Nu contează piedica în sine, ci atitudinea pe care-o avem când ne împiedicăm

Că doar piedici vorba aia… sunt la tot pasul. Şi, pe măsură ce creştem, parcă, în loc să se rărească şi să se diminueze, ele se îndesesc şi se măresc. Iau amploare. Pentru că na, e cumva logic, creştem noi, cresc şi provocările pe care le întâmpinăm. Doar nu ne-om aştepta să fie mai uşor, nu? Altfel cum am continua creşterea?

Am citit o vorbă zilele trecute, nu pentru prima oară, dar ca şi cum ar fi fost prima oară, aşa zâmbet mi-a adus pe bot. “Dacă nu te provoacă, nu merită efortul.”… Păi şi nu-i aşa? Dacă ceea ce întâlnim, că e om, că e loc de muncă, întâmplare sau ce-o fi, dacă nu suceşte un pic logica din noi şi nu ne pune puţin tălpile pe cărbuni încinşi, parcă nu avem nicio satisfacţie din interacţiunea respectivă. Nu ne-alegem cu mai nimic.

Probleme oricum sunt. Când n-or mai fi, se va termina lumea cred. Vom trece toţi de-a dreapta bărbosului şi gata. Dar, până atunci, mai avem de tras. Deci, automat, de acceptat. Că, dacă nu acceptăm, ne luptăm cu morile de vânt. Cu noi înşine, până să ajungem şi la probleme.

Realitatea e realitate. Schimbarea e schimbare. Şi ambele, în mod inevitabil, au loc. Acum… depinde şi cum. Depinde de cât de implicaţi sau nu suntem în realitatea asta şi-n schimbarea asta. Binele nostru, viaţa noastră, viitorul nostru, al copiilor noştri… toate, toate depinde de noi. Nu de problemele şi de piedicile pe care le întâmpinăm, ci de cum le depăşim. Ele oricum vin. Apar. Pentru că nereguli încă există catralioane de miliarde de jdemii. Şi noi facem parte din aceeaşi lume cu ele. Ba chiar am şi participat şi participăm zi de zi cu câte ceva, conştient sau nu, la existenţa lor. Plătim pe unde nu trebuie, acceptăm ce nu-i de acceptat, cumpărăm ce ne omoară, omorâm ca să vindem, ignorăm ce trebuie băgat în seamă, băgăm în seamă ce trebuie ignorat şi tot aşa.

Câteodată îmi vine să zic că viaţa e simplă, câteodată îmi vine să zic că viaţa e complicată, dar simplu de trăit, aşa complicată cum e. Diferenţa o face contextul în care-o zic cred. Pentru că viaţa e chiar simplă. Sau nu. De fapt, am găsit cuvântul potrivit. Viaţa este clară. Nici simplă, nici complicată. Este clară. Toate au un motiv, un scop, o cauză, un efect. Nimic nu e întâmplător. Toate, aşa cum sunt, sunt la locul lor. Pentru că x, datorită lui y, din cauza lui z.

Nici la mine nu-s toate zilele roz. Nici toate evenimentele. Nici toţi oamenii pe care îi întâlnesc. Nici toată mâncarea pe care o gătesc. Am şi eu rateurile mele, slavă cerului. Am şi eu stări de nelinişte, am şi eu dureri de cap, am şi eu tendinţe de a exploda. Dar, când le simt, trag frâna de mână înainte să dau pe-afară, mă aşez în fund ca boboceii de raţă şi mă gândesc. De ce? Ce mă deranjează la oamenii sau la situaţiile respective? Ce am eu prezent în caracterul meu din ceea ce mă deranjează? Ce şanse sunt ca gândurile şi stările respective să nu fie, de fapt, ale mele, ci să fie, pur şi simplu, transmise energetic de prin alte locuri? Cine şi ce anume bruiază starea mea zero, în afară de mine? Unde e Luna? Unde e Marte? În ce ciclu numerologic mă învârt în perioada respectivă? Cu ce am greşit, ca să am stări de vinovăţie? Ce îmi lipseşte, ca să am stări de nelinişte?

Nu-mi ia mult treaba asta. Adică scuza cu “n-am timp eu de de-astea” nu merge. Câteva minute. Şi mă liniştesc. Pentru că toate au un răspuns. Toate au un loc anume. O explicaţie. O legătură. Un rost.

După ce le înţelegem, măcar acolo, cât negru sub unghie, se aşterne un pic de linişte peste minţile noastre învolburate. Negrul fără formă se transformă încet, încet în ceva colorat. Şi nu, nu se schimbă situaţiile, se schimbă doar percepţia noastră asupra lor. Şi asta e mare lucru. Pentru că, având o minte limpede, realistă, coerentă… putem trece la o acţiune constructivă. Parcă stăm altfel pe picioarele noastre, în faţa piedicilor întâmpinate. Parcă altfel păşim peste ele. Parcă altfel depăşim greutăţi. Parcă altfel ne vin idei. Parcă altul este curajul. Alta dorinţa de a acţiona.

Şi toate astea depind doar de noi. De conştientizare.

Nu mai spun şi despre ce aport pot avea la binele nostru şi scoaterea dependenţelor şi-a tuturor obiceiurilor nocive din program, sănătatea fizică, pe lângă cea psihică, sportul, yoga, muzica, organizarea, arta, libertatea, natura, apa, soarele, energia pozitivă a lumii, a existenţei.

Înţelepciunea. Discernământul. Moralitatea. Şi acţiunea sub efectul lor…

Lasă un răspuns