Întâlneşte-te cu mine ca să te cunoşti!

Până acum puţin timp, mă întrebau diverşi “Cu ce te ocupi tu de fapt?”. Ei bine, în secunda doi mă simţeam de parcă mi se trăgeau zăvoarele la gură şi nu mai găseam o urmă de cuvânt pe nicăieri. Era ca şi cum am fi admirat împreună răsăritul… şi m-ai fi întrebat “Ce admiri?”. Probabil mi s-ar fi luxat creierul şi m-aş fi uitat ca o proastă. Ce-aş fi ales? Culorile? Norii? Soarele? Cum ţi-aş fi descris un răsărit de soare în cuvinte? Aş fi avut probabil o mie de gânduri admirative pentru fiecare gură de aer şi pentru fiecare pătrăţel de peisaj, dar răspunsul ar fi fost unul singur. Singur şi handicapat. “Tot.”

Aşa şi cu “ocupaţia” mea. Mă ocup cu… ceva magic. De poveste şi de viaţă. De viaţă de poveste de fapt. Am dus o luptă continuă vreme de săptămâni întregi ca să găsesc o modalitate prin care să împărtăşesc în cel mai potrivit mod acest “tot”. O modalitate prin care să-ţi atrag atenţia şi să te fac să ridici din sprânceană şi să zici “Ia hai să văd ce vrea şi nebuna asta.”.

De-a lungul timpului am experimentat o grămadă de situaţii. De la ale mele personale, la ale altora din jur sau chiar şi din cărţi. Am avut întrebări şi curiozităţi peste măsură. Mi-am supărat părinţii cu ele, mi-am dat la o parte principiile şi m-am dus cu capu-nainte în toate. Nu m-am lăsat până ce n-am încăput prin cea mai mică găurice şi am ieşit într-o pajişte plină de cadouri frumoase ale vieţii sau până ce nu m-am lovit de un zid care mi-a zguduit creierul bine. Am trecut peste limite, peste cuvinte, peste orice. Să aflu. Să ştiu ce e dincolo de zidurile oamenilor, să ştiu ce e dincolo de rugăciunile bisericilor şi de cărţile ghicitoarelor. Am vrut să ştiu tot. Am râcâit în jur cam tot ce puteam râcâi. Şi m-am trezit cu… alte întrebări. M-am luat la ceartă cu viaţa şi i-am cerut să mă lămurească. Ştiam că odată ce întrebările existau, pe undeva aveau să fie şi răspunsurile lor.
Unde nu căutasem? În mine.

Curios e că eu mă privesc în oglindă destul de des. De multe ori pe zi. Să-mi aşez părul, să-mi rimelez ochii, să-mi aşez fusta cu crăpătura pe mijloc, dar niciodată… NICIODATĂ nu mă uitasem la mine. Niciodată nu mă întrebasem dacă aş ieşi cu mine la o întâlnire, spre exemplu. Ezitarea din răspunsul la întrebarea asta mi-a cam dat de gândit, sincer. Şi am început studiul.

Mi-am luat toată viaţa de la zero şi am început s-o analizez. De când eram fetiţă mică şi creţulină, până acum mare şi cu cracii lungi. Ce voiam să mă fac când urma să fiu mare? Ce îmi place să fac acum? Ce mă defineşte? Ce răni interioare am? Ce provoacă ele în exterior? Ce răni am moştenit din familie? Care-i sursa mea ca suflet şi încotro mă îndrept? Care sunt sursele problemelor mele?

Am început să citesc şi mai mult. Şi mai pe alese. Ziua şi cartea. Dacă simţeam că mă băteam cu morile de vânt, schimbam cartea. Dacă nu, citeam şi zâmbeam. Fiecare carte citită îmi aducea câte un nou răspuns. Lumina un capitol din viaţa mea. Înţelegeam de ce X a făcut Y lucru, care de ce era frustrat de fapt şi altele. Multe, complicate şi totuşi atât de simple.

Am trecut apoi la studiul meu din punct de vedere al abilităţilor. Cam ce ştiu eu să fac? Şi dintre toate câte ştiu să fac… cam ce iubesc să fac? Ei bine, “mama răniţilor”. Îmi place să ajut. Să ascult şi să susţin, atât moral cât şi practic. Activitatea asta mă hrăneşte. Egoul meu din asta trăieşte. Altădată aş fi zis că sunt egoistă şi că de fapt nu mă bucur de bucuria altora, ci de mândria că ajut. Acum nu mă mai numesc egoistă şi zic doar că asta mi-e motivaţia. Zâmbetul oamenilor şi privirile lor împlinite. Evoluţia lor mă încânta şi mă bucură.

Buuun. Bazându-mă pe ideea multora că dacă iubeşti ceea ce faci nu vei simţi că munceşti niciodată, m-am întrebat cam cum pot fi “mama răniţilor” pe bani. Şi-am trecut la cursuri care să mă conducă înspre asta. Mai unul de dezvoltare personală, mai unul de psihoterapie, mai unul de business woman şi tot aşa. Cireaşa de pe tort a fost cursul de Theta Healing. După ce le-am bifat şi pe-astea toate, am început să le amestec. Să iau de ici ceva, de colo altceva, să le mai schimb, să le testez, toate pe mine. Am fost propriul meu cobai. Căpos cobai, apropo.

Unii ar zice acum că am devenit o insensibilă. De ce? Pentru că îmi permit să “pierd” timpul doar bucurându-mă, în loc să mai şi dramatizez. Pentru că nu mai sunt ataşată în mod obsesiv de obiecte şi pentru că renunţ uşor la oamenii nocivi din viaţa mea. Că nu plâng şi nu urăsc un pic, înainte să scot afară pe uşă sentimentele care mă rod pe interior ca nişte viermi. Ba din contră aş zice eu, am devenit sensibilă. La frumos, la dulce, la inocenţă. Aş zice că sunt cel puţin o bucăţică din ce ar trebui să fim cu toţii.

Hai să-ţi zic. Eu m-am gândit aşa. Să te invit la un ceai. Fac eu cinste. Am eu un colţ simpatic unde-mi mai petrec vremea cu oameni dragi şi frumoşi. Unde mai desfacem noi bagaje şi scăpăm de ce nu ne mai trebuie. Unde ridicăm ancore şi desfacem pânze ca să prindem oleacă de viteză spre vise şi dorinţe.

Eu îţi zic la ce să te-aştepţi…
– să-ţi salţi nivelul de sănătate şi bunăstare
– să-ţi vindeci corpul şi ce durere nu-ţi dă pace de prin el
– să-ţi mângâi traumele şi problemele emoţionale
– să-ţi laşi în urmă fricile şi fobiile de orice fel
– să te eliberezi de obiceiuri proaste şi dependenţe
– să te îmbogăţeşti, da, da!
– să descoperi care-i cariera vieţii tale
– să-ţi deblochezi creativitatea
– să-ţi creşti încrederea şi respectul faţă de tine
– să-ţi dezvolţi relaţii armonioase şi împlinitoare, fie că-i suflet pereche sau partener de afaceri
– să-ţi obţii libertatea
– să-ţi atingi visele
– să-ţi dezvolţi abilităţile psihice şi intuitive, astfel încât să devii mare, mare prin propriile forţe
– să-ţi aprofundezi conexiunea spirituală
– … să-ţi descătuşezi potenţialul!

Şi îţi mai zic ce te împiedică probabil să faci toate astea acum. O încâlcitură de energii şi convingeri nocive pe care nu le conştientizezi sau pe care le tratezi cu acceptare. “Aşa trebuie să fie.”. Şi să ştii că ele te ţin strâns, strâns, ca într-o cămaşă de forţă. Iar tu n-ai decât să te zbaţi cât vrei, că doar vei obosi mai tare.

Am urmărit să le îmbin cumva pe toate, tot ce am trăit, tot ce am învăţat şi am citit. Tot ce am simţit că trebuie să fie aici. Tot ce mă ajută să descopăr şi să transform ‘blocurile’ astea urâte şi profunde din noi, modelele astea de gândire negativă şi traumele minţii noastre inconştiente. Cred că aş putea încadra activitatea mea în medicina alternativă. O întâlnire la jumătate între medicină şi psihologie. Sau între Pământ şi Cer. Sau spune-i şi tu “Vorbenergy”, ca şi mine. Aşa am denumit-o recent. Vorbe şi energie. Da, acum când mă întreabă cineva cu ce mă ocup, le spun “Cu Vorbenergy” şi mă amuz teribil când le văd feţele crucite.

Te invit să afli şi tu dacă-i de tine “Vorbenergy” a mea.

6 Comments

  1. igNic

    Buna. Este o fraza aici care m-a starnit: “Am dus o luptă continuă vreme de săptămâni întregi ca să găsesc o modalitate prin care să împărtăşesc în cel mai potrivit mod acest “tot””. Unul din firele “rosii” ale vietii mele, poate cel mai greu proiect, a pornit pe la granita dintre copilarie si adolescenta si avea ca obiectiv sa gaseasca cea mai buna metoda de comunicare astfel incat sa spui lucruri esentiale si importante intr-o singura sesiune, cat se poate de concis dar suficient de detaliat ca sa exprimi corect si cat mai precis o realitate si importanta ei si mai ales sa obtii din partea audientei, fara sa o manipulezi pe ascuns si fara voia ei si fara sa spui neadevaruri neanuntate, primirea comunicarii, intelegerea ei corecta si eventual, cazul ideal, o reactie la demersul tau, reactie care sa dovedeasca ca audienta a inteles corect comunicarea precum si importanta, gravitatea si efectele presupuse legate de continutul comunicarii. Este o lucrare a naibii de grea care nu sunt sigur ca are solutie altfel decat partiala, contextuala la audienta. Intereseaza subiectul?

    • CC Love

      Bună ziua! Apreciez intenţia dumneavoastră şi vă mulţumesc, dar trebuie să recunosc… mi-ar fi plăcut mai mult dacă v-ar fi stârnit ideea în sine a articolului, nu o metaforă nevinovată 🙂

  2. Pingback: Despre Vorbenergy şi vindecarea la distanţă – Vorbenergy

Lasă un răspuns