Intuiția, mama fericirii

Nu de puține ori, ni se întâmplă să privim și să judecăm prea mult… în afara noastră. Trecând cu vederea că, astfel, capacitatea noastră și calea noastră sunt lăsate de izbeliște. Și, culmea, calea asta a noastră este singura pe care ne putem găsi cu adevărat fericiți. Căutăm, nu de puține ori, să punem pe seama altora suferința noastră. Rămânând astfel pe un drum care merge în cerc… al suferinței.

E ușor să ne pierdem de sufletul nostru. Dar greu să ajungem înapoi la el. Viața ne trece prin stres, frică, înfumurare, orgoliu, nervi, iar noi nu suntem pregătiți mereu să depășim stările astea cu succes. Ne lăsăm cuprinși. Ne lăsăm purtați de ele în direcția în care au ele chef. Vorbim la nervi, în loc să așteptăm o fărâmă de calm înainte de a vorbi. Alegem cu frică, de cele mai multe ori alegând mai bine să nu decât să da. Ieșim din camere, din relații, din vieți… plini de orgoliu, crezând că în calea noastră de după se aștern felicitări și lauri ai victoriei. Când, de fapt, e doar suferință. Pășim pe suferință. Ingurgităm suferință. Asimilăm suferință. Pentru ca, în cele din urmă, s-o dăm mai departe. Să lăsăm în urmă, în lume, o amprentă plină de… suferință.

De ce? Pentru că nu conștientizăm că, pe undeva pe-acolo prin noi, avem o armă. Numită intuiție. Cu care ne putem conecta, cu ajutorul căreia ne putem redresa și care ne poate fi un excelent sfătuitor în viață. O armă pe care, din păcate, noi, dacă n-o vedem, nici n-o credem. Deși intuiția este o calitate excepțională a noastră, a tuturor. Este ceva magic. Care zace în noi. Curge prin noi. Face parte din construcția noastră. Nu e pe alese. Ea există și-atât. Însă devine activă abia după ce-o lucrăm. Abia după ce reușim să experimentăm și să și înțelegem ceea ce experimentăm. Abia după ce egoul ăsta nebun încetează să-și mai facă de cap după propriile orgolii și frici.

Intuiția ne răspunde la orice întrebare. În orice moment. Da, știu că și un bun prieten poate face asta, doar că… intuiția asta n-are șanse să se înșele, pe când prietenul cam da.

Dacă vrem să ne mutăm într-o altă casă, într-un alt oraș, spre exemplu, un prieten ne-ar răspunde poate influențat de propriile lui dorințe, de propriile lui criterii, de propriile lui concepții, pe când intuiția ne răspunde cu fix ceea ce ne trebuie. Cu fix pasul următor pe care-l avem sau nu de făcut.

Părerea despre o persoană abia cunoscută… de la un prieten poate fi departe de realitate, pe când de la propria noastră intuiție este descrierea întocmai a celui căruia îi strângem mâna. Pentru că intuiția ne face să simțim până în profunzime persoana respectivă, dincolo de aparențe, dincolo de ce “vorbește lumea”.

Intuiția ne face să vedem adevărul din spatele minciunii. Frica din spatele gurilor mari. Neliniștea din spatele nasului pe sus. Căsătoria care va conduce spre divorț. Asocierea într-o afacere care va duce la dezamăgiri nemeritate. Ba chiar ne dezvăluie și din secretele existenței. Ne ajută să vedem “dincolo”. În trecut, în paralel, în “neant”… înainte. Intuiția ne deschide poarta către cunoaștere. Către o nouă viziune asupra vieții. Ea descoperă înaintea noastră metode prin care să ne păstrăm calmul în mijlocul furtunii, prin care să ne punem piesele la locul lor, prin care să ne cunoaștem cu adevărat și să știm ce avem, mai exact, de făcut cu noi înșine pentru a fi fericiți, așa cum toți ne dorim să fim, nu-i așa?

Intuiția nu ar trebui să fie tabu. Pentru că ea este, pur și simplu, o trăsătură a noastră. Cum este și culoarea ochilor. Ea nu este aparte, doar pentru unii anume. E pentru toți, în toți. Se poate cunoaște, antrena și îmbunătăți pe zi ce trece. Ține de reconectarea la propriul corp, de ascultarea vocii noastre interioare, de curiozitatea descifrării a tot ceea ce se întâmplă, dincolo de ceea ce este clar, de suprafață. Ține de… primul gând care ne vine în minte. De cât de multe întrebări ne punem. De cât de mult lucrăm la seninătatea noastră. De cât de mult ne judecăm pe noi, de cât de mult îi judecăm pe ceilalți. De coincidențe și de empatie. De frici și de depășirea lor prin pure argumente logice. De relaxare și renunțare.

Toți avem intuiția ajunsă la diferite trepte, în funcție de x, y, z motive. Și o putem duce mai sus prin… prezența în propria noastră viață, în propriul nostru corp și-n propriul nostru suflet. Prin atenție și prin discernământ. Prin stăpânire de sine și prin urmărirea tuturor indiciilor, care-s la tot pasul, orice am face.

Intuiția asta… nu e neapărat logică, în aparență, dar este, cu siguranță, logică… în esență.

Lasă un răspuns