Iubirea nu-i un tren apărut din senin şi de nicăieri

Iubirea nu e nici spontană şi nici euforică. Iubirea e o întreagă construcţie. E o adevărată muncă şi un adevărat efort. Şi nu, nu vorbesc de muncă în doi. Nu, nu. Vorbesc de munca aia de până la a ne cunoaşte jumătatea. Vorbesc de munca noastră cu noi înşine. Vorbesc de noi singuri, fiind gata de a iubi pe celălalt abia după ce mai întâi ne iubim pe noi. Vorbesc despre alegerile nenumărate pe care trebuie să le luăm pentru a creşte noi de unii singuri, înainte de a fi pregătiţi să ne unim cu sufletul nostru pereche. Pentru că iubirea în doi e cu totul de la sine. Mai greu însă e până acolo.

Sunt întrebată des dacă toţi ne întâlnim sufletul pereche. Iar răspunsul meu rămâne acelaşi veşnic. Da, ne întâlnim toţi sufletul pereche la un moment dat, dar nu e obligatoriu ca momentul ăla dat să fie în viaţa asta. Şi nu pentru că nu e scris în stele, ci pentru că mulţi trăim de parcă am bate mai mult pasul pe loc. Şi pentru că avem senzaţia că iubirea este ceva nimerit, picat din cer, ivit de nicăieri, ceva gata făcut. Luăm iubirea de pe raft, ne-o înfigem în inimă şi gata. Putem spune că iubim.

Nu iubirea orbecăie după noi în lume până ne găseşte, ci noi orbecăim după ea până ce o găsim. De fapt orbecăim până ce suntem pregătiţi să o găsim. Pentru că atunci când pregătirea noastră pentru a fi apţi de o relaţie şi de o iubire de-aia adevărată este încheiată… abia atunci lucrurile încep să meargă de la sine, ca unse. Abia atunci uşile pentru unul singur se închid în urmă şi încep să se deschidă uşile pentru doi înainte.

Cine e pregătit să mănânce orez cu beţe chinezeşti când n-a mai ţinut vreodată nişte beţe chinezeşti în mână?… mai nimeni. Ni-l punem în cap. Împrăştiem orez peste tot şi nu rămâne între beţele alea nici măcar un bob. Şi atunci… cine e pregătit să fie într-o relaţie de iubire când el nu reprezintă în sine iubire?

Nu ne trezim iubind peste noapte. Compasiunea nu intră în sufletul nostru în timp ce noi dormim. Egosimul nu se evaporă sub clar de lună. Totul este pur exerciţiu. Un exerciţiu pentru minte, cuvinte, suflet şi… fapte. Un întreg antrenament de zi cu zi. Azi ceva, mâine încă ceva. Poimâine schimbăm gradul de dificultate. Şi tot aşa. E un joc. Un joc de stăpânire a personalităţii. Personalitate care e precum un armăsar nedresat. Personalitate cu care trebuie să lucrăm zilnic câte ceva. Cu pix şi foaie. Cu calm şi răbdare. Cu oameni potriviţi în jur. Cu înţelegerea experienţelor prin care trecem. Cu asumare şi responsabilitate.

Ştiu că sună sec ce zic. Dar seci suntem şi noi pe de-a întregul. Şi trebuie să învăţăm să nu mai fim. Trebuie să punem la bătaie tot ce avem noi mai bun. Şi încă ceva peste. Ştiu că pare că iubirea vine de undeva din exterior, dar aia e minciună. Aparenţă. Experienţă. Pentru că iubirea vine de fapt din noi. Iubirea izvorăşte în noi exact ca un râu… un râu care-şi creează albia pe unde simte el, în mod natural. Aşa şi iubirea… îşi creează albia mai departe singură, exact pe unde trebuie ca să-şi întâlnească jumătatea aia ruptă la începuturi dintr-un întreg odată cu ea. Iubirea din noi ştie drumul către jumătatea ei. Munca noastră este doar să săpăm şi să muncim suficient când să o aducem la suprafaţă. Suficient cât ea să reuşească să izvorască.

Abia apoi… se întâmplă lucruri care vin de la sine. Abia atunci traiul în doi este cu adevărat un trăi în doi unit şi complet, potrivit şi cum trebuie. Abia atunci există o uniune în care copii buni şi luminoşi se pot naşte şi creşte. Abia atunci familia este familie pentru totdeauna. Iubire veşnică. La bine şi la rău. Abia atunci există stabilitate şi putere suficientă cât să treacă această familie prin toate furtunile lumii şi universului şi nimic din toate astea să nu o destrame. Abia atunci legătura dintre doi oameni şi baza unei familii poate fi numită iubire. Până atunci… sunt doar greşeli. Învăţături pentru cine le înţelege, blesteme pentru cine nu.

Iubirea există. Sufletul pereche şi el. Pentru fiecare dintre noi în parte. Doar că nu e în oricine întâlnim la orice pas şi nici la colţ de stradă.

Lasă un răspuns