Pământu-i sătul de somn, ne dă trezirea

În ultimul timp am început să cred din ce în ce mai mult că nu ne îndreptăm spre nicăieri, aşa cum obişnuiesc să dramatizeze mulţi. Aşa cum credeam şi eu până acum ceva vreme. Nu, oameni buni! Ceea ce se întâmplă acum este îmbucurător din cale-afară. Se întâmplă ceva extraordinar.

În momentul în care am început să mă desprind, forţat şi dureros, de sistemul standard băgat nouă pe gât de societate, în momentul în care am rupt lanţurile alea care mă ţineau închisă, mi-am dat seama că se poate. Ba mai mult… mi-am dat seama cât de simplu e. Ce-i mai dificil e să realizăm că noi nu trăim acum, noi orbecăim de fapt. Asta nu e viaţă. Cuştile astea morale în care ne-am închis de-a lungul vremii ne-au păstrat limitaţi.

Dar dacă până de curând spuneam că mă întristează viitorul copiilor mei, ei bine, acum urlă fericirea în mine când văd atâţia oameni care se trezesc. Care văd lumea dintr-o altă perspectivă. Totul se schimbă. În bine. Da, acest ‘tot’ a încetat să se ducă în jos. Gata. Am atins pragul limită, am văzut cât ne doare, cât de sufocant şi frustrant poate fi şi ne-am motivat să privim în sus şi să căutăm ajutor, să căutăm o mână care să ne tragă uşurel. Ne-am dat seama că, dacă ne unim forţele, creştem. Şi parcă se crapă de ziuă.

Nu mai suportăm incorectitudinea cu care suntem trataţi la birou, acasă, în societate. Lipsa scopului vieţii noastre ciocane la uşă şi zice că i-a ajuns. E sătulă să fie. Strigătele de disperare şi de saturaţie se aud din multe suflete. Din şi mai multe suflete. Pe zi ce trece. Vrem în altă parte, dar parcă totuşi n-am pleca. Vrem să renunţăm la tot, dar parcă nu e asta soluţia. Vrem să riscăm pentru afacerea viselor noastre, renunţăm la concedii, parcă distracţia nu mai e pe primul loc. Parcă avem discuţii din ce în ce mai inteligente şi provocatoare. Parcă ne surprind plăcut discuţiile din autobuze, care au încetat să mai fie despre mizerii. Mai, mai că ne-am băga şi noi în ele, ca musca-n lapte. Suntem epuizaţi cu toţii, dar în acelaşi timp zbiară în noi o putere parcă din neant venită.

Ne-am săturat de ‘fiecare pentru el’ şi parcă ne vine să ne dăm un pas înapoi şi să gândim mai mult. Mă, de ce din 7 miliarde de suflete care trăim grămadă pe aceeaşi planetă, alegem să trăim 7 miliarde de vieţi individuale? De ce ne pitim în pumni, secretoşi, ideile şi dorinţele? De ce atâta frică? De unde?! Ah, şi cât mă bucur când văd oameni venind la mine cu dorinţa asta arzândă de schimbare! Şi să vezi rezultatele… alea sunt de-a dreptul copleşitoare. Aud oameni spunându-mi că… a apărut ceva nou în viaţa lor. Noţiunea de schimb, de împărtăşire. De ajutor şi de comuniune. Şi, de la o şedinţă la alta, le observ ochii mari şi luminoşi, şi mai mari şi mai luminoşi. Şi mai zâmbitori. Cuceritori de lumi. E minunat să văd asta. E impresionant să observ ce puteri avem cu toţii înăuntrul nostru. E absolut copleşitor.

În sfârşit, încetăm şi să mai mâncăm orice. Până mai acum puţin timp era suficient să aibă gust bun. Atât de adormiţi am fost, că marile companii ne-au băgat pe gât numai otravă şi noi am înghiţit-o, ca nişte copii cuminţi. “Da, mami, cum spui tu, mami!”. Dar iată că ne trezim. Mai cu două mâini stângi, mai cu o soluţie nesănătoasă scăpată pe-o roşie, dar parcă ne îndreptăm spre mai bine. Parcă micul fermier e iarăşi pe drumul lui spre putere. Unii dintre noi creştem plante, legume şi fructe chiar la noi acasă. Asta e pe cale să remodeleze întreaga economie. Şi asta e pentru ca noi să devenim mai puternici. Să avem grijă mai mare de gazdele care ne adăpostesc sufletul.

Cât despre meditaţie… cât de ciudat ne suna când auzeam cuvântul acum 10 ani, nu? Pe-atunci era pentru “ăia ciudaţi şi bolnavi la cap”. Se schimbă şi asta. Mentalitatea, mulțimea de oameni care o practică, tot. Asta e cea mai valoroasă schimbare. Pe-asta îmi doresc cel mai mult s-o dobândim cu toţii. Am ajuns pe marginea prăpastiei, în sfârşit. Marginea raţiunii şi a raţionalităţii. Şi ne uităm în gol. Şi realizăm că, doar cu mintea conştientă, nu ne putem da seama de tot ce se petrece acolo. Doar simţim că se petrece ceva… altceva. Şi suntem siguri că ne dorim şi noi să fim acolo. Vrem să înţelegem cum funcţionează ceea ce… practic am avut în noi dintotdeauna. Vrem să simţim cum funcţionează de fapt viaţa, care sunt limitele ei reale, ce se întâmplă după moarte, ce este această ‘energie’ despre care vorbim atât de mult în ultimul timp… cum sunt materializate gândurile şi ce este de fapt o coincidenţă… cum e posibil să vindecăm fizic şi moral, fără a folosi nimic altceva decât propriile mâini goale şi… sufletul.

Poate că în altă situaţie nu ne-am fi gândit niciodată şi poate uneori pare şocant de ireal. De domeniul fantasticului. Dar tot noi am creat această limită între ce pare a fi real şi ce pare a nu fi. Iar acum începem să ne trezim şi să realizăm cât de nebunesc este să trăim în această societate distructivă, înspre care ne-am condus chiar noi.

Se întâmplă ceva extraordinar. Începem să ne trezim. Bună dimineaţa, oameni frumoşi!

Lasă un răspuns