Nicio rană nu e prea adâncă pentru puterea vindecătoare a sufletului

Auzim adesea că relaxarea prin meditaţie este cea mai reuşită relaxare. Este, într-adevăr. În acelaşi timp… potolirea minţii necesită multă muncă şi mult efort. Însă, odată potolită mintea, liniştea de dincolo e magnifică. Şi exersând des şi constant paşii până la această linişte… reuşim, odată cu trecerea timpului, să fim întru totul mai relaxaţi… în toate activităţile noastre de zi cu zi. Reuşim astfel să facem faţă cu o mult mai mare uşurinţă situaţiilor tensionate, evenimentelor mai puţin plăcute, schimbărilor. Reuşim chiar şi să ne vindecăm. Da. Să ne vindecăm. Şi nu numai mintea, ci şi corpul. Ne vindecăm pe de-a întregul.

Des mi se întâmplă să îndrum oamenii care cer o idee pentru liniştea lor către… o rugăciune mai profundă. Aşa îi zic eu. Pentru că meditaţia simplă… relaxează. Însă meditaţia combinată cu câteva cuvinte rostite în liniştea buzelor face aşa zisele minuni. Conversaţia interioară dintre suflet şi corp duce întotdeauna la un rezultat. Dar, nu-i aşa, cine se mai roagă în ziua de astăzi seară de seară, înainte de culcare? Şi nu, nu vorbesc deloc despre texte citite din cărţi… ci despre comuniune. A minţii şi a sufletului nostru. Despre câteva minute de linişte înăuntrul nostru. Despre câteva minute de dorinţe sincere şi curate. Despre câteva minute de comunicare între mintea conştientă, suflet şi corpul fizic. Despre câteva minute de… îmbunătăţire a stării noastre.

Înţelegând felul cum funcţionăm ca şi corp fizic, înţelegând că şi celulele noastre reacţionează la emoţii şi şocuri, înţelegem şi că avem nevoie de o mai mare grijă de sine. Că avem nevoie de cooperare între părţile care ne formează ca întreg. Că avem nevoie de o strânsă legătură între toate pentru a depăşi orice suferinţă şi pentru a construi, dincolo de urmele ei, fericirea. Gândurile şi cuvintele sincere şi binefăcătoare, rostite în liniştea noastră preţ de câteva minute, înseamnă comunicare cu noi înşine. Înseamnă sprijin şi rugăminte. Şi chiar vindecare.

Corpul nostru răspunde atât la emoţiile pozitive, cât şi la cele negative. Emoţiile, oricum ar fi ele, transmit întotdeauna un mesaj către corpul nostru. Fizic şi energetic. Iar el reacţionează. Suferă modificări. În funcţie de natura mesajelor primite. Dăm cu rău, rău ajunge şi la el. Dăm cu bine, bine ajunge şi la el. Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce ne înconjoară reprezintă un câmp de energie. O energie care susţine sau distruge viaţa, asta depinzând de ceea ce emanăm şi primim. Depinzând de ceea ce transmitem şi ni se transmite, de ceea ce simţim, de ceea ce gândim, de ceea ce rostim, de ceea ce facem. De tot ceea ce înseamnă mişcare, schimbare şi acţiune din partea noastră.

Fiecare gând, cuvânt sau faptă poate îmbunătăţi sau deteriora starea noastră. Un gând bun amplifică starea bună, un gând mai puţin bun, diminuează starea bună. Un cuvânt afectuos atrage un gând sau chiar un cuvânt bun din exterior. Un cuvânt sec sau chiar răutăcios atrage tristeţe şi durere, ele transformându-se într-o piatră grea. Fapta… o faptă care dăunează în jur dăunează, cu siguranţă, şi în noi. Una care e producătoare de bine şi frumos în jur… atrage binele şi frumosul şi în viaţa noastră.

Liniştirea minţii şi comunicarea cu sufletul nostru preţ de câteva minute pe zi, printre picăturile haosului în care ne pierdem uneori, face minuni. Aliniază totul în forma iniţială, cea benefică, cea cu care am fost înzestraţi, formă pe care noi am cam distrus-o cu activităţi defectuoase de-a lungul vremii. Aliniază energia corpului nostru. Îndreaptă harul duhului sfânt spre noi. Sunt multe definiţii, dar toate au acelaşi înţeles… sufletul nostru şi energia lui vindecătoare.

Nimeni nu are nevoie de nicio şcoală ca să se cunoască pe sine şi ca să înţeleagă şi să creadă în propria putere de vindecare. Oricine poate experimenta abilitatea pură de a crea vindecare prin simpla alianţă a minţii, a corpului şi a sufletului care ne formează în acest întreg numit vieţuitor.

Lasă un răspuns