Dragoste, timp şi moarte

Atât avem. Plecăm la fiecare drum cu dragoste în suflet, ne ia o perioadă de timp să îl parcurgem şi închidem capitolul murind.

Ce facem noi cu ele? Păi pe dragoste de cele mai multe ori… o pierdem. Pe timp… îl irosim. Şi pe moarte… o implorăm să ne mai păsuiască un pic. Total anapoda. Pentru că lucrurile astea trei ne sunt date ca să le folosim… altfel de cum o facem noi. Lucrurile astea trei sunt tot ce avem de valoare şi… noi le dăm la o parte, crezând că menirea noastră este să avem din toate celelalte… să avem bunuri, să avem oameni, să avem orice altceva în afară de… ceea ce ne trebuie cu adevărat ca să ajungem împliniţi.

Şi, culmea, oricât de mult ne-am îndepărta noi de valorile esenţiale ale vieţii, ceea ce trebuie să se întâmple tot se întâmplă până la urmă, mai devreme sau mai târziu. Fie că în viaţa asta, fie că în alta. Pentru că nu e după voia noastră, ci după voia cuiva şmecher care ne-a creat. Pentru că toate au rostul lor, fie că înţelegem noi acum sau mai încolo. Pentru că nimic din ceea ce ne aparţine nu rămâne al nostru şi nici invers.

Cum luăm noi deciziile în viaţă? Păi momentan încă după măreţie… după bogăţie şi aparenţă. După ce-i mai uau!, după ce ne lasă cu ochii mai căscaţi. Şi uităm să alegem după mărunţişuri. După detalii. Uităm să fim atenţi la comportamentul nostru şi al oamenilor din jurul nostru faţă de lucrurile mărunte ale vieţii. Şi greşim. Pentru că alea contează cu adevărat. Alea dezvăluie adevărata faţă a noastră. Detaliile. Mărunţişurile. Astea sunt din suflet. Nu aparenţele. Nu pereţii exteriori. Nu efortul atitudinii afişate cu intenţie. Nu. Astea sunt exersate. Astea vin din minte. Nu au un fond sentimental.

Încă avem impresia că vieţile unora dintre oameni sunt trăite în condiţii perfecte şi că doar ale noastre sunt alea mai… lipsite de noroc. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Nicio viaţă nu e trăită în condiţii perfecte. Pentru că viaţa nu este despre perfect. Dar încă nu înţelegem. Noi încă măsurăm viaţa în bani. Am deviat demult şi cu mult de la noţiunea de viaţă din şi în dragoste. Noi acum măsurăm viaţa în material. Iar dacă un om sau… o familie trăieşte într-o casă mare, frumoasă, luxoasă şi pentru ei există nişte locuri de muncă din care curg banii şiroaie… ei bine, ăia sunt nişte oameni pe care noi îi numim norocoşi, despre care noi spunem “Uite, ăştia sunt nişte oameni care au o viaţă frumoasă!”. Şi e oare aşa? Sunt oamenii ăia fericiţi? N-au şi ei cancere, nu le mor şi lor copiii în accidente de maşină, nu se droghează şi ei, nu îşi beau şi ei sănătatea, nu au şi ei certuri în familie? N-au şi ei probleme cu copiii la şcoală? Nu le-ajung şi lor numele prin dosarele poliţiei? Nimic, nimic?! Trăiesc în pace şi armonie? În iubire necondiţionată? Banii lor fac chiar toată fericirea? Nu. Pentru că nici realizările materiale şi nici neajunsurile nu definesc iubirea.

Iubirea şi liniştea în viaţă, în familie, în noi… nu ţin de ceea ce se vede… ci de ceea ce se simte. Nu ţin de ceea ce stârneşte în noi un cadou cu fundă mare şi roşie, ci de ce stârneşte în noi contactul cu o pereche de ochi ai unui suflet frumos. Iubirea şi liniştea nu ţin de case şi maşini, nu ţin de pachetul împopoţonat afişat pe-afară, ci ţin de suflete puse la un loc care să le întreţină şi să le crească. Pentru că superficialitatea nu ţine o familie unită, iar banii nici atât. Familia se ţine unită prin iubire. Din iubire. Până şi banii… banii se fac mulţi şi utili tot din iubire. Pentru că unde e iubire e mai mare dragul să muncim. E mai mare dragul să facem în aşa fel încât să avem de toate. De care să ne bucurăm împreună. Şi cu care să bucurăm şi pe alţii.

Comuniunea mecanică este ca o maşinărie. Nişte fier rece… şi cam atât… pe care, dacă se îndoaie, îl aruncăm la fiare vechi şi uităm de el. Pe când comuniunea cu ce trebuie… comuniunea cu cine trebuie… comuniunea bazată pe sentimente şi intuiţie şi nu pe aparenţă şi fals… face viaţa să fie ca o lumânare aprinsă. Caldă şi continuă. O flacără care aprinde altă flacără. Secundă de secundă. Din dragoste. Până când fitilul e gata.

Aşa şi-n viaţă. Dacă dragostea se pierde… nici măcar fum nu iese. Dar dacă ea rămâne… se transmite mai departe în fiecare moment… până când moartea ne va despărţi. Şi nici atunci.

Lasă un răspuns