Darul de a fi femeie

Ştiu că e greu. Ştiu că o obositor. E greu şi obositor să fii femeie. E greu şi obositor să fii uneori şi bărbat în trup şi eleganţă de femeie. Ştiu. Uneori obosesc atât de tare şi mă sec într-un mod atât de încăpăţânat de energie, că nu-mi mai vine să clintesc nici măcar un deget. Şi totuşi o fac. În ciuda lumii ăsteia obositoare în care trăim, în ciuda aparentei nerecunoştinţe care ni se-arată, mişc mai mult decât un deget chiar. Că, dacă nu o fac eu, atunci cine face pentru mine?

E greu să fii femeie, dar pentru mine e cel mai frumos lucru. Este provocarea cea mai frumoasă cu putinţă. E frumos să iubesc în felul meu, fără cuvinte, e frumos să îngrijesc în felul meu… subtil, e frumos să sprijin ca un stâlp de rezistenţă… să lupt, să câştig, să schimb, să transform. E frumos. E frumos să-mi ofer mie şi să ofer lumii din jurul meu, pământului meu, vieţii mele… un pic de culoare, atât cât şi cum pot eu, în prea obişnuitul gri. Şi, chiar dacă, pe moment, nu primesc întotdeauna ceva la schimb, e frumos să ofer, pur şi simplu. E frumos să fac. Să nu stau. Să decid. Să nu amân. Să fiu. Să fiu femeie. E cel mai frumos înveliş, dar şi conţinut dintre toate câte există. Femeia.

Îmi place să debordez de speranţă, să combat cinismul bolnăvicios al lumii cu optimismul meu, îmi place să dau şi să fac tot ce ţine de mine ca să fie mai bine. Îmi place să fiu vie în fiecare centimetru de piele, să fiu eu în fiecare colţ al minţii, să mă ating pe fiecare bucată de suflet. Îmi place să rememorez, prin fiecare om rănit întâlnit acum în viaţa mea… fiecare clipă când am adunat propria mea inimă frântă de pe jos. Îmi place că am fost jos. Îmi place că am promis fără să respect, că am făcut planuri ca să eşuez… că am vorbit fără să gândesc. Îmi place că am greşit. Pentru că toate astea m-au făcut să mă descopăr şi să mă plac. Îmi place că acum sunt cu picioarele pe pământ. Mai ales atunci când sunt desculţă. Şi îmi place să obosesc… pentru că mă uit în urmă la ce m-a obosit şi saltă inima în mine de bucurie de ceea ce reuşesc să realizez.

Ştiu că e obositor. Dar femeia n-are vârstă şi nici capăt. N-are limită. E ca un sac fără fund. Şi mie îmi place să fiu femeie. Pentru că pot mult şi descopăr pe zi ce trece că pot şi mai mult. Şi mai mult. Mult, mult! Şi pentru că, dacă arunc un ochi în viitor, înţeleg că mă aşteaptă lucruri de nici nu încap în imaginaţia şi în visele mele. Pentru că port în frunte şi în suflet binecuvântarea asta de a fi femeie.

Obosim uneori şi din cauza noastră, ce-i drept. Obosim pentru că acceptăm sau poate chiar încurajăm jocurile murdare ale vieţii, minciunile, nesiguranţa. Ne lăsăm, adesea, ascunse în măşti, în naivitate… în altcineva. Jucăm, adesea, roluri care nu ne aparţin, ne sacrificăm pentru cauze care nu ne definesc, ne căsătorim cu oameni pe care nu îi iubim. Şi da, asta poate fi epuizant până la neputinţă. Până la nimicire.

E greu să fim sincere, optimiste, dar mai ales selective. E greu să alegem cu discernământ, în loc să ne mulţumim cu ceea ce ni se oferă la întâmplare. E greu să dăm ce-i la îndemână la o parte, pentru a atinge idealul din interiorul nostru. E greu, dar nu e imposibil.

Veselia din noi e mult mai mare decât cea pe care o afişăm. Potenţialul nostru este mult mai mare decât cel pe care ne-a fost permis să-l cunoaştem. Dragostea e mult mai puternică decât am fost noi prostite să credem că e. Contează însă ce facem pentru toate astea. Contează cât suntem dispuse să luptăm, să muncim, să oferim, să fim… din tot ceea ce zace în noi. Contează cât de capabile suntem să facem diferenţa între fineţe şi dramă, eleganţă şi neputinţă, respect şi comoditate. Contează pasiunea, speranţa, răbdarea. Mai contează şi credinţa, mai mult decât toate celelalte la un loc cred.

Ştiu că e greu. Ştiu că obosim. Dar, dacă obosim în scopuri frumoase şi constructive, nicio oboseală nu mai oboseală, de fapt, ci devine o investiţie satisfăcătoare. Devine încă un motiv pentru care să ne respectăm şi să fim respectate. Devine încă un motiv pentru care să ne iubim şi să fim iubite… pentru că merităm.

Lasă un răspuns