Cerul e cheia vieţii noastre

De ceva timp mi-am adăugat o nouă jucărie la colecţie. Astrologia, cu toate accesoriile ei. Bă, băiatule, şi-aşa de mult îmi place! Aflu de toate. Despre toţi. Despre mine, despre mama, tata, neamuri, prieteni, foşti iubiţi, toţi, toţi mă! Care de ce e aşa cum e în viaţa mea, de ce eu în viaţa lor, care a fost treaba odată, care-a rămas să fie acum… tot! Dezleg mistere. Aflu răspunsuri pe care, dacă nu era astrologia asta, ia-le de unde nu-s! Planuri, piedici, încurcături, relaţii, oftici, răni, rivalităţi, certuri, talente, destine, lecţii, explicaţii pentru toate şi pentru toţi.

Tehnica asta a mea, Vorbenergy, o amestecătură de Theta cu niţică minte, cu nişte cuvânt sfânt pe ici, pe colo, pe unde-am simţit eu, cu nişte energii bune şi nişte astrologie, chiar dă roade pe ‘completelea’ acum.

Încă învăţ lucruri noi, zi de zi. Dar fascinant a fost momentul ăla când planetele mi-au confirmat “Da, fato, ţi-ai întâlnit sufletul pereche.”. N-aş şti să descriu în cuvinte. Cum foarte des zic oamenilor din jurul meu, chiar dacă scriu eu aşa mult şi-mi place, despre lucruri frumoase mi-e greu. Pentru lucrurile frumoase n-am cuvinte suficiente. Iar ziua când am avut pentru prima dată în faţa ochilor două astrograme una lângă cealaltă, a mea şi a lui, în care am citit confirmarea clară, scrisă alb pe negru, că “suflete pereche” şi că “fizic, emoţional şi psihic, bifat”, că “sprijin necondiţionat şi reciproc”, că “familie până la adânci bătrâneţi de când lumea şi pământul”, că ce-i al meu e şi al lui şi invers, că Dumnezeu e sus şi m-a ascultat când l-am rugat să facă din asta ultima viaţă din tot şirul lung al vieţilor mele, că Dumnezeu ne-a desprins fix pe noi doi la începuturi şi ne-a trimis în lume să cunoaştem şi să ne reîntâlnim a fost… demenţială. Demenţială zi. E absolut fascinant. A fost fascinant şi când am luat astrogramele astea două şi le-am pus una peste alta. Şi-am văzut 2 în 1. Am avut atâtea lacrimi în ochi că nici nu mai vedeam bine… dar nici nu mai era nevoie. Era un întreg atât de clar, un cerc atât de frumos umplut… o adevărată hartă plină de comori. Comorile vieţilor mele. Comorile vieţilor noastre. Toate. Complete.

Mă întreabă oameni deseori cum să ierte. Ei nu ştiu ce anume să facă pentru a ierta. Ce mă bucură este că… am început, în sfârşit, să ne îngrijorăm pentru sufletele noastre. Cât despre iertare… pot spune că, pe cât pare de complicat, pe atât de simplu este. Ca să iertăm, tot ce trebuie să facem este să… înţelegem. Ca să iertăm un om trebuie pur şi simplu să înţelegem ce-a fost în el înainte de a ne greşi. Ce a simţit înainte de a ne face rău. Cine l-a rănit pe el înainte… pentru ca el să ne rănească pe noi. Şi, odată ce-am înţeles toate astea, iertarea vine de la sine. Odată ce furia dispare, ne simţim atât de uşuraţi cu un efort atât de mic, încât nici nu mai înţelegem ce-am avut împotriva acelui om. Pentru că empatia şade în intuiţie, nu în minte. Şi pentru că, odată stârnită, nu mai poate da înapoi. Odată ce-am înţeles… ne mai vine doar să strângem în braţe. Odată ce-am înţeles, furia devine trecut. Unul necunoscut. De parcă nici n-am fi fost noi acolo. Bun. P-asta am lămurit-o. Dar cum înţelegem? Păi… astrologie. Astrologia e mama relaţiilor. Şi când zic “relaţii”, nu mă refer doar la relaţii de cuplu. Nu. Astrologia asta nu se rezumă la a clarifica doar relaţiile de cuplu. Astrologia e mama noastră, a tuturor. Ea le ştie pe toate cele câte sunt.

Studiul astrogramelor a doi indivizi implicaţi într-o situaţie, adică studiul sinastriei, este practic analiza din punct de vedere astral a hărţilor natale ale celor doi, luate la un loc, puse una lângă cealaltă, pentru a afla natura relaţiilor dintre ei. Trecut, evenimente, lecţii, răni, activităţi şi orice altceva îi leagă şi îi… dezleagă. Studiul a tot ceea ce i-a adus împreună în trecut, dar şi în această viaţă. Şi mai ales de ce. Ce mai au de făcut împreună, ce au de învăţat, ce pot dezvolta, la ce pot lucra, ce mai au de iertat, ce mai au de iubit. Tot. Sinastria ne ajută să aflăm de ce ne întâlnim, ce schimb de “mărfuri” mai avem de făcut între noi şi ce căutăm iarăşi în aceeaşi gaşcă. Bazându-ne clar şi categoric pe faptul că tot timpul avem în jurul nostru oameni care ne completează şi pe care îi completăm, indiferent cum şi cu ce, astrogramele astea ne stau la dispoziţie pentru a lămuri tot. Pentru a înţelege rolul nostru în viaţa celorlalţi, dar, mai ales, pentru a înţelege rolul celorlalţi în viaţa noastră.

Harta compusă? Harta compusă e ceea ce ziceam mai devreme… combinarea, nu doar alăturarea, elementelor celor două astrograme. Harta compusă completează sinastria. Din ea înţelegem mai departe lucruri despre potenţialul unei relaţii, despre ce poate deveni relaţia respectivă, despre expresivitatea ei şi despre nivelul ei de evoluţie. Adică un fel de… “Merge treaba?” Şi dacă da, în ce direcţie? Dacă nu… ei bine, dacă nu, înţelegem mult mai uşor de ce nu şi, după cum ziceam, odată înţeleasă o situaţie, iertarea devine şefa. Resentimentele şi emoţiile negative nu mai au loc aici deloc. Trecem peste una, două!

Şi repet, repet, repet… când zic despre relaţii, mă refer la absolut orice fel de relaţii. Toate tipurile de relaţii care se pot stabili între oameni. Fraţi, mamă şi copil, cuplu, şef şi angajat, tovarăşi, medic şi pacient, asociaţi, cerşetor şi om care aşteaptă autobuzul, orice fel de relaţii.

Am ajuns să desconsiderăm astrologia… doar pentru că astrologia astăzi, în mintea multora, se rezumă la a studia online compatibilitatea între zodii sau la a asculta ce vorbeşte o doamnă la TV despre ce mai facem la serviciu astăzi sau despre ce bani am pierdut ieri. Astrologia, biata de ea, ne-ar spune totul, mură-n gură, doar că noi, oamenii, am devenit atât de superficiali, încât ce nu cunoaştem catalogăm ca fiind inutil, în loc să aprofundăm şi să aflăm sigur, sigur dacă totuşi n-ar fi şanse să ne înşelăm.

Dacă ne-am studia mai cu atenţie pe noi înşine, dacă ne-am căuta bazele, dacă ne-am pipăi puţin mai mult rădăcinile să vedem care-i treaba cu ele… am înţelege că în viaţă putem să ne dăm cu curu’ de pământ cât vrem… dacă ceva e scris în istoricul nostru, rămâne scris şi cel mai simplu este să acceptăm şi să luăm acel ceva în mână, să-l studiem şi să descoperim cam ce Doamne, iartă-mă! ar fi de făcut cu el pentru a-l depăşi. Dacă ne-am studia mai cu atenţie predispoziţiile native… am înţelege de ce nemulţumiri, de ce sensibilitate acută, de ce suferinţă, de ce eşec, de ce vise neîmplinite. Şi ne-am canaliza mai uşor şi mai repede pe drumul care trebuie, pe persoanele care trebuie… pe visele care trebuie. Pe sufletele noastre pereche şi pe destinul nostru drept şi sfânt, bătut în cuie de sus de la împărăţie. Ne-am canaliza pe dreptate în loc de nedreptate. Pe iubire în loc de lipsa ei.

Studiul astrologiei relaţionale ne vorbeşte despre faptul că nicio relaţie nu apare din neant, că relaţiile astea, toate la număr, ne spun multe secrete despre trecut şi despre evoluţie. Şi despre iubire. Pentru că iubirea este cheia în orice relaţie. Iar studiul comparat al celor implicaţi într-o relaţie, un studiu complet, la nivel fizic, emoţional şi mental, este cheia înţelegerii scopului relaţiei în sine, indiferent că e ea sentimentală, de familie sau profesională.

Cerul nostru mare, mare, cu toate stelele şi planetele lui, ne dezvăluie întreg planul, împreună cu toate experienţele pe care două persoane trebuie să le trăiască împreună.

Ştiu că noi ne considerăm atotştiutori. Defect profesional în meseria de OM cred. Cu toate astea… încă ne împotmolim în a ne da seama de ce anume avem nevoie cu adevărat. Iar pentru asta îl avem pe ăla mare, albastru şi plin de norişori şi stele de sus, care ştie cu exactitate tot, încă de când ne-am născut… prima dată.

Lasă un răspuns