Obiceiul nostru prost de a nu mânca dimineaţa

Să-l scoatem de pe listă. Toţi care nu mănâncă dimineaţa, când aud că “micul dejun e cea mai importantă masă a zilei”, zic “Bla, bla, bla!”, dar nu conştientizează ce mult îşi greşesc. Şi, deşi totul e simplu şi logic, mi-a luat şi mie ceva vreme să înţeleg…

Seara ne băgăm la năniţă. Nehrănindu-ne pe timpul somnului. Noi, că organismul consumă tot ce are strâns de peste zi. Tot, da? Şi dormim cât om dormi, ideal ar fi 8 ore, ca mai apoi să facem ochi şi să o luăm de la capăt cu munca noastră cea de toate zilele. Şi cu stomacul gol. Nema energie. Şi ce facem? Nişte cafea. Ca să ne trezim mai bine. Şi să ne dea ea nişte energie. Şi să ne mai consume puţin din calciul ăla pe care oricum nu-l mai avem. Nutrienţi esenţiali pentru buna funcţionare a organismului la fel, canci. Dar ne apucăm de treabă. Treabă fizică, cu creierul, nu contează. Treaba consumă, de oricare fel ar fi ea. Dar ce? De unde să consume dacă nutrienţi n-avem? Păi din grăsimile sănătoase şi din muşchii corpului.

Şi toate astea de ce? Păi pentru că aşa ne-am obişnuit şi acum ni se face rău numai când ne gândim la mâncarea de dimineaţă, pentru că ne culcăm prea târziu şi dimineaţa suntem prea pe fugă ca să mai avem timp şi de o gustare, oricât ar fi ea de mică… pentru că vezi, Doamne, aşa slăbim, deşi e taman invers, pentru că… toate motivele prosteşti din lumea asta.

De ce-ar fi bine să înlăturăm acest prost şi dăunător obicei de a nu mânca dimineaţa? Păi pentru că vitamine şi pentru că prânz la ora la care trebuie şi nu ronţăieli pline de calorii goale între mese, pentru că sănătate în ceea ce priveşte digestia, pentru că energie, pentru că un creier mai ager şi mai plin de coerenţă, pentru că responsabilitate şi responzabilizare la nivelul familiei şi al obiceiului de a mânca poate împreună dimineaţa şi pentru că multe alte motive frumoase şi sănătoase.

Cum facem să nu mai sărim peste micul dejun? Păi în primul rând, când mergem la cumpărături, să avem în cap de listă produsele dedicate micului dejun. Lucruri simple, nu reţete complicate. Apoi… planuri încă de la începutul săptămânii pentru fiecare zi care urmează ar fi de ajutor. Trezitul cu câteva minute mai devreme la fel. Iar ţintirea cu o seară înainte a lucrurilor pe care intenţionăm să le servim a doua zi de dimineaţă la micul dejun… de şi mai mare ajutor.

Cam ce să conţină un mic dejun? Păi fructe, fie ele uscate sau proaspete, legume, cereale integrale… astea-s bogate în carbohidraţi şi fibre… seminţe şi nuci, ouă, lactate şi germeni de grâu, care-s bogate în proteine. Să lăsăm pe mai târziu alimentele cu prea mult conţinut de zahăr, grăsimi şi calorii. Fără gogoşele şi fără brioşe la prima oră. Fără patiserie şi fără batoane de eu mai ştiu care fel. Numai alimente revigorante, care să ne dea nivelul de energie necesar pentru o stare generală de bine.

Aşadar să facem din mic dejun un tic. Ne va prinde bine.

Lasă un răspuns