“Nu vă supăraţi, cât costă o viaţă?”

După ce am făcut fel şi fel de greşeli, mici sau mari, fel şi fel de “teste” pe propria piele, periculoase sau inofensive, am înţeles că sacrificiul nu-i calea cea bună, că mă îndepărtam de la traseul principal, că toate rupturile provocate în mine şi toate sacrificiile făcute duceau înspre rătăcire, înspre părăsirea frumosului meu destin, înspre ratare.

Oricât de nevinovat ar părea, sacrificiul rupe câte-un oscior din coloana vertebrală a destinului. Oscior rupt după alt oscior rupt… după alt oscior rupt… toate duc într-o zi la invaliditate. Da. Devenim invalizi. Devenim neîmpliniţi. Nefericiţi. Ale naibii sacrificii… ai zice că-s un fleac. “Eee, lasă că nu-i mare lucru, merită.”, deşi e atât de mare… şi atât de grav. NU merită. Paralizează. Paralizează inimi, suflete, destine. Paralizează tot ce-i viu şi încununează rătăcirea veşnică.

Unii oameni calculează totul în funcţie de confort. ”E comod aşa, aşa fac.”. Indiferent cât de umilitoare, batjocoritoare, frustrantă sau dureroasă ar fi o situaţie, dacă iese un câştig fără alte eforturi prea mari, ei înghit orice e nevoie. Pentru confort. Ei tratează sacrificiul ca pe ceva “ce trebuie să fie” pentru că… “aşa trebuie să fie” sau pentru că “e moştenire de familie” sau pentru că “aşa am fost învăţaţi” sau pentru că “aşa am văzut la alţii care ne sunt exemple în viaţă” sau pentru că n alte motive stupide şi nereprezentative pentru viaţă.

Unii oameni acceptă gelozii, bătăi, prostituţie de orice fel şi în orice domeniu, singurătate, neplăcere, chin, lipsuri sufleteşti… pentru că ‘bani’ şi pentru că ‘maşini’ şi pentru că “respect” şi pentru că multe alte ‘mizerii’ materiale şi bune doar de suprafaţă. Falsuri. Nimicuri. Rateuri. Călcări în picioare de vieţi şi sentimente. Batjocuri aduse cerului şi darurilor primite de sus. Daruri numite “viaţă” şi “iubire”.

O maşină luxoasă şi goală, un respect acordat, nu dobândit, bijuterii depozitate în cutii mari şi arătoase, dar ascunse prin pereţi… toate sunt preţuri plătite pentru o viaţă întreagă de vise şi dorinţe călcate în picioare, îngropate adânc în pământ şi… în suflete. Pentru că nu, ele nu dispar. Ba chiar atârnă greu. Însă iluzia acestor sacrificii alină prea bine nopţile nedormite din cauza lor. Alină prea bine pierderea libertăţii pe… mai nimic. Ironic aş zice… pentru că banii nu iubesc şi nu urează “Noapte bună!”, nu ţin în braţe şi nici nu mângâie. Nu împlinesc suflete şi nici nu construiesc vreo autostradă modernă spre Dumnezeu.

În schimb controlează… controlează tot. Timp şi acţiuni, nervi şi emoţii, dorinţe şi gânduri, tot. Sacrificiile aranjează după bunul plac şi după bunul interes fiecare mişcare. Sacrificiile sunt gardieni pentru gândurile frumoase. Închisori pentru suflete. Iar îngrădirea libertăţii sufletului înseamnă îngrădirea libertăţii lui Dumnezeu. Sacrificiile înrobesc şi dau viaţa cu linguriţa. Fac din oameni nişte rătăcitori goi.

După multe fracturi şi dureri… am înţeles că eticheta clar e la noi. Dar ce preţ să punem pe ea?

Lasă un răspuns