Decalogul unui copil (ne)născut

1. Nu-mi spuneţi bun venit pe lume, arătaţi-mi o lume echilibrată (în voi şi-n afară) în care să mă simt bine venit.

De când mă nasc, pot să percep cu uşurinţă starea de care-mi vorbiţi, luaţi decizii, mă certaţi, etc. Nu sunt atent la ce spuneţi, ci la persoana din spatele cuvintelor, cu motivele pentru care face anumite lucruri, de aceea sunt greu de păcălit şi simt orice dezechilibru care vă priveşte. Ţinând cont că sunt mic, am nevoie de un mediu propice dezvoltării mele, vreau nişte părinţi responsabili şi echilibraţi interior, care ştiu să-şi gestioneze propria viaţă.

Observ multe mame care spun îmbujorate bun venit şi îmi pregătesc petrecere după botez. Nu de asta am nevoie, mamă dragă, nici măcar nu pot mânca din tortul ăla, pe tine te văd obosită şi pe tata agitat, iar oamenii din jur se tot uită la mine. Nu-mi spuneţi bun venit şi nu-mi organizaţi petreceri. Organizaţi-vă voi timpul şi spaţiul interior, în aşa fel încât viaţa voastră să fie o petrecere şi un bun venit.

Nu mă interesează câtuşi de puţin să vă sacrificaţi voi viaţa pentru mine, însă mă educă stilul vostru sănătos de viaţă şi fiecare exemplu pe care-l voi lua drept adevăr absolut (la început cel puţin). Deci nu-mi reproşaţi alegerile voastre şi nu mă pedepsiţi doar pentru că exist şi m-aţi adus pe lume.

2. Nu-mi daţi teorii şi nu-mi ţineţi predici despre cum şi ce să fac, atâta timp cât voi faceţi opusul. Aşa mă învăţaţi doar cum să fiu ipocrit. În schimb, arătaţi-mi expresia acelor teorii şi exemplul vostru de zi cu zi.

Nu dau doi bani pe ceea ce spuneţi, dar observ tot ce faceţi şi cu ce fel de stări interioare vă jucaţi. Sunt un copil, însă sensibilitatea mea este încă neinfectată, deci percep corect adevărul. Eu imit realitatea, nu minciunile pe care mi le daţi cu explicaţii teoretice. Aşadar, recunoaşteţi-vă propriile greşeli şi asumaţi-vă responsabilitatea asupra propriei voastre vieţi. Asta voi învăţa şi copia de la voi.

3. Încetaţi să promovaţi adevărul pe care-l cereţi de la mine, atâta timp cât viaţa voastră este o minciună. În schimb, oferiţi-mi adevăruri grele şi exemple grăitoare de sinceritate din viaţa voastră.

Nu mă judecaţi pentru că vă mint. Uitaţi-vă la punctul anterior şi vedeţi că voi m-aţi învăţat asta, prin exemplul vostru. Vreau să văd cât de sinceri sunteţi unul cu altul, cum suportaţi adevărul şi ce anume sunteţi în stare să riscaţi pentru el. Vreau să-mi daţi adevăruri grele, nu poveşti; şi voi simţi că este spre binele meu. Tot ce-mi doresc este să văd cum e viaţa voastră. Cât de mult vă minţiţi, compromiteţi, vindeţi sau cât de mult riscaţi pentru sufletul vostru, pentru corectitudine şi viaţă. Abia apoi voi putea să vă răsplătesc cu acelaşi adevăr şi să-mi urmez calea cu respect pentru oameni şi viaţă, dacă asta am învăţat de la voi.

4. Nu-mi spuneţi de iubire, arătaţi-mi pasiunea voastră şi colaborarea dintre voi în situaţii frumoase şi grele. Şi vă spun eu cum vă iubiţi. Nu din invenţii, ci din energia care se simte.

Văd mulţi adulţi cum ţin discursuri întregi despre iubire, însă în energia lor nu se simte absolut nimic. Mai mult decât atât, tot ceea ce fac arată exact opusul iubirii pe care şi-o declara. Eu aştept de la părinţii mei un exemplu grăitor. Vreau să văd pasiunea dintre ei, prietenia care îi leagă şi colaborarea în situaţiile dificile. Nu-mi spuneţi cum vă iubiţi şi ce este iubirea, vă rog eu, arătaţi-mi doar… şi vă spun eu adevărul.

5. Nu-mi spuneţi de autenticitate şi naturaleţe când voi vă fâstâciţi dacă vă prind în chiloţi sau vă întreb ce-s alea tampoane. Arătaţi-mi ce înseamnă autenticitatea şi naturaleţea, în fiecare moment.

Nu doar momentele mari contează, ci fiecare clipă măruntă în care aveţi de ales între falsitate şi autenticitate. Sunt copil, deci am o sumedenie de curiozităţi. Însă lucrurile pentru care vă jenaţi voi… pentru mine sunt naturale şi mă mir de ce vă ascundeţi de normalitate. Nu mă voi uita mai atent la tine, tată… sau la tine, mamă, dacă eşti dezbrăcat/ă. Însă voi deveni foarte interesat de ce te ascunzi şi-mi voi dori atunci să văd în detaliu ce este sub fustă. E normal aşa!

Vă vreau naturali, cu principii sănătoase şi o raportare corectă la viaţă. Îmi dau seama când nu sunteţi voi de fiecare dată când vine cineva în vizită şi vă miros măştile sociale. Nu înţeleg de ce o faceţi, însă măcar nu mă mai puneţi să recit fără ruşine poezii ca să vă lăudaţi vecinilor, în timp ce voi vă jenaţi de propria personalitate şi viaţă.

6. Nu-mi daţi răspunsuri fabricate şi citite în cărţi de autoeducaţie. Mai bine recunoaşteţi că nu ştiţi şi poate descoperim împreună.

Nu mă interesează ce cărţi citeşti, ci mai degrabă ce aplici în viaţa ta. Ţineţi minte că-mi dau seama imediat când mă minţiţi sau vă fâstâciţi. Este în regulă că eşti adult şi nu ştii ceva. Fii sincer cu mine şi sunt deschis să aflăm împreună.

7. Nu-mi daţi pastila aia că e de datoria mea să fac ceva doar pentru că voi m-aţi adus pe lume. Asta e doar un exemplu de cum pot să pretind ceva de la cineva sau de la viaţă. Mai bine arătaţi-mi ce e de datoria voastră să faceţi şi fiţi voi responsabili. Exemplul personal, vă amintiţi?

Cât sunt mic, voi sunteţi responsabili pentru viaţa voastră şi pentru a mea. Nu mă mai împingeţi, vă rog, la psihologi, fraţi mai mari sau vecini, doar în speranţa că îmi voi rezolva problemele. Eu sunt reflecţia voastră. Tu, părinte, pentru ce eşti responsabil?

M-aţi adus pe lume pentru că voi aţi vrut asta, aşa că nu mă şantajaţi şi manipulaţi cu teoria de datorie. Nici măcar nu vreau să pretind nimic de la voi – doar dacă nu mă învăţaţi voi s-o fac – şi singura voastră datorie este să fiţi fericiţi. Eu asta văd şi asta urmez, starea voastră interioară.

8. Nu roşiţi când întreb cum am venit pe lume şi mai târziu nu-mi spuneţi că sexul e murdar. Asta nu-mi arată decât că relaţia voastră e mizerabilă. Vreau să simt însă care este legătură dintre voi şi cum aţi ştiut exploata şi latura asta, fără să vă îngropaţi în reprimări şi teorii după perdele.

Înainte să vin pe lume aţi avut o viaţă, da? Ştiu că multe lucruri s-au schimbat pe parcurs şi acum sunteţi responsabili şi de mine (aşa sper cel puţin), însă vă rog eu… nu vă neglijaţi viaţa personală. Vreau să dormiţi împreună ca de obicei şi să faceţi sex pentru că mai există ceva între voi, nu să vă reprimaţi dorinţa pentru că aveţi un copil. Din nou, şi-n acest caz, voi simţi energia care vă leagă şi cât de împliniţi sunteţi. Eu asta învăţ de la voi oameni buni, nu ce-mi ziceţi.

9. Nu-mi ordonaţi ce şcoli să urmez, ce meserie să am, ce viaţă să duc, de ce să mă căsătoresc. Dacă voi aţi făcut greşeli, nu-mi puteţi cere să vă împlinesc eu. Acum e dreptul meu să aleg ce vreau. În schimb, arătaţi-mi susţinere şi încredere când aleg un drum.

Dacă aţi avut anumite visuri şi le-aţi ignorat, vă rog nu-mi puneţi mie în cârcă dorinţele voastre. Şi cel mai important, creaţi-vă o viaţă a voastră care să vă împlinească, nu-mi cereţi să vă umplu eu golurile. Nu am cum!

10. Dragi părinţi, n-am nevoie de explicaţii şi minciuni. Dacă tot vin pe lume, am nevoie de un mediu prietenos, integru, echilibrat. Nu vă ascundeţi rahatul din scutecul propriu, doar cu explicaţia „Pentru că te iubim.”. Nu vă cer iubire când vin pe lume, căci simt ce înseamnă asta pentru voi şi ce războaie iscă între oameni. Începeţi cu prietenia şi sinceritatea. Şi asta deja ar fi ceva mare.

N-am semnat niciun contract înainte să apar pe pământ, în care să fi scris că vreau neapărat iubire. Ştiu că toţi părinţii aia susţin, că e important să-ţi iubeşti copilul, însă prea puţini înţeleg despre ce-i vorba la mâncarea asta. Aşa că vă cer doar atât, prietenie şi sinceritate. Întâi cu voi, între voi… apoi cu ceilalţi şi-n viaţa voastră. Abia apoi oferiţi-mi-o şi mie. Voi fi recunoscător. Nu trebuie să fiţi perfecţi. Veţi face o grămadă de greşeli şi datorită mie vor ieşi multe mizerii din voi la suprafaţă. Nu vă cer perfecţiune sau vreun ideal. Vreau doar nişte chestiuni elementare de bun simt şi să vă raportaţi corect la voi înşivă, la mine şi viaţă. Am nevoie de exemplul vostru.

Sursa: entuziasm.ro

Lasă un răspuns