Când minciuna dispare… adevărul începe să se întâmple

Doar să nu cumva să facem minciuna să dispară tocmai când suntem pe patul morţii. Că nu mai rămâne timp de adevăr. Atunci mai rămâne timp doar de o revedere a vieţii noastre şi cam atât. Şi… cu ce ne-am alege din asta? Păi cred că numai şi numai cu regrete. Că n-am avut curaj să vorbim când ar fi trebuit, că n-am riscat când ne-am fi dorit, că ne-am trăit viaţa după alţii, nu după noi, că dorinţe împlinite canci, că am băgat muncă pentru alţii de ne-a venit acru-n gură, că am urât prea mult şi am iertat prea puţin, că… am trecut ca nişte cai legaţi la ochi prin viaţă…. că n-am crezut mai mult. Că n-am căutat mai mult. Că n-am întrebat mai mult. Că n-am ajutat mai mult. Că n-am învăţat mai mult. Că nu lăsăm mai mult pe mai departe.

Păi cine ne pune? Cine ne pune să zicem “Da” în loc de “Nu” şi “Nu” în loc de “Da”? Cine ne pune să ţinem în noi supărarea când trebuie de fapt s-o vorbim? Cine ne pune să afişăm în cuvinte o fericire falsă când ne vine să plângem? Cine ne pune să râdem cu gura până la urechi când sufletul ne urlă de durere? Cine-a zis că aşa se face ca să fie bine? Şi când a zis asta a şi demonstrat că funcţionează?! Eu nu cred. Pentru că lucrurile nu funcţionează deloc aşa.

Lucrurile funcţionează cu sinceritate. Şi respectul se câştigă tot cu sinceritate. Iar cine e deranjat de adevăr are o problemă emoţională de rezolvat. Problema nu e deloc la cine spune adevărul, ci la cine nu-l acceptă. Pentru că adevărul e sfânt, orice ar spune el. Adevărul şi sinceritatea unesc şi dezvoltă oameni şi prietenii, nu lucrurile spuse pe dos de cum sunt de fapt. Că dacă prietena mea îşi cumpără un sacou care îi vine ca naiba eu nu-i spun “Vaaai, soro, ce bine-ţi stă!”… să las femeia să iasă pe stradă cu sacoul ăla… să arate cu mult departe de adevărata ei valoare de femeie frumoasă şi îngrijită. Nu, deloc! Eu îi spun ce văd. Şi că nu-mi place ce văd. Pentru că ţin la ea şi vreau să poarte ceva ce-i şade bine. Pentru că eu asta consider că e iubire şi prietenie. Şi nădejde. Că doar de-aia suntem prieteni şi… oameni.

Eu nu-i susţin deloc pe-ăia care îşi caută siguranţa în neadevăr. Nici pe cei care-l spun, nici pe cei care cer să-l audă. Păi ce, aia mai e siguranţă?! Ei… şi dacă cineva ar zice acum că da, şi aia e siguranţă în anumite circumstanţe… atunci eu aş întreba… de ce nu ne minţim un pic şi când ne e frică să riscăm? De ce, în loc de “Nu încerc că sigur nu iese!”, nu spunem “Bă, încerc… că sigur iese ceva!”? De ce nu ne minţim un pic şi în legătură cu zona de dincolo de zona noastră de confort? Să zicem şi despre aia că e bună sigur?! Că n-are ce să ni se întâmple rău?! Şi să păşim şi acolo. Să vedem ce e. Şi să facem lucruri. Să ne minţim că sigur ne ies bine. Şi să ne lăsăm surprinşi şi bucuraţi atunci când ne şi ies…

De ce preferăm să stăm într-o pătrăţică mică şi urâtă? De ce suntem ursuzi şi încuiaţi? De ce ne temem? De cine? Cine stă cu biciul dincolo de uşa închisorii noastre, aşteptând să ne frigă câte una pe spate dacă îndrăznim să ieşim afară? Cine ne bate peste palme dacă punem mâna pe o carte cu lucruri interesante despre viaţa asta a noastră, a tuturor? Cine ne pune cuie ascuţite în mijlocul drumului dacă îndrăznim să ne îndreptăm către un curs mişto şi nu către cluburi şi malluri toată ziua? Cine ne taie o mână dacă întindem o pâine unui om amărât? Cine ne strânge de gât dacă de astăzi zâmbim un pic mai mult?

Nimeni, mă, nimeni. Ba cineva chiar s-ar bucura. Şi ăla e Dumnezeu. Că de-aia ne-a făcut pe lumea asta. Să zâmbim. Să trăim. Să înflorim în minunata şi marea lui grădină. Să ajungem să trăim viaţa asta cu toată puterea şi cu tot sufletul nostru. Cu toate cunoştinţele şi cu toate amintirile strânse de peste tot. Dintotdeauna. Să ajungem să trăim fără regrete. Şi să murim fără regrete… şi cu bucurie în suflet.

Pentru ceea ce suntem acum în vieţile noastre şi ale altora, pentru ceea ce facem acum în vieţile noastre şi ale altora şi pentru ceea ce vom lăsa în următorii să ducă mai departe. Pentru întreaga noastră omenire.

One Comment

Lasă un răspuns