Când zorii zilei se arată… să trezim şi pe alţii ca să se bucure cu noi

Trezire, trezire. Toată lumea, mai nou, vorbeşte despre trezire, dar nu sunt sigură că toţi ştiu despre ce anume mai exact vorbesc. Nu-i trezirea aia de dis-de-dimineaţă, după o noapte întreagă de somn. E trezirea aia ezoterică. A’ de ne permite să vedem nevăzutul. E trezirea aia de după vieţi întregi de bănănăit aiurea prin beznă. Nu bat apa în piuă prea mult pe asta, dar zic aşa. Subconştient, al treilea ochi, chakra a şasea, suflet, clarvedere şi altele.

Mai citesc şi eu, ca tot omul, articole pe net. Şi am găsit unul care mi-a făcut părul măciucă. De stupoare. Asta da surpriză… Cel care l-a scris sfătuia pe cei treziţi să-şi vadă de trezirea lor şi să-i lase pe alţii să doarmă în continuare. Pentru că toate la timpul lor şi pentru că fiecare cu a mă-sii şi pentru că “Gândeşte-te cum reacţionezi tu atunci când cineva te trezeşte brusc”. Bun. Eu, mai calmă din fire, discut despre asta, din reflexul tipic feminim de a dezbate, cu o prietenă:

– Ia uite, femeie, ce idei împărtăşite acilişea. S-o vrea trezit şi dumnealui sau…
– Nu mai are subiecte, mă! Ăştia n-au ce face! Li s-a terminat sacul cu inspiraţie! Că aşa i-aş zice eu vreo două…

Prietena mea aflată pe cale de a se trezi şi ea. Şi deja e mai motivată decât oricine să împartă şi să ajute la mai bine… la mai binele nostru, al tuturor. S-a calmat până la urmă. Că vorba aia, ce zice omul cu ce face omul n-are nicio legătură de multe ori. Şi de-ar fi să facem tot ce auzim că spun alţii că-i bine să facem… contradicţii şi balamuc ce-ar fi… n-ar mai înţelege nimeni nimic din nimic.

Aşadar l-am luat pe acest articol da capo al fine. Şi zic aşa. Zic că oamenii nu trebuie musai treziţi brusc. Ei pot fi prea bine treziţi şi mai cu de-a mângâiatelea, mai cu de-a pupatelea, mai cu frumosul, mai cu uşurelul. Şi s-ar putea chiar să le placă. Şi mai zic ceva. Că, odată ce un om s-a trezit… egoismul nu mai face parte din vocabularul lui. Mai exact… odată ce un om s-a trezit, realizează care îi este menirea de fapt. Realizează că scopul lui nu e unul personal, ci unul în comuniune. Înţelege că pământul îi e de fapt casă, nu patru pereţi pentru care plăteşte rate la bancă. Omul trezit conştient… este trezit şi în suflet. Şi simte bucuria în comuniune, nu de unul singur. În plus… omul trezit e capabil să se uite în urmă şi să realizeze întregul demers prin care a fost nevoit să treacă pentru a se trezi… iar reacţia lui către ceilalţi care încă dorm în jurul lui nu este nicidecum de a-i zgâlţâi şi de a le înşirui o întreagă poveste categoric de neînţeles pentru ei. Ba din contră. Omului trezit îi este foarte uşor să aibă răbdare. Şi are. Are răbdare să fie alături de ei. Are răbdare să explice cui vrea să ştie ce şi de ce se întâmplă de fapt într-o situaţie anume. Iar cui nu vrea să audă el nu-i spune nimic. Alegeri şi alegeri.

E ca la şcoală. Omului trezit îi este foarte uşor să fie şi profesor. Exact, exact ca la şcoală e asta. Cine a făcut Istoria într-o singură oră? Nimeni. Cine a făcut Istoria din şcoala generală până în liceu, măcar în câte o oră pe săptămâna? Toată lumea. Şi după ce-au terminat, o clasă de oameni s-a împărţit în două părţi, nu-i aşa? O parte mai mică, formată din cei care au făcut şi mai departe o facultate tot de Istorie, aprofundând materia şi domeniul… şi o parte mai mare, formată din cei care au continuat să urmeze alte studii, alegând să mai folosească Istoria numai în domeniul culturii generale de-a lungul vieţii lor.

Aşa şi cu trezitul şi treziţii. Printre ei, se mai află şi câte unul cu simţ didactic. Pe acelaşi principiu. Din mână în mână până la a dobândi libertatea şi pacea. Din mână în mână până a ne lumina cu toţii de ziuă. Din mână în mână până la a îngriji şi vindeca pământul ăsta de toate bolile lui… fie ele fizice, morale sau psihice. Din mână în mână până la… Dumnezeu.

Trebuie să ajungem să ne bucurăm cu toţii de lumea noastră, de sufletele noastre, de puterile cu care am fost înzestraţi. Trebuie să învăţăm să simţim cu toţii lumina, culoarea, soarele, natura, vietăţile… bunătatea. Iubirea. Tot. Cu toţii. Şi asta se întâmplă numai prin implicare… nu prin a întoarce spatele, lăsându-ne cuprinşi de egoism.

Omul trezit a făcut uitat egoismul. Acum el e numai şi numai mărinimie.

Lasă un răspuns