Încă facem copii pentru că avem nevoie, nu pentru că le-am cunoaşte scopul

Da, da. Pentru că avem nevoie. Avem nevoie de încă ceva prin jurul nostru care să ne aprobe, care să ne asculte, care să ne confirme, care să… umple ce încă n-am învăţat noi cum să umplem. Propriul nostru gol interior.

Duminică dimineaţă. Eu cu câinele meu pe-un trotuar, ea cu fiică-sa de vreun anişor şi jumătate pe trotuarul de pe partea cealaltă. Ea, fără copil de mână, fără măcar un ochi pe copil, fără măcar o minimă atenţie pe copil… caută nervoasă în geantă cheile de la intrarea în scară. Pitica, probabil nedorind să intre în casă, că de… e şi ea copil curios, dornic de natură, de cercetat, de plimbarea lungă de duminică, de auzit păsărele, de cunoscut gândăcei, de dat în leagăn, de alergat, de… viaţă, o ia la goană pe treptele blocului şi sare în stradă, direct în faţa unei maşini. Mulţumiri şoferului pentru atenţie, că a frânat la timp şi de la distanţă, huiduieli mamei, care a ştiut doar să zbiere isteric la toată lumea, inclusiv la copil, dar, atenţie, nu şi la ea însăşi. Că ea doar n-a greşit cu nimic!

Am strâns din dinţi. La ce să mă bag? Să zic ce? Cui? Că mai degrabă, decât să-i adresez vreun sunet mamei, m-aş fi băgat să îi explic copilului că mami a făcut-o într-un moment în care era încă nepregătită să aibă copii, că mami nu ştie că puştoaica a fugit de lângă ea doar pentru că resimte nişte frustrări şi pentru că le simte deja şi ea, din cauza asta, pe-ale ei proprii şi personale. Că mami nu ştie că şi ea, mititica, se frustrează când nu e înţeleasă, când nu e respectată ca suflet neştiutor ce e… când nu i se explică, spre exemplu, că “Uite, mami, dacă ieşi astfel în stradă, un loc pe unde de altfel circulă numai maşinile, noi circulând numai pe trotuar, mami… maşina aia care vine înspre tine te loveşte şi nu mai merge fata la grădi şi nu mai papă fata îngheţată de-aia bună şi nu se mai vede fata cu copiii în parc şi nu mai merge fata în vizită la animăluţe la “binici”… pentru că moare fata, mami, lovită de maşină!!!

Da, copilule, mami nu înţelege încă toate lucrurile astea. Mami încă este la nivelul la care ştie doar să reacţioneze, conform dezechilibrului ei interior. Pentru că e frustrată, copil drag. Şi nevindecată de propriile ei răni. Mami încă nu prea cunoaşte tot ce-ar trebui să cunoască o femeie gata să fie mamă. Şi, dacă nu ştie ce-i de capul ei, de unde-ai vrea să ştie de capul tău? Ba mai mult, să-ţi mai şi explice ţie ce-i de capul tău…? Şi în ce lume trăieşti…? Şi alături de cine şi de ce…?

… şi-a luat copilul de-o aripă, a urlat în mod repetat “N-ai voie acolo! N-ai voie acolo, ai înţeles?!” şi a băgat-o târâş în scara blocului. Am continuat să strâng din dinţi, zicându-mi în minte şi eu în mod repetat, “Lasă… copiii tăi vor face lumea mai bună… doar asigură-te naibii că tu îi faci când trebuie. Asigură-te naibii că eşti femeie întreagă şi la cap şi la suflet, înainte să îţi asumi masivitatea asta de responsabilitate. Asigură-te naibii că ai scăpat de toate gunoaiele din cap, din corp, din obiceiuri, din gândire, din toată viaţa asta a ta, în general. Asigură-te că poţi. Asigură-te că ştii. Asigură-te că eşti pregătită pentru asta.”… şi, uşurel, mi s-a descleştat şi maxilarul şi creierul şi m-am dus liniştită spre casă, împăcată cu gândul că asta e, pur şi simplu, parte din evoluţia noastră, a omenirii.

N-oi fi eu nici susţinătoarea celor care-şi dedică toată viaţa copiilor. Categoric nu. Mă, dar când scoatem un pui de om din noi, înseamnă că devenim mame, mă. Avansăm în funcţie. O funcţie care presupune şi ea nişte sarcini anume de îndeplinit. Sarcini pe care trebuie musai să le îndeplinim clar, corect şi complet, ca să avem rezultate şi împliniri. Funcţia de mamă nu înseamnă nici dormit la “birou”… cu nasul în fundul copilului adică… dar nici bătaie de joc.

Altfel… “cine nu e gata… îl iau cu lopata!”…

Cine nu e gata… să nu se bage încă în combinaţia asta de 1 plus 1 fac 3 sau poate chiar şi mai mulţi, câteodată. Că nu facem nimic altceva decât să îngreunăm nişte lucruri în evoluţia asta. Nici noi nu suntem bine şi nici ei, piticii. Că, dacă noi nu suntem bine, cum să putem creşte nişte unii ca noi mici bine?

Cum construim o casă dacă n-avem materialele necesare? Cum?!? Dacă ştie cineva, vreau şi eu formula.

Lasă un răspuns