Gelozia, un dezechilibru exprimat

O relație în care unul dintre parteneri este întotdeauna gelos și negativist este una extrem de greu de digerat. Este una extrem de… dăunătoare. Nocivă. Toxică. Este una care provoacă daune pe toate planurile. Ea ne afectează mintea, sufletul, dar și corpul.

Am avut ocazia în viața asta să mă observ degradându-mă treptat din cauza unei astfel de relații. Am avut ocazia să nu mă recunosc eu pe mine, nici ca nivel al gândirii, nici ca suflet, nici ca trup. Mă auzeam eu pe mine la fiecare ceartă și aproape că ajunsesem să mă urăsc. Îmi uram deja reacțiile… și ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva eu asta sunt, de fapt. O… urâtă… care reacționează urât la nervi. Pur și simplu, nu mă puteam controla..!

Ba mai mult, mă vedeam zi de zi în oglindă… mă studiam seară de seară la duș… și mă găseam ridată și, deși slabă leșinată din construcție, bubuind de celulită. În ciuda stilului de viață alimentar destul de sănătos.

Asta până când mi-am dat seama că el… era singurul om față de care mă comportam așa. Partenerul meu de-atunci scotea tot ce-aveam eu mai urât în mine. O situație cu câștig de ambele părți, de altfel… pentru că eu scuipam tot ce mai rămăsese venin în mine, ca să-l văd și să-i elimin, odată pentru totdeauna, sursele… iar el primea, practic, ceea ce avea nevoie pentru mai binele lui… niște bolovani mari și insuportabil de grei care să-i fărâme, odată pentru totdeauna, fricile. Neîncrederea în forțele proprii. Toate mizeriile stătute prin el de vremuri… manifestate acum prin… gelozie. Una ieșită din comun!

Eu dintotdeauna am fost prietenă cu toți. Câine, pisică, cerșetor, director, femeie de serviciu, șarpe, șobolan, copac, aer… bărbat, femeie. N-am făcut diferențe de niciun fel. Și nici rețineri n-am avut de la a-mi maniesta prietenia, deși m-am lovit des de repercusiuni cauzate de confuzia pe care mai toți o fac între a fi deschis și a face avansuri. Detalii… Cert e că n-am acceptat și n-aș accepta pentru nimic în lume ca ceva, orice, să-mi suprime mie sentimentele, percepția asupra vieții și-asupra tuturor conexiunilor care o alcătuiesc… cu atât mai puțin o… gelozie. O boală. O… slăbiciune care nici măcar nu-i a mea..!

Un om care se-arată indignat de timpul petrecut cu prietenii, cu oamenii dragi sau chiar singuri, doar cu gândurile noastre… Un om care, dacă el nu este fericit, cere ca nici noi să nu fim, doar așa, dintr-o solidaritate prostească… Un om care confundă liniștea cu ignorarea, care face ca relația de cuplu să aibă ca sinonim lanțul… care vrea să decidă el starea de spirit pentru amândoi… Un om care-și face planuri nu de viitor, ci de control, de sabotaj al lucrurilor cu care el nu este de acord… Un om care, atunci când el e sus, ne cere musai și pe noi sus, iar când e el jos, ne cere musai și pe noi jos… și care, în caz contrar, face tot posibilul să ne taie “tupeul” ăsta fantastic de individualitate ocazională, adesea necesară și ea… Și, mai ales, un om care neagă toate astea… ar trebui să ne dea serios de gândit.

Toate astea ar trebuie să ne facă să ne întrebăm dacă nu cumva ne aflăm în locul nepotrivit. Dacă nu cumva, dintre dragoste și frică, noi am ales frica. Am ales să stăm într-o relație doar de dragul de-a sta, nu pentru că iubim. Și nici pentru că suntem iubiți!

Nimeni nu are dreptul să ne tragă înapoi de la ceea ce ne face fericiți. Și nici să ne facă să ne simțim vinovați pentru că facem lucruri care ne fac fericiți. Nici măcar noi…

Nu, nu suntem geloși pentru că sare partenerul calul, ci pentru că suferim de o stimă de sine scăzută, pentru că încă avem noi probleme și tumulturi interioare cărora nu le-am dat de cap. Suntem geloși din… lucruri care n-au legătură cu relația din care facem parte, ci cu noi și prietenul nostru, egoul.

Gelozia nu-i o dovadă de iubire. Suntem geloși nu pentru că “iubim prea mult”, ci pentru că… ne temem prea mult. Ne temem că nu ne ridicăm la nivelul partenerului, că nu suntem suficient de buni pentru ca partenerul să se întoarcă la noi după… o cafea cu cel mai bun prieten.

Lasă un răspuns