Încredere şi credinţă, legături dintre om şi Dumnezeu

Un profesor de filosofie ateu le vorbea studenţilor despre dezarcordul ştiinţei cu ideea existenţei unui Dumnezeu atotputernic. Acesta l-a rugat pe unul dintre studenţii săi creştini nou-veniţi să se ridice în picioare şi iată ce a urmat:

Profesorul: Eşti creştin, aşa-i băiete?

Studentul: Da, domn’ profesor.

Profesorul: Aşadar, crezi în Dumnezeu?

Studentul: Desigur, domn’ profesor.

Profesorul: Ce părere ai, Dumnezeu e bun?

Studentul: Cu siguranţă.

Profesorul: Dumnezeu e atotputernic?

Studentul: Da.

Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, deşi s-a rugat necontenit la Dumnezeu ca să îl vindece. Noi, oamenii, facem tot ce ne stă în putere să ne ajutăm aproapele, cel puţin majoritatea dintre noi, dar Dumnezeu n-a făcut nimic în cazul meu. Cum mai poţi considera un astfel de Dumnezeu ca fiind unul bine-intenţionat?

(Studentul nu a răspuns nimic.)

Profesorul: Nu ştii să răspunzi, aşa-i? Nu-i nimic, tinere, îţi repet întrebarea, e Dumnezeu bun sau nu?

Studentul: Da.

Profesorul: Dar diavolul, o fi şi el bun?

Studentul: Nu.

Profesorul: Ia zi-mi, diavolul de unde provine?

Studentul: Tot Dumnezeu l-a creat…

Profesorul: Bun. Atunci ia zi-mi, băiete, pe lume există şi rău?

Studentul: Da.

Profesorul: Răul e omniprezent, am dreptate? Iar Dumnezeu a creat tot ce există, nu?

Studentul: Da.

Profesorul: Păi şi-atunci, cine a creat răul?

(Studentul nu a răspuns nimic.)

Profesorul: Boli există? Dar imoralitate? Ură? Urâţenie? Întâlneşti în lume toate astea, nu?

Studentul: Da, domn’ profesor.

Profesorul: Şi-atunci, pe-astea cine le-a creat?

(Studentul a tăcut.)

Profesorul: Potrivit ştiinţei, percepem lumea prin intermediul celor 5 simţuri. Aşa că ia spune-mi tu mie… l-ai văzut vreodată pe Dumnezeu?

Studentul: Nu, domn’ profesor.

Profesorul: L-oi fi auzit, atunci?!

Studentul: Nu, domn’ profesor.

Profesorul: L-ai simţit vreodată pe Dumnezeu, i-ai simţit gustul, sau l-ai mirosit? Ai trăit vreo formă de percepţie de orice fel legată de Dumnezeu?

Studentul: Nu, domn’ profesor. Mă tem că nu.

Profesorul: Şi totuşi crezi în el?

Studentul: Da.

Profesorul: Ştiinţa oferă dovezi palpabile, demonstrate empiric, că Dumnezeu nu există. Poţi să infirmi asta?

Studentul: Nu. Eu cred în el, şi-atât.

Profesorul: Da, crezi în el. Credinţă… Ştiinţa vine cu dovezi şi tu ai credinţă.

(Din acest moment, studentul începe să-şi confrunte el profesorul.)

Studentul: Domn’ profesor, dar căldură există?

Profesorul: Da.

Studentul: Dar frig există?

Profesorul: Da.

Studentul: Vă-nşelati, domn’profesor. Nu există aşa ceva.

(Sala de curs a amuţit, surprinsă de întorsătura neaşteptată a discuţiei.)

Studentul: Domn’ profesor, întâlnim căldură puternică, supracăldură, megacăldură, căldură incandescentă albă, căldură slabă sau căldură zero. Dar niciodată frig. Putem avea temperaturi cu 272 de grade sub punctul de îngheţ, dar nu avem mijloacele de a investiga temperaturi mai joase de atât (n.r.: temperatura cea mai scăzută măsurată vreodată în Univers, respectiv temperatura Nebuloasei Bumerang). Pur şi simplu nu există conceptul de frig. Este doar o denumire inventată pentru a desemna absenţa căldurii. Nu putem măsură frigul. Căldura este energie. Aşadar, ar fi aberant să considerăm că frigul este opusul căldurii, domn’ profesor, când de fapt frigul este absenţa căldurii.

(Audienţă din sala a rămas încremenită, iar tensiunea plutea în aer.)

Studentul: Dar despre întuneric ce părere aveţi, domn’ profesor? Există întuneric?

Profesorul: Normal. Apune soarele, se face beznă, doar vezi cu ochii tăi.

Studentul: Vă înşelaţi din nou, domn’ profesor. Întunericul este absenţa unui lucru, respectiv a luminii. Întâlnim lumină slabă, lumină normală, lumină puternică, lumină intermitentă… Am putea vorbi despre conceptul de întuneric doar dacă ar exista momente când lumina lipseşte complet. Iar aşa ceva nu există. Dacă ar există întuneric, în mod normal am putea să creştem şi gradul de întuneric, am avea o scală valorică şi pentru asta, nu?

Profesorul: Bun, am înţeles. Spune-mi odată unde vrei să ajungi, tinere.

Studentul: Domn’ profesor, astfel vă pot demonstra uşor că premisele dumneavoastră ştiinţifice sunt eronate.

Profesorul: Eronate? Poţi să-mi explici de ce?

Studentul: Speculaţi premisa dualităţii. Dacă susţineţi că există viaţă şi moarte, în mod logic afirmaţi că există un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Pentru ca două lucruri să fie diametral opuse, cele două trebuie să fie concepte finite, măsurabile. Iar ştiinţa nu poate să explice un gând, domn’ profesor. Deşi foloseşte electricitatea şi forţele magnetice, ştiinţa n-a văzut niciuna dintre acestea, ce să mai vorbim despre înţelegerea lor în profunzime. Ca să ne raportăm la conceptul de moarte ca fiind opus conceptului de viaţă, ar însemna să considerăm că moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vieţii, moartea desemnează de fapt absenţa vieţii şi nimic mai mult. Având în vedere aceste lucruri, spuneţi-mi, vă rog, domn’ profesor, îi învăţaţi pe studenţi că se trag din maimuţă?

Profesorul: Dacă te referi la procesul natural al evoluţiei, atunci da, desigur.

Studentul: Aţi observat vreodată evoluţia cu ochii dumneavoastră?

(Profesorul a scuturat din cap că nu şi pe faţă i-a încolţit un zâmbet, uimit şi impresionat de concizia discursului argumentativ al studentului său.)

Studentul: Din moment ce nimeni n-a observat vreodată procesul evoluţionist în plină desfăşurare şi nimeni nu poate dovedi că acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastră nu faceţi altceva decât să vă impuneţi punctul de vedere. Şi în acest caz, domn’ profesor, nu sunteţi mai degrabă predicator decât profesor?

(Sala a izbucnit în urale.)

Studentul: Există printre noi cineva care să fi observat creierul domnului profesor cu proprii ochi?

(Sala a fost cuprinsă imediat de hohote de râs.)

Studentul: Există cineva care să fi auzit, simţit, atins sau mirosit creierul domnului profesor?… Nu?! Se pare că nu! Şi-atunci, potrivit prescripţiilor ştiinţei empirice, demonstrabile şi atât de exacte, putem concluziona că dumneavoastră, domnule profesor, nici nu aveţi, de fapt, creier! Vă rog să-mi scuzaţi îndrăzneala, dar, în aceste condiţii, cum puteţi să ne pretindeţi să mai ascultăm măcar ceea ce ne spuneţi?

(Sala a amuţit din nou. Năucit, profesorul şi-a fixat studentul cu privirea şi, fără să schiţeze vreun gest, a replicat moale…)

Profesorul: În cazul ăsta, va trebui să mergeţi pe încredere, băiete.

Studentul: Întocmai, domn’ profesor! Încredere şi credinţă! Legături între om şi Dumnezeu! Astea pun lucrurile în mişcare.

Sursa: “Debate on existence of God: Professor vs Student named ‘Einstein'”

Lasă un răspuns