Cuvintele despre iubire nu-s musai și… din iubire

Ele pot fi și doar dintr-o dorință acerbă de iubire… dintr-o obsesie. Sau chiar dintr-o… lipsă a iubirii.

Deși noi credem, de multe ori, că suntem pregătiți, gata!.. să strângem iubirea în brațe, intervine “nenorocita” asta de viață în calea noastră spre fericirea deplină… ca să ne mai arate ea una, alta. Despre noi. Despre noi… singuri. Prin relații care, nici în ruptul capului, nu funcționează. Iar noi ce facem? Ne încăpățânăm să nu vedem ce-i evident, clar.

Că nu, dom’le, noi am auzit povești despre atâtea cupluri împlinite, cu nuntă făcută, cu copii, la casa lor… am văzut atâtea filme de dragoste, am învățat atâtea citate frumoase despre ea… am lins atâtea pagini siropoase, cu acel clasic final fericit… că nici nu ne putem numi altfel decât un fel de… maeștri ai iubirii. Nici nu încape în discuție să mai fie loc de și mai multe de învățat. Noi le știm pe toate, mâncăm iubire la mic dejun, prânz și seară. Și, deși nu-i frumos să vorbim cu gura plină, în timp ce-o mâncăm… pe iubire, pe cine?!.. o și explicăm. “Iubirea e așa, proștilor!”… “Iubirea e pe dincolo…”… “Iubirea e și-așa, și-așa..!”… Numai la noi în viață nu…

Vorbim. Vorbim și-atât. Că despre fapte… scrie-n carte. Vorbim mult și facem puțin, de parcă, în loc să ne deșteptăm odată cu trecerea timpului, mai rău ne prostim. În loc să înțelegem odată că faptele vorbesc, de fapt, nu cuvintele… noi facem, în continuare, doar caligrafie. În speranța că fraierim iubirea și se împiedică și-n ușa casei noastre. Tâmpita… ea n-o avea oare urechi să ne-audă și pe noi?!

Da, știu că urechile noastre se gudură atunci când aud cuvinte dulci și frumoase, dar mai știu și că declarațiile de iubire sunt doar… cireașa de pe tort. Tortul e baza. Iar tortul e pregătit din… fapte. Mai multe să tot fie ele… Promisiunile, jurămintele, cuvintele tremurânde… pun zahăr în suflet, da… Însă echilibrul, stabilitatea… sinele sănătos… astea fac blatul. Ce-am face numai cu zahăr la o zi de naștere, ă? Ce-am pune pe masă?

Nu mai bine ne privim noi cu ceva mai multă sinceritate înăuntru, ca să vedem unde-i buba? Nu mai bine ne privim noi trecutul, pe-ăla îndepărtat, din copilărie, ca să vedem oare cu ce traume om fi rămas noi de-atunci? Am fost iubiți? Am fost doriți? Am fost… fericiți? Sau nu… și acum căutăm doar pe cineva care să compenseze asta?

Dar mai târziu? Ne-au înșelat? Ne-au mințit? Ne-au înjosit? Da?! Și ne-am întrebat de ce? Dar sincer, nu așa, doar de dragul de-a dramatiza… “De ce, Doaamneee?! De ceee?!”… Și ne-am întrebat oare și dacă nu cumva avem și noi o vină pentru asta? Sau dacă nu cumva avem vreo rană în noi care se vrea vindecată și, pentru că noi n-o vedem în oglinda din baie, ea se reflectă în oglinda din celălalt?

Nu suntem noi oare blocați în negativism și resentimente? În ciudă și ranchiună? Nu cumva fugim de noi, căutând mereu să fim ocupați cu… o altă persoană… oricare ar fi ea? Nu cumva… ne-am oprit din creștere, undeva pe parcusul vieții noastre?

Ne-au înșelat, ne-au mințit și ne-au înjosit, da. Probabil în repetate rânduri. Unii și alții. Unele și altele. Pentru că încă n-am învățat că iubirea se simte, nu se discută. Iubirea comunică nu prin cuvinte, ci prin simț, telepatie… energie. Și se trăiește… faptic. Noi încă n-am înțeles că eșecul nu vine din lipsa de iubire din partea partenerului, ci întâi din lipsa de iubire din… noi înșine. Noi încă nu ne iubim pe noi înșine. Noi doar suntem… goi și căutăm pe cineva care să ne umple. Cu niște cuvinte dulci, fraze pompoase… care să ia mințile sufletelor noastre, care să ne păcălească… măcar așa… de moment. Un an, doi, cinci.

Atașament bolnăvicios. Așa se numește comportamentul nostru atunci când ne bucurăm doar la niște simple cuvinte lipsite de fond. Sau când ne bucurăm doar la auzul promisiunilor, chiar dacă ele nu-s urmate și de respectarea lor.

Putem trăi, într-adevăr, o viață întreagă și-așa. Putem păstra veșnic rănile și toate emoțiile alea înfricoșătoare din noi, însă nu putem, în același timp, să râvnim la… premiul cel mare. Iubirea asta nu-i chiar simplă, nu-i ca artificiile din noaptea de an nou, cu buton și un poc! imediat după apăsarea lui. Aia-i… vorbă goală. Acum a apărut și tot acum a și dispărut.

Iubirea… iubirea e curaj. E muncă și curaj. Perseverență. Pregătire. Verticalitate. Sinceritate. Și toate astea întâi cu sine, abia mai apoi în doi.

Iubirea… rămâne frumoasă și dacă-i avută și, mai apoi, pierdută. Atât de profundă… Atât de complexă și împlinitoare.

În timp ce zahărul… este recomandat doar în cantități mici. Oare de ce?!

Lasă un răspuns