Monologul lui Dumnezeu

M-am uitat la tine când te-ai tre­zit de dimineaţă. Aştep­tam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-mi pen­tru cele ce ţi s-au întâm­plat, cerându-mi păre­rea pen­tru cele ce urma să le faci astăzi. Am obser­vat că erai mult prea preo­cu­pat ca să-ţi cauţi haine potri­vite pen­tru a merge la serviciu. Spe­ram să găseşti câteva clipe ca să-mi spui “Bună dimi­neaţa!”, dar erai mult prea ocupat.

Pen­tru a vedea că-ţi sunt ală­turi, am sur­prins pen­tru tine cerul cu culori şi cânt de păsă­rele. Păcat că nu ai obser­vat nici atunci pre­zenţa mea. Te-am pri­vit ple­când gră­bit spre ser­vi­ciu şi iar am aştep­tat. Pre­su­pun că, fiind atât de ocu­pat, nu ai avut timp nici atunci să-mi spui două vorbe.

Când te întorceai de la muncă ţi-am văzut obo­seala şi ţi-am tri­mis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stre­sul acu­mu­lat. Am cre­zut că, făcându-ţi această plă­cere, îţi vei aduce aminte de mine. În schimb, supă­rat, m-ai înjurat. Doream atât de mult să-mi vorbeşti…

Ori­cum ziua era încă lungă!

Ai por­nit tele­vi­zo­rul şi, în timp ce urmă­reai pro­gra­mul pre­fe­rat, eu am aşteptat iar. Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de mine. Văzându-te atât de obo­sit am înţe­les tăce­rea ta şi am stins splen­doa­rea ceru­lui ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghe­tori pen­tru tine o mulţime de stele. Era aşa de fru­mos, păcat că n-ai obser­vat… Dar nu con­tează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că eu sunt aici pen­tru tine.

Am mai multă răb­dare decât poţi să-ţi ima­gi­nezi tu vreo­dată… Vreau să ţi-o arăt, pen­tru ca şi tu, la rân­dul tău, să o arăţi celor din jurul tău. Te iubesc atât de mult încât te voi răbda!

Acum eşti pe punc­tul de a te trezi din nou. Nu-mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că, măcar azi, îmi vei acorda puţin timp din tim­pul dăruit ţie. Îţi doresc o zi bună şi minu­nată ca sufle­tul tău lumi­nos !

Al tău tată, Dumnezeu.

Sursa: Monologul lui Dumnezeu

Lasă un răspuns