Manipularea ne îmbracă pe-afară și ne golește pe dinăuntru

Una dintre armele subtile din zilele noastre este manipularea. Cea prin învinovățire. Încă din copilărie, resimțim… și nu doar din partea părinților, ci din partea tuturor, de la doamna de la magazinul de unde ne cumpărăm gumiță, până la doamna educatoare… mrejele manipulării. Doar este cel mai la îndemână mijloc de a avea un control asupra micuților agitați și nerăbdători să cunoască lumea, nu? Nu ascultăm de cei mari? “Ne supărăm!”… Dăm din casă? “Îl chemăm pe domnul polițist!”… Plângem într-un magazin pentru că ne doare burta? “Ne facem de rușine!”… Vrem să ne mai jucăm, în loc să ne băgăm la somn? “Nu mai vine Moș Crăciun!”…

Și uite așa domnul polițist nu merită doi bani respect de la copilul ajuns om mare, uite așa ajungem să nu știm nu să exprimăm… ci nici măcar să ne formăm o idee, o părere proprie, odată ajunși mari. Uite-așa ne abținem de la a spune ce ne doare, fie că este vorba despre o durere fizică, fie emoțională… Și, cel mai dureros, dacă nu ne căutăm bine, bine de traumele copilăriei… ajungem să călcăm pe urmele bătrânilor noștri, având față de mai micii noștri același comportament slab și bolnăvicios. Sau, și mai grav, picăm în extrema cealaltă. Jurăm că noi nu vom fi astfel de părinți, astfel de… oameni mari… transformându-ne singuri în niște simple marionete. Numai bune de… manipulat. Ne dorim ca noi să fim buni, nu cum au fost ai noștri. Ne dorim ca ai noștri copii să nu ne vadă așa cum ne vedeam noi părinții. Cedând astfel cu totul, lăsând hățurile din mână de tot, lăsând practic responsabilitatea noastră de călăuzitori în mâinile celor mici. Maestrul cedează locul discipolului. Învățătorul cedează locul școlarului… Cunoștința cedează locul… necunoștinței.

Rezultatul? Haos. Un continuu haos..! Cerc vicios. Doar pentru că ne grăbim în viață. Pentru că nu avem răbdarea și curajul de a ne… cunoaște. Pentru că… manipularea primează. Trebuie să fim cuminți, să învățăm bine la școală, să nu călcăm peste liniile trasate… să ne căsătorim musai și noi, ca să intrăm “în rândul lumii”… să facem copii doi, trei, că “La ce te-ai mai căsătorit?”… sau, și mai și… să te măriți, dacă ai rămas gravidă, că altfel nu mai ești recunoscută drept om în comunitate așa, mamă singură..! “E rușine!!”!!!

Cum ne trăim noi, momentan, viața? Sub incidența unui lanț de manipulări. Supuși. Ne supunem părinților, ne supunem partenerului, ne supunem societății, religiei, ne supunem tuturor… fără să discernem. Fără să ne întrebăm dacă acele lucruri impuse au o bază stabilă, reală, argumentată. Și, dacă se întâmplă să trecem de pragul ăsta al discernământului și să ne dăm seama că totuși este ceva în neregulă, ne lovim de următorul blocaj. Lipsa curajului. Ne e frică. Ne speriem de amenințări. “Nu mai vine Moș Crăciun…”, “Te părăsesc!”, “Te las în fundul gol!”, “Te scot din…” … societate. Ne e frică de excludere, da. De excludere și de privare de… nu știu ce. Și, dacă nu ne e nici frică, ne lăsăm copleșiți… “Dacă o iubești pe mami, faci cum spune ea…”, “Dacă mă părăsești, eu nu mai vreau să trăiesc…”… și-atunci când nu merg vorbele, sigur merge “supărăceala”… Cedăm la bot pus, la uși trântite, la lăcrimițe și îmbufnări.

Încă trăim într-un mod supus… și-n necunoștință. Și, dacă sărim cumva vreunul peste gard, musai ni se cere căință. Pedeapsă și lepădare de “rău”.

S-a lucrat mult, în timp, la a fi clădit în oameni sentimentul de vinovăție. De ce? Pentru că… la bază, toți oamenii sunt buni. Toți avem o conștiință… care presupune și o responsabilitate morală. Și la ce răspunde ea mai cu folos, dacă nu la… păcat? La… vină?

Dincolo de închisorile alea fizice… mai există și închisoarea emoțională. Întreg circuitul emoțional funcționează încă pe sistemul închisorilor, doar că la un nivel mult mai subtil. Dacă nu suntem atenți, nici nu ne dăm seama că suntem închiși. Doar ne mișcăm, nu?

Ieșim pe ușă când vrem, intrăm când vrem. Ne plimbăm, ne mișcăm, ne fâțâim de colo, colo. Avem libertatea de a ne angaja sau de a ne face o firmă, câștigăm bani, ni se oferă atâtea oportunități de a-i investi cu folos. Avem acces la distracții, plimbări, lux, nebunii.

Suntem liberi, îhâm… însă numai aparent și, cu siguranță, numai fizic. Pentru că, la nivel subtil, totul este doar o formă de manipulare. Zăhărel pe la nas. O închisoare a sufletelor noastre, îmbrăcată în haine de lux.

Lasă un răspuns