mândră de ceea ce încă descopăr pe zi ce trece că sunt. Sunt mândră că sunt şi că am posibilitatea şi libertatea să vorbesc şi să exprim ceea ce sunt.

Semnează… cu mândrie…! o agentă de influenţă mistico-religioasă.

2 Comments

  1. Marius Tudor

    Frumos mai atingi sufletele oamenilor, ai un dar atat de special … Sa te bucuri de el si sa ii bucuri si pe ceilalti. Multi nu inteleg astfel de daruri pana nu se lovesc de stiuatii grele in viata sau pana nu intalnesc pe cineva ca tine. Ultima varianta e de preferat si cea mai placuta, pot sa confirm 😉

Lasă un răspuns