Cine trebuie… este şi punct. Cine nu… la gară!

Da. La gară. Să-şi ia trenul lor, că n-au loc în al nostru. Numa’ că nouă ne e uneori mai greu să înţelegem că sunt oameni care-şi au rostul şi locul potrivit în viaţa noastră şi oameni care nu. Şi oricât am ţine noi cu dinţii de ei şi oricât ne-am pune noi şi-n cur şi-n cap… oamenii care “nu”… vor pleca la treaba lor, mai devreme sau mai târziu. La drumul lor. La treaba lor. La oamenii lor.

Cine ne e dat alături, chiar şi pentru două minute la colţ de stradă, chiar şi pentru jumătate de oră, scaun lângă scaun în metrou sau chiar şi pentru… întreaga viaţă… ne va fi alături. Chiar şi pentru câteva secunde, cât să aruncăm un ochi în telefonul lor şi să citim o ştire care ne va da o idee bună pentru planul ăla de afaceri al nostru căruia nu îi dădeam de cap până atunci. Chiar şi pentru un “Sănătate!” primit de la un necunoscut pe stradă la un strănut de dimineaţă, într-un moment nu tocmai plin de bună dispoziţie. Chiar şi pentru… totdeauna, mână în mână cu iubirea. Toate-s aranjate ca la şah. La locul şi cu rolul lor.

Când nu vedem astfel lucrurile suferim. Suferim pentru că nu le înţelegem logica, pentru că ne creăm propria noastră logică, după bunul plac şi după gusturile noastre superficiale şi de suprafaţă. Suferim pentru că ne prindem de ceea ce avem pe moment la îndemână, fără să ne mai întrebăm dacă ceea ce avem la îndemână este şi ceea ce ne foloseşte. Suferim pentru că ne agăţăm de oameni care trebuie să fie în altă parte, cu alt scop, alături de altcineva. Suferim pentru că ţinem ocupate locurile oamenilor care trebuie să ajungă în viaţa noastră, la locul lor. Suferim pentru că avem răni nevindecate şi trăim cu senzaţia că oricine ni le poate vindeca. Suferim pentru că, deşi noi am vrea astfel să fugim de eşec… tocmai eşecul ne paşte.

Şi-abia când înţelegem că tot ce e uşor nu e neapărat şi bun şi că… tot ce e om nu e neapărat şi al nostru… abia atunci vom grăbi pasul spre oamenii vieţii noastre. Spre prietenii noştri adevăraţi, spre vecinii noştri potriviţi, spre sufletul nostru pereche… spre familia noastră perfectă. Abia când vom elibera calea dintre noi şi toate ceea ce ni se cuvine… vom şi primi ceea ce ni se cuvine. Abia atunci…

Lasă un răspuns