Pică pară mălăiaţă…

Majoritatea oamenilor trec prin viaţă ca nişte floricele, cum îmi place mie să spun. Ca nişte floricele roz şi frumoase, care parcă plutesc în bătaia vântului. Nu aud, nu văd. Doar dau înainte. Ei cred că lucrurile se întâmplă pur şi simplu şi speră ca într-o bună zi să obţină ceea ce visează… fără să mişte un degeţel.

Ah… ce bine ar fi. Dar lucrurile se întâmplă altfel. Lucrurile de fapt se întâmplă astfel: se ia o mână de gânduri curate şi se adaugă nişte emoţii blânde şi frumoase şi ingredientul cheie, acţiunea… Gata, acum băgăm visul la cuptor. Iar Dumnezeu aude. Ascultă şi înţelege. Mai umblă el puţin pe ici, pe colo, pe unde consideră că ar mai fi de umblat, ba uneori chiar varsă tava cu totul la gunoi, pentru că… ştie el mai bine de ce. Însă întotdeauna obţinem un vis împlinit, crescut şi frumos sau… altceva mai bun.

Ceea ce trebuie noi să facem de fapt este să belim ochii bine după semne. Toate semnele pe care cerul ni le trimite ar trebui notate cred. Astfel poate oamenii ar crede şi ar înţelege altfel felul cum se întâmplă lucrurile. Ar trebui să observăm tot ce se întâmplă, oricât de nesemnificativ ar părea, şi să punem cap la cap. Piesă cu piesă. Până obţinem ceva finit, logic şi clar. Realizat. Şi insist spunând din nou că obţinem ceea ce am dorit sau… altceva mai bun. Întotdeauna oricum de bine. Asta doaaaar dacă respectăm “regulile” jocului. De fapt regula: nimic nu este gratis, aş zice eu pe limba noastră. Sau după faptă şi răsplată. Şi alte variante.

Ar trebui să ne uităm bine, bine în noi, în sufletul nostru şi să aflăm cam ce anume îşi doreşte, cam ce anume mai are de învăţat şi de primit pentru a păşi încă o treaptă mai sus pe scara împlinirii… Odată ce ştim, aş zice să lansăm o racheţică mică în cer, pe care să avem scrise toate visele. Apoi, cu multă răbdare, cu atenţie, să studiem ce stele căzătoare primim. Ce semne ne aruncă cerul. Ce se întâmplă pe lângă noi. Ce se schimbă. Ce furtună se iscă astăzi. Ce soare răsare mâine. De ce.

Haideţi să facem un test. Să luăm o agendă şi să notăm vreme de o lună activităţile de zi cu zi. Cine ne-a întrebat dacă avem un foc? Când am pierdut autobuzul? De ce am pierdut cheile? Pe cine am cunoscut? De ce s-a anulat întâlnirea de sâmbătă seara? De ce? Cum? Cine? Când? Iar după o lună să tragem linie şi garantez că vom avea cel puţin o parte din răspunsuri deja. Pe cuvânt de onoare zic! Să punem osu’ la muncă şi atenţia la contribuţie!

Lasă un răspuns