Nu moştenim doar ochii şi năravul

Cu toţii ne lăudăm cu ce avem de la ai noştri părinţi, bunici, străbunici, cu ce au nepoţii de la noi, cu tot ce ne putem lăuda. Care culoarea ochilor, care părul creţ, care ambiţia, care romantismul. Care mai de care.

Dar cu problemele? Cum rămâne? Cu frica de întuneric? Cu obiceiurile proaste? Cu emoţiile de nestăpânit? Cu frustrările şi credinţele limitative bine impregnate în ADN? Pe astea cui le lăsăm? Ah, da. Tot urmaşilor, bineînţeles.

Da. Din nefericire, moştenim şi lăsăm mai departe ca moştenire, pe lângă trăsături fizice şi de caracter, şi “bubele”. Care mai mici, care mai mari, care mai de suprafaţă sau mai adânci, care mai uşor de vindecat sau… aproape imposibile. Aproape imposibile, da. Şi zic asta pentru că, mulţumesc cerului, în ultima vreme am început să ne deşteptăm tot mai mulţi. Clarvedere, intuiţie, vindecare spontană de la distanţă, vindecare prin energia proprie, lumină cerească, termeni din ce în ce mai prezenţi în limbajul multora dintre noi.

Şi din ce în ce mai mult înţelegem şi conştientizăm că şi ADN-ul este influenţat de cuvinte, întâmplări, presiuni ce au loc în viaţa noastră de zi cu zi. Ştim cu toţii că o mare parte din ADN-ul nostru este vestit ca fiind “ADN nefolosit”. Pe naiba… e mai folosit decât orice. Pentru reînnoire. Construcţia şi reconstrucţia corpului nostru. Stocarea datelor primite din exterior.

Nişte cercetători drăgălaşi au descoperit că ADN-ul funcţionează pe aceleaşi principii pe care funcţionează gramatica. Dacă punem virgula unde trebuie, viitorul sună bine. ADN-ul nostru are reguli clare şi exacte de viaţă. Simplele cuvinte şi propoziţii, rostite sau gândite din suflet şi cu încredere, fie ele de bine sau de rău, se înregistrează în vocabularul ADN-ului imediat. Odată înregistrate acestea, celulele bătrânele le lasă moştenire pe toate celor nou-născute. Ce se întâmplă apoi? Păi în funcţie de cum sunt, de bine sau de rău, corpul nostru… întinereşte sau, după caz, moare mai repede decât i-a fost dat. Apar celule şmechere şi sănătoase brici sau… apar celule cu picioru-n gips şi cu boală-n vene, în loc de sânge.

Nu, să nu ne panicăm încă prea tare, pentru că se repară. Cu calm şi… vorbă bună se repară. Se vindecă. Se mângâie. Aşa cum se face se şi desface adică. Vibraţia sus şi cuvântul cu blândeţe aruncat înainte, orice ar fi!

Puterea geneticii are în mod cert o influenţă enormă asupra formării organismelor. Şi cu toţii suntem liberi să acţionăm asupra ADN-ului nostru spre a-l îmbunătăţi. Nu-i nevoie de nimic altceva decât de încredere şi iubire. Lumină şi frumos. Prin propria putere interioară, prin tăria sufletului.

Stresul, grijile, ura… blochează cu uşurinţă accesul la divin, la cer, la… sursa principală de bine. Informaţia venită din stres, griji, ură… ne face să devenim inutili, bolnăvicioşi şi aproape de pieire. Păi şi de ce să lăsăm să se întâmple asta, când scopul nostru aici este tocmai înlăturarea tuturor acestor emoţii negative? De ce, când e atât de simplu să transformăm tot ce-i de frecvenţă joasă în… înaltul cerului? Creier conştient, minte curăţită, suflet deschis şi… încredere.

Cam atât de simplu. Şi să se ţină pământul bine când o vedea ce copii frumoşi şi luminoşi om tot face de-acum înainte!

Lasă un răspuns