Picanterii şi-un praf de sare

Altădată mi-aş fi dorit să fi fost atât de slabă… încât să fi izbit eu de pereţi cu toţi bărbaţii care îmi loveau sufletul. Altădată mi-aş fi dorit să n-am nici eu creier deloc, dar să am genţi şi parfumuri din banii lor. Altădată mi-aş fi dorit o grămadă de tâmpenii lipsite de esenţă, ce să mai…

Da, altădată. Altădată eram o copilă naivă şi proastă. Noroc cu ce-a fost mereu dincolo de mintea mea netedă. De-acolo am devenit eu femeia frumoasă de azi. Cu fruntea sus şi spatele drept. Cu sufletul colorat. Cu genţi şi parfumuri din banii mei.

Dacă într-o zi timpul ar vrea înapoi, l-aş ruga ca pentru mine să fie doar un fenomen de derulare înainte-înapoi. Nu, n-aş schimba nimic. Nici să n-aud! Eu îmi vreau toţi bărbaţii la locul lor, la timpul lor, îmi vreau toate palmele peste ochi şi peste suflet exact acolo unde au lovit. Îmi vreau lacrimile şiroaie pe faţă, înnodându-mi-se în bărbie, curgându-mi pe sâni. Îmi vreau toate urletele de disperare şi pumnii învineţiţi în pereţi. Tot, înţelegi?! N-aş schimba o secundă.

Acum… ţi i-aş descrie şi ţie pe rând, că nu-s mulţi, dar n-au fost cu nimic diferiţi între ei, să ştii. Poate doar culoarea ochilor uneori. Dar ei au fiert toţi într-o oală. Picanţi. La fel şi picanţi. Atât de picanţi că mi-au fiert şi mie sângele. Mi-au aprins inima şi mi-au luminat sufletul. Da. Mi-au luminat sufletul. I-am iubit pe fiecare în parte, mult. Deşi nu m-au păstrat. Nu m-au mângâiat… dar mi-au ascuţit mintea. Nu m-au ascultat, dar m-au făcut să vorbesc. Nu mi-au dăruit flori, dar mi-au dat viaţă. Mi-au dat aer. M-au resuscitat din morţi. Mi-au dictat sentimente şi dorinţe şi m-au forţat să le învăţ. Pe toate.

I-am iubit. Şi încă îi iubesc. Îi iubesc pentru tot ce au fost ei, dar îi iubesc mai ales pentru tot ce sunt eu. Îi iubesc pentru că ei nu m-au iubit, dar m-au împins către al nouălea cer. Îi iubesc pentru că nu au rămas. Mi-au lăsat în schimb o carte. O carte plină cu reţete. Şi m-au făcut s-o citesc şi s-o recitesc până am înţeles care-i reţeta de succes. Ţi-o împărtăşesc şi ţie:

– se trăieşte fiecare zi cu libertate şi bucurie,
– se scormoneşte-n suflet după orice mizilic,
– se îmbrăţişează cu iubire tot ce este-n jur…
– traiul pentru alţii se dă la foc mic,
– traiul pentru sine se lasă să fiarbă în clocot,
– se ia bărbatul şi se lasă liber să-şi facă numărul,
– se toacă mărunt, apoi se iubeşte,
– se pune pe farfurie alături de o garnitură presărată cu puţin sarcasm.

Dacă zâmbeşte… a se lua de soţ. Dacă nu… a se lăsa liber. E încă crud.

Altădată aş fi implorat cerul să mi-l lase mie, crud aşa. “Îl coc eu, îl fac eu bine! Mai adaug, mai schimb, mai…”. Acum?! I-aş mai pune un praf de sare şi aş gusta puţin din el să văd cum e, apoi probabil l-aş scuipa într-un şerveţel şi aş oferi ce-a rămas cui preferă să mănânce mai ‘în sânge’. Mie mi se face rău.

Lasă un răspuns