Nu-i greu să facem o prostie, da-i greu să n-o regretăm

Am fost întrebată recent, într-o discuție despre cât de complicată și grea poate fi viața uneori, dacă eu regret ceva din trecutul meu. Ei bine, nu. Așa am zis și-atunci, așa zic și-acum și-așa voi zice mereu. N-am zis-o dintotdeauna însă…

Până acum câțiva ani, obișnuiam să mă judec foarte mult și aspru, aveam n alte variante pentru situațiile petrecute. Știam n alte moduri de a fi făcut un lucru în așa fel încât să fi fost bine, nu rău. Știam n cazuri unde greșisem, n decizii luate prost, la nervi… știam că… aș fi dat orice să pot da timpul înapoi și să pot schimba totul…

Toate astea pentru că eram nemulțumită de mine. Pentru că pielea în care mă aflam era prea aspră, mediul în care trăiam prea “dur”… defectele mele prea apăsătoare.

Nu știam încă să am eu grijă de mine. Nu știam să mă înțeleg, să mă accept, să mă… iubesc. Nu știam să-mi ofer șanse… Nu credeam că pot fi… cine sunt acum. Nu vedeam în mine ce văd acum. Nu știam cum să mă descopăr, cum să mă ajut să cresc…

Știam doar să mă rănesc. De mine, de ceilalți… Știam că mi-e frică să fiu singură și știam să accept orice și pe oricine ca să evit asta.

M-am târât, m-am lovit, apoi iar m-am târât, fără să conștientizez că nu pot derula viața înainte și înapoi cu un creion, ca pe o simplă casetă audio veche. Am regretat amarnic când m-am trezit. Mi-am dat seama că… eu chiar nu pot da timpul înapoi..! Mi-am dat seama că… m-am atașat, mai mereu, de oameni și de situații care nu meritau, teoretic, timpul meu.

Practic însă… am meritat eu toate astea… Am meritat-o pe fiecare în parte… Cu vârf și îndesat!

Am meritat să învăț. Am avut lecții peste lecții de învățat… Ca să mă deblochez, ca să mă debarasez de obiceiuri vechi și proaste, ca să mă scutur de praf și mizerie, ca să… mă descopăr.

După, nu mi-a mai fost atât de greu. Nu, lecțiile nu mi s-au oprit. Dar eu m-am oprit din a le mai lua drept pedepse. Am învățat să le îmbrățișez, exact ca pe niște oameni dragi mie, pe care nu i-am văzut de mult. Cu iubire. Pentru că, la fel cum cei dragi mie mă fac să dau ce-am eu mai frumos în mine, atunci când le sunt alături… și greutățile m-au făcut și continuă să mă facă să mă cern și să păstrez doar ce-i autentic, valoros, bun.

Da, obișnuiesc să mă uit des în urmă. Mă uit la fiecare lucru rău pe care l-am făcut, la fiecare lucru rău care mi-a fost făcut… apoi la rezultate. Ce-am aflat, ce-am schimbat… Și, mai ales, de ce. Obișnuiesc să caut în trecut tot ce n-am înțeles atunci. Ca să înțeleg acum. Și să bag în sertărașele cunoștințelor mele încă ceva. Și încă ceva. Până când abecedarul vieții mele de până acum este ajuns la final.

Nu regret. Nu regret, pentru că, deși atunci am pierdut, acum sunt o câștigată. Și, dacă ar fi să pot da, totuși, timpul înapoi, oricât de mult am suferit… mai vreau o dată. Da, mai vreau să mă mai dau o dată în caruselul ăsta al vieții mele, dar, dacă s-ar putea, și mai tare decât prima tură. Ca să am și mai mult timp rămas pentru potențialul meu…

Vreau timp. Doar timp… În viitor, nu din trecut. Pentru că pe mine mă știu și mă am, gata.

Acum știu de ce totul a fost cum a fost. Știu de ce-am pierdut, știu de ce-am plâns, știu de ce n-am avut. Acum îmi iubesc trecutul. Nu-l mai judec, nu-l mai ocolesc, nu-l mai… regret. Pentru că mă iubesc, mă apreciez și mă respect, în sfârșit.

2 Comments

  1. Gabriela Cristescu

    Acest articol m-a impresionat foarte mult pentru cä si eu la varsta mea -62 – imi trec in revistä viata si mä gandesc ce-ar fi fost dacä as fi actionat altfel in anumite situatii si as fi luat alte hotarari, de fapt majore pentru viata mea viitoare. Dar cu intelepciunea mintii mele de acum si cu catä experientä am acumulat in toti acesti ani imi spun: asa a fost scris de Dumnezeu,asa mi-a fost soarta si poate cä persoanele, pe care le-am intalnit in viata mea si care poate mi-au modificat drumul vietii au fost trimise nu intamplätor ,ci m-au ajutat sä räzbesc in viata mea mai bine si sä mä dezvolt mai bine intelectual si fizic.

Lasă un răspuns