ÎN TIMP ÎNVEŢI… – Jorge Luis Borges

După un anumit timp omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni
şi aşa, omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate pe astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri…
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi, după un timp, omul învaţă că, dacă e prea multă,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros
şi omul învaţă şi învaţă… şi cu fiecare zi, învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti!
Îţi dai seama cu timpul că,
dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu,
se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că,
dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca prietenia lui să nu mai aibă niciodată aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că,
deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu,
va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ,
dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că,
grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina ca, în final,
ele să nu mai fie aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că, în realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că,
deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare,
să spui că iubeşti,
să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are niciun sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul…

Sursa: treziredivina

Lasă un răspuns