Centrii noștri cei de toate zilele… (II)

Suntem pe deplin energie. Emitem energie, încasăm energie. De care? De care acceptăm. Vorbisem mai devreme despre floricelele astea energetice din noi, șapte la număr. Despre centrii noștri nervoși, despre punctele noastre cheie. Și rămăsese să vin cu idei referitoare la ce, Doamne, iartă-mă trebuie să facem ca să fim echilibrați la rotițe.

Păi rădăcina, MULADHARA, aia roșie, zice să ne descălțăm un pic și să călcăm cu picioarele goale pe pământ. Să ne reconectăm cu mama noastră Pământ. Să simțim iarba. De când n-am mai simțit-o oare? De când n-am mai făcut o drumeție în natură, departe de haosul asfaltului și al claxoanelor turbate din orașe? De când nu ne-am mai sprijinit șalele de-un copac bătrân? De mult, este? Păi da. Și ne lipsesc toate astea. Roșiuța din ele își ia toți nutrienții necesari pentru a fi echilibrată. Și nu, nu e vorba doar de un contact fizic, ci și de a fi prezenți cu spiritul în pământul ăla acolo. E vorba de acest “aici și acum” atât de des menționat în toate scrierile motivaționale. Prezența asta de tip “aici și acum” este esențială atât pentru sănătatea minții și a sufletului, cât și pentru sănătatea trupului. Mulți am uitat că mai avem și de-astea de îngrijit, nu numai casă, masă, copii și alții. Mulți am uitat că supraviețuirea nu ține de care trage mai tare în jug. Dar niciodată nu-i târziu să ne-amintim, corect?

La fel zice și SVADHISTHANA. Niciodată nu-i târziu să ne amintim să… mai avem grijă și de noi, nu doar de alții și de altele. Ei îi place hrana sănătoasă, îngrijirea de sine, muzica mărilor și calmul unui mediu înconjurător retras. Și îi mai place luna. E romantică, da. Da-și cere și drepturile. Cere ca rușinea și repulsia în ceea ce privește sexul să nu existe. Cere adevărul. Cere să trăim fiecare părticică a corpului, inclusiv pe cele sexuale, natural. Curat. Așa cum am fost dați să fim. Creativitatea ne ajută aici. Atenția, libertatea de exprimare și… apa. O baie cu sare de mare și bicarbonat de sodiu ne relaxează și ne spală de toate cele. Însoțită și de un ulei de gardenia sau de lemn de santal, ea face chiar minuni.

Apoi ne scoate Stomăcel la soare. Fie dimineața, fie la apus. Să nu fie prea cald, că ne crește și mai tare supărarea. Mișcarea fizică sau chiar și numai o plimbare agale sub razele soarelui de dimineață sau de amiază ne trezește fiecare por la bună dispoziție și ne încarcă. Poate chiar și-un pic de grădinărit. Pentru că MANIPURA e centrul de control al emoțiilor și, dacă e în dezechilibru, cum am putea oare noi să fim pozitivi? Nicicum. Ba din contră. Starea noastră devine una de depresie generală, ne îndoim de toate, n-avem încredere în nimeni, iar asta duce la o mulțime de probleme, nu? Așa că, mai bine, alegem soarele. Și niște lavandă. Sau rozmarin. Sau mentă.

Și cum deschidem o inimă închisă? Prin schimbul de iubire și îngrijire între… noi și un cățeluș. Sau un căluț. Sau o pasăre. Animalele ne învață cel mai ușor cum să iubim din nou, când nu mai știm. ANAHATA este centrul iubirii, al compasiunii și al iertării. Și, dacă pe-astea le-am uitat, ne-am deconectat de tot de la orice fel de sentiment. Nu ne iubim nici măcar pe noi, darămite pe alții. “Dă-i drumul și lasă-l pe Dumnezeu!” e de treaba asta. Bine-ar fi să dăm drumul problemelor legate de dragoste neîmpărtășită, legate de dureri și uri, de furie, gelozii și altele de-astea urâte și să ne antrenăm capacitatea de a ne ierta pe noi înșine că le-am permis să fie, pentru ca, mai apoi, să îi iertăm pe toți cei implicați. Putem face asta la un ceai de fructe de pădure, având pe masă un ghiveci cu busuioc, cu salvie sau cu… pătrunjel. Hai, fie… cu trandafiri.

Și-un jurnal. Un jurnal ne-ar prinde bine. În care să scriem că suntem supărați, că suntem plini de spume, că ce-o fi. Să nu mai ținem în noi. Să fim cine suntem, măcar în scris, dacă am ales, pentru moment, să nu ne manifestăm în exterior. Să lăsăm copilul panicat din noi să dea pe-afară măcar acolo, pe hârtie. Să fim adevărul din noi cumva. Pentru că asta e ideea, la urma urmei. Să fim autentici. Să ne lăsăm inspirăți de sinceritatea din jurnalul ăsta pentru ca, într-o bună zi, să ajungem să fim sinceri și cu lumea. Să ne permitem să și vorbim ceea ce gândim, nu doar să fierbem ca tăntălăii, fără spor. Să vorbim. Să învățăm să vorbim. Nu doar pentru noi acolo, în capul nostru, ci pentru toți. Așa zice și sora VISHUDDHA. Că bine-ar fi să învățăm să comunicăm, dacă vrem să nu ne doară gâtuțul. Trifoiul ne-ar putea încuraja și, în același timp, inspira. Și uleiul de eucalipt.

Apoi, după ce ne vine cheful de pălăvrăgeală, să cerem șefului de sus îndrumare și niște semnale că suntem pe calea cea bună, asta doar așa, de verificare. Pentru că acum suntem copii mari, nu? Știm să ne ascultăm intuiția, știm să “ghicim” care ne sunt scopul și direcția, știm să fim calmi când trebuie, energici când trebuie. Știm să ne exprimăm cu adevărul când vine vorba de noi, în sfârșit. Știm ce vrea sufletul nostru cu adevărat și știm ce avem de făcut pentru ca viața noastră să conteze. Ce o încântă pe madame AJNA este un strop de iasomie. Sau de patchuli. Ne ajută să distingem lumina de întuneric și să le vedem, în același timp, ca părți dintr-un întreg, fără a ne mai lăsa afectați de cele mai puțin plăcute.

Ce ne rămâne de făcut? Păi să luăm loc la masă cu divinul. Și să ne întreținem zilnic cu el la câte-o poveste. La câte-o rugăciune. Meditație. Ne revine datoria de a rămâne conectați cu noi, dar și cu sursa noastră. Cu adevărul. SAHASRARA e cu noi în asta. Ea ține la distanță frica. Ea ne conectează cu energia divină și ne menține înțelepți. O susțin mult floarea de lotus, frunzele și tulpinile ei.

Greu? N-aș zice. Mult de muncă da. Dar merită. Pentru că astea sunt, de fapt, legile noastre. Spirituale, nescrise ele, ce-i drept, dar după ele funcționează, de fapt, totul. Ele sunt baza armoniei, fericirii și bunăstării noastre. Prin intermediul lor comunicăm cu noi și cu tot ceea ce ne implică. Ele asigură schimbul ăsta de energii și de de toate. Ele decid încotro ne îndreptăm din acest punct în care ne aflăm acum. Prin noi.

Așadar… închise sau… deschise?

Lasă un răspuns