Cititoarea-n suflete

Eu, da. Eu şi procesul meu tumultos de trezire.

Drama trăită de mine şi de noi toţi pe pământ m-a trecut de-a lungul timpului de la o stare la alta. Odată mă gândeam să fug în lume, să scap. Dar să scap de ce? În capătul celălalt al pământului tot oameni sunt, tot ce-i aici e şi acolo. Apoi am zis să accept. Să trăiesc conformată cu ideea că “Asta este!”. După care… o lumină a sclipit în mine. Ceva a început să mă zgâlţâie din ce în ce mai tare în interior. Şi m-a zgâlţâit atât de tare încât într-un moment s-a crăpat de ziuă. Au început s-apară razele soarelui şi în mine, au început altfel de oportunităţi să-mi iasă în cale, alte idei, oameni noi, învăţături, experienţe… altele decât până atunci, o grămadă de lucruri mişto care m-au adus aici, unde sunt acum. Lucruri care m-au făcut să văd clar totul. În jur, în mine, în oameni, în natură, în cer, peste tot.

Eu sunt una de-aia care citeşte în suflete. Sunt una de-aia care dimineaţa la metrou nu studiază hainele şi încălţămintea oamenilor din jur, ci le studiază sentimentele, furiile şi bucuriile. Sunt una de-aia care merge pe stradă şi nu se încruntă şi ea când vede pe altul încruntat şi urâcios, ci îi picură un strop de lumină pe creştet şi un zâmbet pe moacă. Sunt una de-aia bătrână care cară în spate milioane de vieţi şi care e atât de prietenă cu Dumnezeu, încât poate citi în fiecare om ca într-o carte sfântă.

Şi ce-i mai frumos în darul ăsta… să-mi găsesc jumătatea. Sufletul pereche. O relaţie între două astfel de suflete este ceva de nedescris. Viaţa înfloreşte ca un crin. Destinul îşi face simţită prezenţa pe deplin într-o astfel de relaţie. Dăm timpul împreună înapoi… milioane şi milioane de vieţi… şi înţelegem sensul fiecărei secunde. Înţelegem cum toate au condus înspre acum. Cum toate conduc înspre fericire veşnică. Înspre acest crin binecuvântat şi adorat de îngeri şi cer.

Singurătatea nu-i de noi. Singurătatea nu există. Nu suntem singuri, oricât de pustie ar părea câteodată marea de oameni din jurul nostru. Ne avem unii pe alţii dintotdeauna şi pentru totdeauna, trebuie doar să ne găsim… pe noi înăuntru şi pe toţi cei din jur. Şi mai avem ceva… o ceată mare de îngeri şi sfinţi care ne păzesc şi ne vorbesc în fiecare secundă, prin fiecare piedică, la fiecare întrebare, cu fiecare zâmbet.

Avem un dar divin în noi, care aşteaptă să fie primit. Avem un dar numit suflet, care aşteaptă să ne trezim şi să-l conducem înspre cerul veşnic.

Atunci va fi cel mai frumos “Bună dimineaţa!” din toate timpurile! …jur!

Lasă un răspuns