Nicicând nu mi-a plăcut la circ

Minciuna este o crimă comisă cu premeditaţiune. Clar. Ucide încrederi, ucide relaţii, ucide tot ce prinde frumos în cale. Şi construieşte palate urâte şi negre. De-alea de-ţi îngheaţă şi sufletul când păşeşti pe poarta lor. Minciuna e manipulatoare şi stricăcioasă. O urâtă.

Însă, din păcate, unii astfel trăiesc. Minţind. Împrăştiind minciuni în stânga şi în dreapta pentru a supravieţui. Ce viaţă o fi aia, a? Ce viaţă e aia, când eşti nevoit să faci cu minciunile tale jonglerii ca la circ? Când mai ai puţin şi-ţi notezi ce-ai vorbit, ca să nu uiţi sau să nu cumva să te încurci în ele? Ce obositor trebuie să fie…

Dintotdeauna am avut un senzor aparte. Detector de minciuni. Simt cuvintele mincinoase aşa, din aer, până să ajungă la urechile mele. Şi mult timp mi l-am petrecut greşit în privinţa asta… şi anume dându-mă de ceasul morţii să conving persoanele respective că îmi dau seama că sunt minciuni lucrurile pe care le aud. Ba chiar rămâneam ca toanta cu ele în minte mult timp şi mă întorceam pe toate părţile neputincioasă, gândindu-mă cum pot ajuta aceşti oameni să fie sinceri, să-şi dea seama că minciunile nu-i conduc decât în aparenţă spre ceva bun, ca mai apoi să îi ducă spre un urât continuu. Asta până mi-am dat seama că oboseam mai tare decât ei. Şi-am zis “Pas!”.

Am început să îi iau ca atare. Minciună spui, minciună eşti. Pac! Cu liniuţă în dreptul fiecăruia. Ăsta minte, ăsta nu. Pe-ăsta îl luăm în seamă, pe-ăsta nu. Pe ăsta îl întrebăm când vrem să auzim o părere în plus, pe ăsta nu.

Nu judec. Şi nu cataloghez mincinoşii ca fiind persoane rele. Nu, deloc. Doar îi iau ca atare. Scurt. Ai minţit, ai căzut pe treapta de mai jos. Şi las lucrurile să curgă. Niciodată nu întorc spatele pur şi simplu. Şi nu, nu sunt naivă, doar dau şanse. Pentru că toţi merităm şanse, până la o limită a bunului simţ. Toţi merită şanse să arate la un moment dat că sub minciunile lor se află o faţă curată, cu un suflet binevoitor. Până la proba contrarie. Astfel am de ales în permanenţă. Şi o fac după cum simt.

Îmi place să experimentez şi să studiez comportamente. Ale altora şi ale mele referitoare la ale lor. Îmi place să las în urmă situaţii clare, înţelese de la un capăt la celălalt, analizate şi frumos demonstrate. Nu iau decizii pe scenarii şi nici pe supoziţii. Nu, nene. Merg până în pânzele albe şi acolo trag linie şi zic “albă” sau “neagră”. Îmi demonstrez presupunerile sau contrariul. Întotdeauna una dintre astea două.

Ei bine, şi când sunt minţită… categoric şi irevocabil, în mod repetat… mai e ceva important ce eu una fac. Evit să mă mint eu pe mine. Admit direct că sunt minţită, indiferent că e vorba de mama sau de un străin pe stradă. Nu zic “Ah, dar stai că poate, parcă, cine ştie?”. Nu. Nu permit aşteptărilor mari şi subiective să dea din gură înaintea mea. Ba chiar deloc. M-am dezobişnuit de a vedea doar ceea ce mi-ar plăcea mie să văd.

La urma urmei, culegem ceea ce semănăm. Ia gata, că-i vreme bună de bucurie şi adevăr!

2 Comments

  1. Persoanele care, din diverse motive clinice, inceteaza sa mai minta, ajung, invariabil, internate la sectia de psihiatrie. Nici familia, nici colegii de munca, nu suporta niste adevaruri spuse direct, fara perdea!
    Minciuna face parte din noi, si acceptarea acestui ADEVAR despre MINCIUNA ne elibereaza. Invatam cine suntem, cum functionam, si cum ne adaptam la societate.

    • C.

      Permiteţi-mi să copiez şi să ataşez aici răspunsul pe care vi l-am oferit şi la postarea aceluiaşi articol pe Facebook: “Un mesaj foarte categoric. Însă pe care eu, personal, nu îl susţin… cum nu susţin nici scuze sau alte “argumente” pro minciuni. Susţin că se poate şi fără. De un infinit de ori mai bine. Schimbarea se întâmplă păşind mărunt. Şi nu urmăresc noul… ci doar revenirea la ceea ce am fost la-nceput. Se poate. De la om la om observ schimbări. Iar ei vor observa la rândul lor în jurul lor. Şi tot aşa. Minciuna este o opţiune. Eu spun ce gândesc. Cine se duce, se duce. Cine rămâne, va duce adevărul mai departe. E doar un filtru. Rămâne ce-i cu potenţial de schimbare în bine. Iar pe aceştia şi doar pe aceştia trebuie să ne bazăm pe mai bine. Îmi susţin cu tărie gândurile şi credinţele. Am probe vii pentru ele.”. Mulţumesc! 🙂

Lasă un răspuns