E dificil să fii femeie… dar nu cu bărbatul potrivit alături

Nu, nu e despre femei asta. E despre bărbaţi. Despre unul anume, mai exact. E despre bărbatul ăla care are în el valori adevărate de… bărbat adevărat.

Aşa cum în ziua de astăzi eleganţa şi frumuseţea se confundă extrem de uşor cu flirtul şi combinaţiile amoroase, aşa şi cu valorile morale şi educaţia masculului nostru drag şi scump. Au ajuns să fie confundate… sau mai bine zis corelate… cu nepăsarea.

Şi ce dacă ieşim pe stradă în societate? Ne doare undeva. Ne scărpinăm pe unde ne vine, cum ne vine, cu ce poftă ne vine, băgăm femeia grămadă în restaurant înaintea noastră ca să se holbeze toţi dinăuntru la ea, ba chiar o băgăm înaintea noastră şi la service. Să meargă şi ea să schimbe roţile la maşină, ce, numa’ noi?!

Nu ştiu câte femei mai plâng în timpurile noastre după bărbaţi educaţi, dar în mine tresaltă inima de bucurie când mai observ câte unul. Cavaleri, mă, lumea asta duce lipsă de cavaleri. De bun simţ. De zâmbet de-ăla serios, aruncat în colţul gurii, care să ne facă să ne simţim nişte sensibile aflate-n siguranţă.

Pe timpuri… bărbaţii erau cavaleri de-ăia adevăraţi, de-ăia cu scuturi şi săbii. Pe timpuri… bărbaţii aveau spatele lat cât să ţină o familie întreagă sub protecţia lui. Bărbatul era bărbat, femeia era femeia lui, copiii mândria lui. Pericolul tot al lui. Totul era al lui. Acum… Dumnezeu cu mila. Acum mie, una, mi-e dor de vremurile alea. Mi-e dor să mai trăiesc atunci. Şi tocmai din dorul ăsta scriu acum. Pentru că… în zilele astea… noi, femeile, încă existăm… pericolul, din păcate, şi el… copiii vin. Dar cavaleri… mai răruţ.

Admir bărbatul care se respectă suficient de mult cât să-i facă şi pe cei din preajma lui să se simtă respectaţi la rândul lor. Admir bărbatul care are cuvânt, care este punctual, care merge pe trotuar pe partea dinspre bordură, protejându-şi femeia şi copilul în interior. Admir bărbatul care îşi îmbracă femeia cu sacoul lui atunci când ea dârdăie de frig ca un câine plouat. Admir bărbatul care-i aşează femeii scaunul sub fund… acasă între ei, la restaurant în public, indiferent oriunde ar fi.

Admir bărbatul care ştie să spună “Te rog!” şi “Mulţumesc!”, care ştie să spună “Poftim!” şi “Cu plăcere!”. Admir bărbatul care nu este niciodată atât de obosit cât să cedeze locul lui drăguţ şi confortabil unei doamne, de orice vârstă şi în orice loc s-ar afla. Admir bărbatul care-şi întinde braţul către doamna lui pentru a se atârna ea, drăgălaşă şi inocentă, ca un copil de el atunci când merg împreună pe stradă.

Admir bărbatul care ştie, una peste alta, ce-i politeţea şi traiul într-o casă şi în societate.

Te admir, bărbate cavaler! Pentru că eşti rar, frumos şi plăcut la atingere. Şi pentru că asculţi şi pentru că eşti un adevărat domn care mă face să doresc tuturor doamnelor de astăzi să afle ce însemni şi cum este viaţa cu tine alături.

Lasă un răspuns