Ce ne enervează ne controlează

Așa mi-am educat eu mie multe dintre problemele interioare. Și-o mai fac, că mai am o mulțime. Ce mă enervează mă controlează… Adică dacă se întâmplă ca, aflându-mă într-o situație conflictuală sau, pur și simplu, neplăcută, starea mea să nu se mențină calmă, echilibrată, neutră… dacă mie, în loc să-mi vină să fiu… om… îmi vine să fiu bardă, înseamnă că în mine clocotește, în timp real, fie o frustrare, fie o frică, fie un… prea gol, fie un prea plin… oricum ceva ce e clar în dezechilibru pe-acolo pe undeva.

Dacă ceva sau cineva reușește să mă enerveze, înseamnă că eu, în primul rând, am o problemă. Abia apoi, în al doilea rând, e de luat în seamă și problema existentă în exterior.

A devenit clar pentru mine, în timp, că ce am în exterior vine din interiorul meu. Și că ce am în exterior se schimbă odată cu interiorul meu. Viața asta funcționează atât de frumos și de… logic. Da, logic. Schematic. Matematic, că tot spun atâția că matematica stă la baza tuturor lucrurilor.

Am învățat, în timp, să înțeleg, nu să dau la o parte. Instinctul ăsta al meu de-a intra cu căpățâna înainte în toate a fost el nociv, dar… nu prea. Pentru că nu m-a oprit de la… a învăța. El a fost cel care m-a băgat fix în mijlocul lecțiilor mereu. Că n-am conștientizat eu dintotdeauna ce mi se întâmplă, da. Dar, din momentul în care am conștientizat… din momentul în care am înțeles că nu primesc nimic fără rost, bun sau rău… am înțeles și că neplăcutul nu trebuie ocolit, ci despicat, înțeles de ambele părți și-abia apoi combătut cu clar și argument…

Supărarea ne mănâncă pe toți. E o “boală” generală. Ne dă cineva un cot în metrou, omul iubit uită de ziua când ne-am cunoscut, bunica ne cumpără mereu aceeași helancă nenorocită… Ne supărăm, da. Pentru că “Oamenii în ziua de azi nu mai sunt atenți pe unde merg!”, pentru că “Orice altceva e mai important decât ziua noastră!”, pentru că “Are gusturi învechite, nu știe deloc să se adapteze la timpurile astea!”.

Dar poate că… oamenii din ziua de astăzi sunt prea îngândurați și, la urma urmei, lucrurile se fac împreună, suntem toți conectați între noi doar… Iar dacă altul nu vede sau dacă altuia nu-i pasă, noi vedem… nouă ne pasă… așadar ne putem călca pe MÂNDRIE, fiind noi cei care aruncă un simplu, dar totuși apăsat “Scuze!”. Că-i auzit de om, că nu… Subconștientul sigur îl prinde. Și subconștientul nostru, și-al celuilalt.

Poate că… al nostru partener iubit nu-și amintește de O zi din an. Dar sigur își amintește de multe altele din același an… alte zile care poate nu poartă neapărat o dată cu semnificație, dar, cu siguranță, ne poartă pe noi doi împreună zâmbind, iubind… fiind fericiți.

Și poate că… nu bunica e cea cu chestii învechite, de fapt, ci noi. Noi suntem cei care lăsăm praful să se aștearnă peste capacitatea noastră de a COMUNICA, de a ne exprima sentimentele, dorințele, gândurile reale. Noi suntem cei care lăsăm praful să se aștearnă peste curajul de a fi noi înșine, de a ne verbaliza părerea într-un mod prietenos, fără să jignim. Noi suntem învechiți… uitați de noi înșine printre bagaje care poate că nici nu ne aparțin, printre furii prostești și goluri avide.

Ne supărăm, ne enervăm, ne-arătăm nemulțumirea față de exterior în permanență. Ne comportăm ca niște copilași mofturoși noi. Ne… lăsăm distruși de o stare de inconștiență. A noastră. Acceptăm supărarea… nervii ăștia… în noi, în casa sufletului nostru… de parcă ar fi la ei acasă, nu simpli musafiri de-o lecție.

Ne punem noi înșine în calea noastră spre a fi mai buni. Spre a FI cu adevărat… și-atât, de fapt. Și facem asta prin simpla acceptare a supărării și a nervilor ca parte din firea asta a noastră, nu ca pe niște etape prin care trebuie să trecem, lăsându-le apoi în urmă, odată asimilată morala lor.

Supărarea și nervii nu-s de păstrat, ci de folosit, exact ca pe niște simple unelte. Ca-ntr-o meserie. Cea de a fi… OM. Ele ne arată unde în noi se mai află câte-o rană deschisă, căreia noi îi analizăm natura și pe care apoi o tratăm ca atare. Fără ranchiună, fără forță și, mai ales… fără orgoliu.

Supărarea… este o boală a sufletului, iar noi suntem… doctorii care, odată, la începuturile existenței noastre, au depus un jurământ. Zic să nu-l încălcăm..!

Lasă un răspuns